Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 aprilie 2009
Declarații politice · adoptat
Teodor Atanasiu
Declarații politice și intervenții ale doamnelor și domnilor deputați:
Discurs
„Doar doamna ministru Udrea are «cuvânt» în Guvernul Bocˮ
Ce poate fi mai important de susținut și promovat în acest prim an de guvernare pedelisto-pesedistă, indiferent cu ce sacrificii, decât turismul de propagandă al doamnei Udrea, ridicat acum la nivel de prioritate bociană?
Absolut nimic, după cum se poate lesne constata: nici educația sau profesorii, nici investițiile în infrastructură – peste 800 de kilometri de autostrăzi promise rămân în așteptare –, nici cele în domeniul sănătății – spitale, aparatură medicală, programe pentru pacienți – și nici măcar agricultura care ar trebui acum să fie ridicată la rang de cel mai important obiectiv strategic al României, în această grea perioadă de criză pe care o traversăm.
Dar altele sunt prioritățile guvernamentale în acest moment: doar a fost înființat un minister al turismului, special pentru a fi demonstrată urgența demarării cu tam-tam a tuturor proiectelor turistice visate de doamna Udrea până la momentul învestirii: insule artificiale, turism ecumenic doar în Bucovina domnului Flutur, tichete de vacanță cu trasee prestabilite în biroul de la minister, căutarea brandului de țară prin castelele bântuite de Dracula sau dezgroparea izvoarelor terapeutice bucureștene, mai pragmatice și de viitor... căci celelalte vechi stațiuni balneoclimaterice nu mai au potențialul necesar de vindecare. Și, astfel, putem avea acum liniștiți parte de cea mai răsunătoare și responsabilă promovare turistică marca Elena Udrea, de care nu visam vreodată să fim legați în vreun fel noi, românii!
Avem tichete de vacanță în rectificarea bugetară ce se vrea austeră, chiar dacă FMI spune că nu e cazul anul acesta să facem o astfel de cheltuială inutilă, avem acum, în prag de Sărbători Pascale, cu concursul inovativ al domnului Flutur, mare președinte de consiliu județean sucevean, un drum al ouălor încondeiate, care să fie descoperit de doamna Udrea în Bucovina, deși dumneaei ar trebui să descopere mai întâi infrastructura necesară turiștilor, cu drumuri jalnice în zona respectivă și în multe alte zone cu potențial, avem spectacole special puse în scenă și tot tacâmul necesar minuțios regizat, astfel încât doamna ministru să fie mândră și fericită că are onoarea de a inaugura cu fast PD-L-ist un
important proiect de promovare a turismului ecumenic bucovinean.
Dar poate ar fi bine să-i amintim doamnei Udrea că era mai important, și decent chiar, mai ales acum, în prag de sărbători, ca toate aceste proiecte să fie inițiate doar pentru turiști, fie ei români sau străini, fără trâmbițări și inaugurări propagandistice, pline de scenarii PD-L-iste și reflectoare special montate în peisajul... fluturian și să-i lase pe aceștia să descopere în tihnă minunățiile bucovinene, dobrogene sau chiar cele din Țara Moților, pe care dumneaei a uitat-o cu desăvârșire, deși ar avea multe de promovat și aici.
Cu regret vă comunic, domnilor profesori, că trebuie să fiți consecvenți cu actualul Guvern și să jurați că nu aveți nevoie de salarii mărite, de locuri de muncă păstrate integral sau de infrastructură școlară îmbunătățită. Nu reprezentați o prioritate! E mai bine să vi se înghețe salariile, să fiți pensionați în masă sau să predați mai puține ore pentru că, oricum, puteți sta liniștiți în perioada următoare, aveți de primit cel mai important cadou anul acesta, ca premiu de consolare: tichetele de vacanță ale doamnei ministru Udrea, care vă vor vindeca de tot stresul acumulat peste an și vă vor transforma în turiștii beneficiari ai proiectelor special gândite pentru dumneavoastră!