Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 mai 2002
procedural
Dãnuþ Saulea
Aprobarea programului de lucru ºi a ordinii de zi.
Discurs
## Domnilor preºedinþi, Domnilor miniºtri,
## Doamnelor ºi domnilor parlamentari,
Partidul România Mare ºi-a exprimat de la bun început clar ºi neechivoc acordul privind participarea þãrii noastre alãturi de toate forþele democratice la acþiunea de combatere a terorismului internaþional prin toate mijloacele, inclusiv cele militare.
Partidul România Mare a votat împreunã cu toate partidele parlamentare de la putere ºi din opoziþie trimiterea în Afganistan a unui efectiv de circa 100 militari români pentru a participa la acþiuni de menþinere a ordinii ºi sprijin umanitar.
Partidul nostru este pe deplin conºtient de importanþa unor asemenea misiuni ºi a apreciat prezenþa militarilor români în rândul coaliþiei internaþionale ca o expresie a voinþei poporului român de a se integra în structurile europene ºi euroatlantice, de a-ºi reconfirma dorinþa de pace ºi securitate în întreaga lume.
Ca o dovadã a celor de mai sus este ºi prezenþa a aproape 1.000 de militari români la operaþiunile în sprijinul pãcii în zone ca Bosnia ºi Herþegovina, Kosovo, Kuweit, Etiopia, Georgia, Macedonia ºi Afganistan.
Din nefericire, aºa dupã cum se cunoaºte, pânã în prezent, din rândul miliarilor români participanþi la asemenea misiuni s-au înregistrat ºi 7 morþi: 4 în Angola, 2 în Bosnia, 1 în Kosovo, precum ºi îmbolnãviri specifice îndeplinirii misiunilor încredinþate.
Astãzi, Preºedintele României cere Parlamentului sã aprobe suplimentarea cu circa 500 de militari a forþei româneºti deja dislocate în Afganistan.
Am reþinut din mesajul Domniei sale cã principala misiune a acestei forþe o reprezintã ”eradicarea terorismuluiÒ, ceea ce contravine ideii de participare la misiuni de pazã, control în zone sensibile ºi sprijin umanitar.
Din câte înþelegem în acest mesaj, aceasta înseamnã implicarea efectivã a militarilor români în rãzboiul civil din aceastã þarã, inclusiv situarea României de o parte a unora din forþele interne aflate în conflict.
Urmãrind evoluþia de pânã acum a situaþiei interne din Afganistan se poate observa, pe de o parte, o tendinþã de conciliere între diverse forþe politice ºi tribale, iar pe de alta, de regrupare ºi reorganizare a forþelor **Al Qaida,** fapt ce a condus la înregistrarea de pierderi umane ºi materiale importante, inclusiv în rândul coaliþiei internaþionale.
De remarcat, în acelaºi timp, este ºi faptul cã prezenþa forþelor militare internaþionale nu a reuºit pacificarea acestei þãri, nici diminuarea potenþialului terorist în aceastã zonã.
Partidul România Mare doreºte sã readucã în atenþie necesitarea întrebuinþãrii dialogului, indiferent de gravitatea problemelor aflate în disputã.
În acest sens, este de reþinut faptul cã o serie de factori politici importanþi din Afganistan au conºtientizat cã este imposibilã realizarea pãcii prin excluderea totalã de la discuþii a reprezentanþilor talibani. Evident, ºi noi excludem posibilitatea ca forþele teroriste dovedite sã fie parteneri de dialog.