Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 iunie 2014
procedural · adoptat
Cristian Petru Bodea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Doamnelor și domnilor senatori,
Suntem în luna iunie a anului 2014, iar Acordul de parteneriat pentru fondurile UE perioada 2014–2020 este în continuare în stadiul de ciornă, este criticat dur de Comisia Europeană.
Din cauza incompetenței Guvernului Ponta, România nu va putea accesa cele 38,9 miliarde de euro din 2015, în cel mai fericit caz.
Îmi cer scuze! Dar am venit în fugă de la...
În ciuda asigurărilor date de-a lungul timpului de domnul Eugen Teodorovoci, ministrul fondurilor europene, iată că și ultima variantă a acordului – a treia – trimisă de Guvernul Ponta a fost pusă la colț de experții Comisiei Europene.
Vorbim despre un proiect la care se lucrează din 2012, dar ale cărui variante au fost respinse până acum de trei ori. Vorbim despre un proiect care și după un an și jumătate de lucru a primit nu mai puțin de 250 de observații. Remarcăm cu stupoare că Guvernul Ponta nu numai că nu a învățat nimic din lecțiile guvernelor anterioare, dar refuză cu obstinație să învețe ceva, inclusiv din propriile și repetatele greșeli.
În continuare alocarea este dezechilibrată, prost planificată și insuficient explicată, rămânând capitole descoperite exact acolo unde avem obligații, potrivit acquis-ului comunitar – vă dau aici exemplul fondurilor pentru mediu; în continuare suntem pasibili de amenzi și blocarea fondurilor pe motiv de conflicte de interese și achiziții publice dubioase, pentru că Guvernul refuză să pună lucrurile la punct.
Știm că premierul Ponta este în plină campanie electorală. Se vede prin tot ceea ce face, însă guvernanții ar trebui să scoată capitolul „Fonduri europene” din logica alocărilor electorale, pentru ca România să aibă acces cât mai rapid la cele 38,9 miliarde de euro pe care le are la dispoziție.
Nu putem decât să acuzăm Guvernul Ponta de rea intenție la adresa românilor, pentru că este greu de crezut că specialiștii care au lucrat la acest proiect nu pot pricepe (după atâtea explicații și recomandări primite de la Comisia Europeană) ce înseamnă alocare corectă, care sunt domeniile predilecte, cum pot fi combătute conflictul de interese și corupția implicită și toate celelalte condiții necesare semnării acestui acord.
## Doamnelor și domnilor,
Întârzierea nepermisă, caracterul urgent al acordului și importanța fondurilor europene pentru România ne obligă să ne punem întrebări de bun-simț.
1. Ce anume împiedică Guvernul Ponta să gândească o strategie coerentă, corectă, echilibrată și conformă pentru fondurile Uniunii Europene?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.