Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 noiembrie 2007
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Petru Călian
Discurs
Doar o scurtă intervenție, domnule președinte.
Este bine-venit acest proiect de lege care stabilește modul în care își vor desfășura activitatea consultanții fiscali, însă, vreau să fac referire la o ordonanță care prevede modificarea Codului de procedură fiscală, ordonanță care se leagă, practic, de acest proiect de lege și credem noi că acea ordonanță nu are alt scop decât să distrugă, practic, majoritatea microîntreprinderilor, pentru că, prin ea, toate microîntreprinderile sunt obligate, practic, să-și vizeze de către consultanții fiscali toate documentele financiare, tot ce înseamnă operațiuni contabile. Este grav acest lucru și salutăm decizia Senatului de a nu accepta o asemenea propunere.
Vă mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.