Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 februarie 2009
other
Cristian Mihai Adomniței
Discurs
Domnilor președinți de ședință,
Din nou, doamnelor și domnilor secretari de stat, nu avem niciun ministru în sală.
Doamnelor și domnilor colegi,
Din păcate, ultimii ani au însemnat pentru municipiul Suceava închiderea foarte multor întreprinderi, deschiderea doar a multor centre comerciale, astfel încât singura șansă, din punctul meu de vedere, de dezvoltare a acestui oraș este universitatea. Universitatea a primit, în perioada mandatului meu de ministru, 30 de hectare pentru a dezvolta un nou campus, Campusul II. Una dintre facilitățile acestui campus este sala de sport olimpică.
Amendamentul pe care vi-l propun – și este unul foarte serios – îl reprezintă alocarea sumei de 5.000 lei pentru obiectivul de investiții „Construcție sală de sport Universitatea «Ștefan cel Mare» din municipiul Suceava”. Această construcție să fie făcută din fondurile Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.