Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 aprilie 2006
other · retrimis
Cristian Sorin Dumitrescu
Aprobarea unor modific„ri ale ordinii de zi a ∫edin˛ei comune
Discurs
## Domnilor pre∫edin˛i,
Punctul meu de vedere este diferit, poate, de al antevorbitorului meu, f„r„ Óns„ a-l contrazice.
Œn ceea ce prive∫te modalitatea de constituire a unor comisii de genul acesteia, lucrurile sunt foarte clare. Ele se constituie pe baza criteriului politic prin reprezentarea grupurilor politice care sunt subiectul, dac„ vre˛i, al constituirii acestor comisii, Ón conformitate cu rezultatele care reies din alegeri sau cu o negociere sau decizie ce a luat na∫tere Ón urma dezbaterii ∫i negocierilor dintre grupurile parlamentare. Deci configura˛ia este una de natur„ politic„.
Amendamentul, Óns„, pe care colega noastr„ ni l-a propus este ∫i interesant ∫i actual ∫i foarte conectat la o realitate. Intr„m Ón Uniunea European„, se pune un accent foarte mare pe egalitatea de ∫anse, ca s„ nu spunem prezen˛a femeilor Ón structurile politice, structurile de reprezentare ∫i a∫a mai departe.
™i sunt pentru acest amendament, pentru urm„torul motiv: dac„ este vorba despre o reprezentare de natur„ a nu modifica reprezentarea politic„, deci nevot‚nd, reprezentan˛ii acestor comisii nu influen˛eaz„ decizia politic„ care se ia, Ón conformitate cu structura politic„ a Parlamentului, prezen˛a, Óns„, ar putea s„ fie benefic„, pentru c„ ar da mai mult„ transparen˛„ ∫i, fiind vorba despre toate e∫aloanele sistemului de vot, de toate momentele voturilor care se dau pentru Parlamentul Rom‚niei, pentru toate tipurile de alegeri, alegerile locale ∫i a∫a mai departe, o astfel de prezen˛„ cred c„ ar fi benefic„.
Ea ar fi de natur„ tehnic„, dac„ vre˛i, dar ∫i politic„, Ón acela∫i timp. Nu cred c„ ar impieta. Este o structur„ _sui generis_ . Nu aducem nici un fel de atingere regulamentului at‚ta timp c‚t nu voteaz„, chiar dac„ este
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 49/14.IV.2006 o structur„ intern„, s„ spunem, a Parlamentului, unde sunt reprezentate grupurile politice, ∫i nu comisiile. Ar fi o aten˛ie deosebit„ pe care am da-o ∫i noi, Ón sf‚r∫it, egalit„˛ii de ∫anse.
Eu cred, ∫i mi se pare chiar benefic s„ avem ∫i o astfel de reprezentare, pentru c„ este cu o privire spre viitor ∫i cred c„ este un lucru pozitiv. Sus˛in acest amendament.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.