Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 martie 2008
procedural · respins
Kibedi Katalin Barbara
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Doar să subliniez că nu doream să o menținem în forma inițială, pentru că și noi am venit cu amendamente ca să corectăm, și ceea ce s-a spus trebuie să corelăm și cu deciziile Curții Constituționale.
O singura subliniere doresc să mai fac în ceea ce privește raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări și pe care dumneavoastră, de fapt, trebuie să-l votați. După ce raportul a fost afișat pe site, noi am mai sesizat câteva aspecte de necorelare, care sunt strict de natură tehnică, în sensul că, în măsura în care s-a abrogat un articol, alte articole care fac trimitere la acel articol abrogat sunt deja neavenite și ar trebui corectate, dar sunt observații de natură tehnică. Plenul Parlamentului a mai permis că cele care sunt evident de corectat nu necesită neapărat o decizie, în sensul de a fi retrimise la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări.
În măsura în care dumneavoastră veți dori, pot să și exemplific, ca să vă pot oglindi ce anume dorim cu aceste corecturi. Dacă veți decide în acest sens, noi vom pune la dispoziția staffului aceste aspecte.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.