Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 iunie 2007
other · adoptat
Cristian R„dulescu
Discurs
Domnilor pre∫edin˛i,
Stima˛i colegi,
Respect‚nd ceea ce spune din b„nci, protest‚nd, domnul Marcu Tudor, procedura este prioritar„, Óntr-adev„r.
Din moment ce Ón Constitu˛ie ∫i Ón regulament, sunt prev„zute anumite termene pentru citirea ∫i dezbaterea mo˛iunii de cenzur„, iar noi am stabilit c„ ast„zi trebuie s„ o citim — am ∫i votat acest lucru —, va trebui, c‚t de repede, s„ trecem la acest moment.
Œn termen de 5 zile — se prevede —, trebuie s„ aib„ loc prima lectur„ a mo˛iunii. Ea a fost depus„ luni ∫i, atunci, noi am stabilit ziua de ast„zi, dup„ 3 zile, pentru a o citi.
Ar fi existat posibilitatea, dac„ dorea˛i alt„ dat„, s„ o pune˛i, de exemplu, s‚mb„t„, tot Ón termenul de 5 zile, dar ea a fost propus„ ast„zi ∫i a fost votat„ ast„zi, deci nu mai putem reveni dup„ votul Camerelor asupra acestei propuneri.
Referitor la ceea ce a spus domnul Funar, d‚nsul a primit r„spunsuri l„muritoare at‚t din partea Biroului Senatului, unde a trimis acea adres„ pe care a mai citit-o o dat„ aici, f„c‚ndu-∫i, ca de obicei, jocul de scen„, c‚t ∫i din partea Biroului Camerei Deputa˛ilor. ™i lucrurile, Ón aceast„ privin˛„, sunt foarte simple.
Atitudinea d‚nsului mi-ar aduce aminte de o zical„ popular„ legat„ de cineva care arunc„ o piatr„. Dar, ca s„ fiu ceva mai elegant, o s„ spun c„-mi aduce aminte ∫i de un citat din Murphy, care se referea la consecven˛„, ∫i care spune c„ îŒnc„p„˛‚narea este acea form„ de consecven˛„ pe care to˛i ceilal˛i o dezaprob„“.
Eu cred c„ Ón acest moment nu putem s„ facem altceva dec‚t s„ trecem la prevederile regulamentului.
Mo˛iunea are nevoie de reafirmarea sus˛inerii semnatarilor ∫i, Ón acest moment, dumneavoastr„ trebuie s„ ne comunica˛i dac„ au fost exprimate formal c„tre birourile reunite inten˛ii de retragere, de nesus˛inere a mo˛iunii, sau s„ pune˛i Ónc„ o dat„ Óntrebarea ∫i, cum se spune la biseric„, dac„ cineva are ceva de zis acum, s„ zic„, dac„ nu, s„ tac„ pentru totdeauna.
Haide˛i s„ trecem la procedur„!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.