Adrian Pãunescu

## Domnilor colegi,

## Domnule preºedinte,

Se întâmplã sã nimeresc la microfon în plin crater al vulcanului verbal. Asta nu mã va împiedica sã încerc sã-mi pãstrez calmul ºi sã induc ºi celor care mã ascultã o stare de reflecþie ºi de calm ºi eventual de dorinþã de decizie tãioasã ºi urgentã.

Am aºteptat sãptãmâna trecutã o replicã din partea oricãruia dintre noi la strigãturile incalificabile care s-au rostit pe un stadion de hochei din România, lozinci la adresa unei þãri întregi ºi la adresa Majoritãþii, ca ºi alte lozinci mizerabile.

Nu a spus nimeni nici un cuvânt ºi poate fiecare dintre noi a fost în situaþia în care m-am aºezat ºi eu ºi anume de a vorbi dupã returul de la Bucureºti. Din pãcate, trebuie sã spun cã provocãrile, urâte precum ar fi: _Românii sunt þigani,_ sau: _Veþi veni aici cu paºaport,_ li s-a rãspuns cu alte jeguri, cum ar fi: _Afarã, afarã cu ungurii din þarã,_ lucru de care eu mã desolidarizez, deºi, desigur, ºtiu cã este un efect care poate sigur deveni cauzã.

Nu în aceºti termeni se poate pune problema raporturilor dintre majoritatea româneascã ºi minoritatea maghiarã din România.

ªi cred cã este rostul intelectualilor, inclusiv al celor de naþionalitate maghiarã, inclusiv al celor de naþionalitate românã, sã intervinã ºi sã lumineze pe oamenii care se pot lãsa târâþi în confruntãri ºi încordãri peste mãsura firescului.

Sigur cã este urât, este incalificabil ºi sã spui ”Afarã, afarã cu ungurii din þarãÒ!, sã jigneºti pe unii dintre compatrioþii tãi, dar este peste mãsurã de urât sã vorbeºti despre România în termenii în care s-a vorbit la Miercurea-Ciuc.

Eu nu-i învinovãþesc pe suporterii sportivi, care se pot lesne lãsa antrenaþi în astfel de provocãri.

Eu cred cã intelectualii ºi autoritãþile trebuie sã intervinã hotãrât ca lucrurile sã se opreascã aici ºi sã se facã paºi înapoi, respectându-se dreptul legitim al acestei þãri de spera cã va fi ºi mâine aceeaºi, cã toþi cetãþenii ei vor fi egali în faþa lui Dumnezeu.

Dacã se discutã în termenii aceºtia, _cu paºapoarte,_ cu _românii þigani,_ se ajunge la _”afarã, afarã cu ungurii din þarãÒ,_ ceea ce, repet, nu este în concepþia mea ºi nu cred cã poate fi în concepþia oricãrui participant la procesul de refacere a acestei þãri, în graniþele ei fireºti ºi în structura ei totalã, inclusiv cu ungurii din þarã, în starea de normalitate în care trebuie sã-i aducã intelectualii lor.

Mã surprinde cã nimeni dintre colegii udemeriºti nu se considerã datori sã ia poziþie mãcar în mãsura în care sã se delimiteze de acest fapt, aºa cum eu mã delimitez de aceia care, provocaþi de situaþia de la Miercurea-Ciuc, au ajuns sã cearã ieºirea ungurilor din þarã.

Nu este aceasta, desigur, concepþia mea ºi nu poate fi concepþia nici unui iubitor de þarã, dar este, hotãrât lucru, momentul sã lucrãm la cauze.