Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 decembrie 2003
procedural · respins
Elena Dumitru
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
Domnilor pre∫edin˛i, Doamnelor ∫i domnilor,
Bugetul asigur„rilor sociale de stat a fost fundamentat pentru cotele a∫a cum sunt prev„zute ele Ón proiectul de buget. Alte cote ar determina reducerea veniturilor bugetare, nemaifiind posibil„, Ón aceste condi˛ii, acordarea index„rii ∫i a etapelor de recorelare, a∫a cum le-am anun˛at.
Desigur, am ascultat cu foarte mult„ aten˛ie comentariile domnilor parlamentari ∫i sunt de acord, ca de altfel Óntregul Guvern, cu dumnealor, c„ de fapt volumul contribu˛iilor sociale trebuie s„ scad„ Ón anii care urmeaz„, ∫i el a sc„zut ∫i Ón ultimii 3 ani de la ceva mai mult de 60% cot„ global„ a contribu˛iilor sociale Ón anul 2000 la 49,5% Óncep‚nd cu 2004. Este o sc„dere prudent„, dar foarte consistent„. Dovad„ st„ faptul c„ a crescut foarte mult rata de conformitate, iar performan˛ele Ón colectarea acestor contribu˛ii sunt mult mai bune dec‚t Ón anii trecu˛i. Œn orice caz, mai bune dec‚t Ón 1999 ∫i 2000.
Domnule pre∫edinte, v„ propun respingerea amendamentului.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.