Stelică Iacob-Strugaru

„Dobânzi prea mari pentru o criză atât de puternică”

Cunoaștem cu toții situația actuală dificilă în care statul român, privat de tranșele de împrumut de la Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană, este nevoit să se împrumute pe piața internă, într-un orizont de timp extrem de scurt, pentru a compensa deficitul bugetar. La fel de bine mai știm că băncile sunt extrem de doritoare de a prinde în corzi pe cel mai bun debitor de pe piață și de a specula această oportunitate la maximul profitabilității financiar-bancare.

Efectul negativ cel mai puternic se reflectă într-o creștere a dobânzilor la creditele disponibile pe piață, privând agenții economici aflați în dificultate sau care doresc să facă investiții de singura lor posibilitate de finanțare.

Așadar, utilizarea pârghiei creditării în situația contracției economice este practic imposibil de fructificat pentru că agenții economici se pot sufoca prin credite pe care nu le pot susține sau care diminuează rata profitabilității lor.

Din nefericire, cei care s-au constituit în majoritatea parlamentară care nu dorește să dea țării un guvern și care au împiedicat astfel, direct, acordarea tranșelor de împrumut nu s-au gândit la efectele macoreconomice pe care gestul lor îl va avea.

Politica consecventă a Băncii Naționale privind susținerea unui curs valutar stabil, chiar stimulativ pentru exporturi, pare să nu fie suficientă pentru revigorarea sectorului privat din România. Ar fi probabil de analizat dacă BNR ar putea apela la ultima pârghie, ultima soluție ce îi stă la îndemână, și anume, diminuarea cuantumului rezervelor minime obligatorii care ar crea mai multă lichiditate pe piață și probabil un credit mai ieftin.

De asemenea, în absența susținerii unei politici guvernamentale bazate pe creditul guvernamental trebuie găsite soluții urgente și eficiente pentru relansarea sectorului privat din România, cel care susține în definitiv bugetul statal și oferă cele mai multe locuri de muncă populației.