Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 iunie 2000
procedural · adoptat
Voicu Valentin Glodean
Aprobarea ordinii de zi a ºedinþei
Discurs
Domniile lor desigur au depus ºi vor depune în continuare o muncã în aceastã þarã, care va fi retribuitã potrivit vechimii, calitãþii muncii care rezultã dintr-un salariu pe care-l are ºi legii de pensionare de care beneficiazã toþi românii ºi vor beneficia, aºa cum beneficiem ºi noi acum de acea ordonanþã anticonstituþionalã prin care s-au impozitat pensiile pentru prima datã în România.
Trecând peste voinþa Parlamentului, acum 2 sau 3 luni de zile, am votat Legea pensiilor, ca urmare, dacã pe lângã aceste pensii dumnealor mai moºtenesc ºi ceea ce au adunat pãrinþii care, probabil, au fost gospodari, n-au fost un trichili-flichili, au fost gospodari ºi au avut ºi ei grijã sã-ºi facã o cãsuþã, sã-ºi facã o bucatã de pãmânt, o vãcuþã, acolo, ceva, sã existe, nu sunt unºi ai lui Dumnezeu ca sã impresioneze pe cineva, îs cetãþeni, îi drept, de frunte ai þãrii la un moment dat, ºi sã trãiascã din ceea ce au agonisit ºi din ceea ce pensia ºi legile normale, ordinare ale þãrii le acordã. Sunt categoric împotriva adoptãrii unei asemenea legi. E o insultã chiar la adresa Domniilor lor.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.