Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 august 2012
other
Ioan Ghișe
Discurs
## Domnilor președinți,
Stimate doamne și stimați domni colegi senatori și deputați, În legătură cu ordinea de zi, vreau să vă rog două chestiuni legate de procedură.
Prima: am depus azi dimineață la Biroul permanent al Senatului și la Biroul permanent al Camerei două proiecte de hotărâri ale Parlamentului, proiecte care sunt în legătură cu situația pe care vine să o prezinte acum, doar parțial, Curtea Constituțională.
De ce spun parțial? Sediul materiei este art. 146 lit. i) din Constituție, care spune că are obligația Curtea Constituțională să vegheze la respectarea procedurilor pentru organizarea și desfășurarea referendumului și confirmă rezultatele acestuia.
În Legea Curții Constituționale, la art. 47 alin. (3), se spune că înaintea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, hotărârea Curții Constituționale se prezintă Camerei Deputaților și Senatului, întrunite în ședință comună. Acum, când vorbesc, această obligație legală a Curții Constituționale este îndeplinită.
În legea specială, Legea referendumului nr. 3/2000, la art. 45 alin. (1), se prevede: „Curtea Constituțională prezintă Parlamentului un raport cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului național și confirmă rezultatele acestuia.”
Față de aceste prevederi constituționale și legale, față de faptul că am propus cele două proiecte de hotărâre, am să vă formulez, în finalul acestei intervenții, două propuneri, pe care, domnule președinte, o să vă rog să le supuneți la vot.
Prima propunere: având în vedere că art. 3, 4 și 5 din Hotărârea Curții Constituționale nr. 6/2012 excedează competenței constituționale și legale a Curții Constituționale, ea, prin hotărârea pronunțată la aceste articole, substituindu-se și uzurpând autoritatea puterii judecătorești – unica autoritate în materie de jurisdicție de drept comun –, în proiectele de hotărâre pe care le-am depus se demonstrează juridic temeinic faptul că aceste trei articole – 3, 4 și 5 – au vicii grave de constituționalitate.
Atunci, propunerea mea – una dintre ele – este următoarea: având în vedere că onor Curtea Constituțională nu și-a îndeplinit obligația prevăzută la art. 45 alin. (1) din Legea referendumului de a prezenta un raport în fața Parlamentului pentru modul cum a vegheat la organizarea și desfășurarea referendumului și confirmă rezultatele acestuia, una dintre propuneri este să amânăm două zile dezbaterea pe acest subiect, timp în care Curtea Constituțională să-și îndeplinească obligația legală prevăzută de art. 45 alin. (1) din Legea referendumului.
Această primă propunere, domnule președinte, o să vă rog să aveți amabilitatea s-o supuneți votului plenului.
A doua propunere: cele două proiecte de hotărâre pe care le-am depus dimineață la Biroul permanent..., la președinții Camerei și Senatului, scuzați, se referă la următorul aspect: Curtea Constituțională, prin hotărârea pronunțată, a comis abuz de drept, în sensul că ea stabilește că este obligatorie și definitivă hotărârea ei.