Cãlin Andrei Zamfirescu

## Domnilor senatori,

ªi eu vreau sã vã mulþumesc pentru înþelegerea pe care aþi acordat-o acestui proiect de modificare.

Aº vrea sã fac o singurã precizare finalã: aceste modificãri sunt rodul unei experienþe de 10 ani, împãrþitã, întâmplãtor, simetric în douã perioade a câte 5 ani.

În 1995 profesia a cãpãtat, printr-o lege organicã, o organizare ºi o exercitare bine definitã.

Preocupãrile în rândul acestei profesii liberale, la începutul anilor Ô90, au fost de reîmprospãtare a ei, de primirea unui numãr cât mai mare de profesioniºti, pentru a putea acoperi necesarul pieþei juridice. În prezent, preocuparea se îndreaptã, aproape exclusiv, nu spre organizarea profesiei, care este bine definitã ºi închegatã, ci spre exercitarea acestei profesii. Or, exercitare înseamnã, în principal, competenþã ºi calitate. Standardele pe care vreþi sã le introducem, pe de o parte, obligatoriu, pentru cã ele nu fac decât sã armonizeze legislaþia româneascã cu cea europeanã; pe de altã parte, se impune o creºtere a competenþei profesionistului. Aceastã competenþã nu face decât sã sporeascã forþa profesiei ºi sã satisfacã, în final, pentru cã nimeni nu a vorbit pânã acum aici, interesul clientului. Or, clientul este un nume generic, în spatele lui se ascund o serie întreagã de persoane fizice ºi juridice, chiar de instituþii ale statului, care au nevoie de aceastã competenþã pentru a primi sfaturile necesare.

Ca atare, aº putea caracteriza aceste modificãri ca fiind, pe de o parte, în sensul sporirii criteriilor de selecþie ºi de garantare a calitãþii competenþei profesiei de avocat; pe de altã parte, acomodarea acestei legislaþii cu cea europeanã, spre care sper cã ne vom îndrepta cât mai curând.

Nu ascund faptul cã, din punct de vedere al barourilor din Comunitatea Europeanã, legea noastrã de organizare este apreciatã ca fiind cea mai avansatã din legile þãrilor Europei Centrale ºi de Est. Ar fi pãcat sã nu pãstrãm acest stindard în avansul celorlalte þãri ºi sã nu ne punem de acord ºi în ultimele modificãri pe care legislaþia europeanã le impune: crearea Institutului Naþional pentru Pregãtirea ºi Perfecþionarea Avocatului nu face decât sã încheie cadrul organizatoric sub aspectul pregãtirii profesionale.

ªi, ceea ce distinºii profesori universitari ºi juriºti au spus-o aici, este o realitate Ñ uneori tristã, din punctul nostru de vedere Ñ, care trebuie combãtutã, prin aceste mijloace care nu sunt incipiente, ci sunt chiar spre finalizarea cadrului instituþional. Acest institut care, poate, va avea prilejul sã colaboreze îndeaproape cu Institutul

pentru Pregãtirea Magistratului, eventual al notarilor publici, dacã vor institui ºi ei, la rândul lor, nu va face decât sã creeze o echivalenþã de competenþã între profesiile legale, iar specializarea pe care fiecare ºi-o doreºte, la un moment dat sau la altul, sã poatã fi pe parcurs schimbatã.