Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 aprilie 2020
Dezbatere proiect de lege · respins
Cătălin Daniel Fenechiu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Domnilor președinți, Dragi colegi,
Articolul 93 din Constituția României spune clar și neechivoc pentru toată lumea: „Președintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgență în întreaga țară ori în unele unități administrativ-teritoriale și solicită Parlamentului încuviințarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.”*
Deci textul constituțional trimite, domnilor colegi, la lege. Textul constituțional nu condiționează în niciun fel măsura președintelui.
Parlamentul poate încuviința sau nu decretul prezidențial, dar nu poate, din păcate pentru dumneavoastră, stabili condiții.
Noi știm foarte bine că Partidul Social Democrat și alți colegi* sunt deranjați de faptul că Guvernul a administrat impecabil această criză și din perspectivă sanitară nu se pot pune probleme. Știm că politica înseamnă să găsești peste tot bube, să îl acuzi pe cel care se găsește la guvernare, că face parte din democrație