Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 noiembrie 2011
other · Trimis la votul final
Daniel Vasile Oajdea
Discurs
Domnilor colegi,
Eu cred că această lege nu că ar trebui îmbunătățită, ea trebuie abrogată. Anual se duc de la venitul de pensii la aceste fonduri private sume importante de bani, care se apropie undeva la un miliard de euro, probabil 800 și ceva de milioane în momentul acesta, suma este în creștere. Noi vrem să asigurăm pensii la pensionari, spunem că avem deficit la fondul de pensii, dar în același timp nu ezităm să pompăm bani în aceste fonduri, care știm cu toții că fac un anumit lobby, bani care merg și se investesc în exteriorul țării.
În același timp, noi împrumutăm bani pentru a investi în țară. Este o prostie! Eu cred că această lege trebuie abrogată, sigur, e lăudabilă inițiativa că s-au gândit să garanteze oamenilor că măcar banii depuși vor fi indexați cu rata inflației. Dar această lege trebuie abrogată, toate aceste plasamente trebuie luate de casa de pensii și administrate de stat. Nu mă interesează în ce condiții a fost adoptată legea, problema e clară astăzi, fondul de pensii se diminuează și dacă acești bani ar veni la fondul de pensii lunar, probabil chiar ar putea să fie majorată pensia.
Mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.