Este necesarã o introducere, evident, dezbatere generalã în legãturã cu o lege de protejare a monumentelor istorice, pentru cã ne aflãm în faþa unui eveniment. Dupã 11 ani apare în Parlament un proiect de lege care este menit sã protejeze aceste elemente de patrimoniu imobil ºi este bine ca Parlamentul, ca Senatul sã fie informat în legãturã cu ceea ce este legea, cum aratã ea la ora actualã, cum a fost iniþial, când a intrat în Comisia pentru culturã.
Vreau sã vã spun, pentru ca sã fie limpede ce tip de intervenþie am, cã am cerut respingerea legii în comisie de douã ori, fãrã a obþine majoritatea voturilor.
Dupã pãrerea mea era bine ca acest proiect de lege sã fie respins, iar noua forþã conducãtoare sã revinã la propriul proiect de lege din 1996, ministeriatul Grigore Zanc, pentru cã consider filosofia acelui proiect de lege a patrimoniului, partea privind monumentele istorice, foarte adecvat acestui moment.
Acum am sã prezint obiecþiile principale în legãturã cu aceastã lege care are foarte multe amendamente acceptate de comisie ºi are unele neacceptate de comisie, în urma punctului de vedere al Ministerului Culturii.
Regretabil ºi mai mult decât atât este cã legea s-a desfiinþat în anul 1990, când s-a transferat dreptul de a decide asupra patrimoniului unor comisii de monumente ºi de muzee, cã aceste comisii au fãcut practic legea, fãrã ca legea sã fie scrisã, cã au deschis ºantiere de patrimoniu ºi cã au repartizat sume stabilind ºi relaþiile cu firme de patrimoniu. S-a început cu 172 de ºantiere de patrimoniu. Astãzi, din câte ºtiu dintr-un document oficial, sunt peste 300, aproape toate aceste obiective sunt în curs, se lucreazã, foarte puþine sunt finalizate, nu existã decontãri în legãturã cu aceastã situaþie.
Un raport al fostei Comisii de culturã, raport din precedenta legislaturã, a fost lãsat moºtenire noului Parlament, noului Senat, dar, paradoxal, între atâtea documente legislative introduse în dezbaterea Parlamentului, acest raport nu a intrat, deºi prezenta foarte multe anomalii, gestionãri incorecte, iar unele privitoare chiar la monumentele istorice. S-a grãbit însã introducerea acestei legi, lege care are câteva deficienþe asupra cãrora mã voi opri ºi de aceea m-am prezentat în faþa dumneavoastrã, pentru ca sã ºtiþi cã avem nevoie de o lege de protejare a monumentelor istorice, dar cã aceastã lege, aºa cum a fost conceputã, aºa cum a fost revizuitã, este o lege cârpitã, care are foarte multe insuficienþe.
Vã rãmâne deci la latitudinea dumneavoastrã sã o votaþi sau sã nu o votaþi.
Personal, eu voi da un vot negativ, iar colegii cu care am lucrat în comisie ºi mai ales domnul Constantinescu, care este specialist în probleme de arheologie, deci de patrimoniu, a fãcut mai multe amendamente. Amendamentele au fost primite parþial, sunt câteva fundamentale care nu au fost primite; asupra lor am sã mã opresc mai departe.
În mãsura în care Parlamentul va vota ºi aceste amendamente respinse, votul P.R.M.-ului va fi un vot pozitiv.
Acum am sã mã opresc asupra chestiunilor pe care le consider de bazã în ceea ce priveºte aceastã lege.
Vã semnalez cã nu s-a prezentat la acest eveniment nici ministrul culturii, nici secretarul de stat de resort, ca ºi când ar fi vorba despre o lege oarecare, or, este vorba despre o lege organicã.
Legea nr. 41/1995 era o lege provenitã din ordonanþã ºi, fatal, nu avea prevederi de sancþionare, pe care le prevede numai o lege organicã, dar gândirea, filosofia acelei ordonanþe era, dupã pãrerea mea, cea corectã, pentru cã avea în vedere câteva lucruri pe care aceastã lege, acest proiect nu le are.
Despre ce este vorba?!
Este vorba, în primul rând, de modul în care circulã banii de la buget ºi care sunt instituþiile care folosesc aceºti bani, cum dau seamã de cheltuirea lor, pentru cã vreau sã precizez cã ºantierele de patrimoniu nu sunt atât de misterioase ºi de imposibil de înþeles ºi controlat, aºa cum lasã unii sã se înþeleagã. Este vorba tot de o muncã de ºantier, mai calificatã, mai specializatã, care poate sã fie controlatã.
Trebuie sã spun aici, în plin Parlament, cã în momentul în care Marin Sorescu, ministru al culturii, a luat decizia de a introduce controlul pe ºantiere, nu a mai fost ministru al culturii.
Ce ar fi trebuit sã cuprindã aceastã lege? Ar fi trebuit sã cuprindã organe de control al execuþiei ºi organe de control financiar. Nu existã, prevãzute în aceastã lege, organe de control, nici la nivel de minister ºi nici la nivel de judeþe, acolo unde se face execuþia. Mai mult decât atât, se spune cã legea Ñ în raportul pe care eu l-am citit ºi aici n-a fost citit complet Ñ este o lege europeanã, modernã. Dacã era aºa, trebuia sã opereze o descentralizare completã ºi foarte multe din operaþiile decizionale ºi de execuþie sã se facã la nivel de judeþ. Acest principiu a fost introdus în Ordonanþa nr. 68/1994 ºi în Legea nr. 41/1995, aplicarea nu s-a putut face pânã la capãt, pentru cã în 1996 Guvernul Vãcãroiu a ieºit de la cârma þãrii ºi a rãmas doar acþiunea de descentralizare începutã.
Problema este însã cã judeþele trebuie sã aibã posibilitatea de a controla aceste acþiuni de restaurare, sã poatã sã intervinã, aºa cum intervin intendenþii în Italia în ceea ce priveºte ºantierele de patrimoniu, atunci când se încalcã norme profesionale ºi norme economice. Or, aceste organe de control, organe de intervenþie nu sunt prevãzute în acest proiect sau nu sunt în acea mãsurã în care ele sã devinã eficiente.
Problema controlului, problema descentralizãrii nu este rezolvatã prin aceastã lege, iar problema finanþãrii acestor ºantiere este o chestiune asupra cãreia trebuie sã mã
opresc, pentru cã ea se face în realitate exclusiv de la bugetul þãrii, în foarte micã mãsurã din alte resurse, deºi monumente istorice sunt ºi proprietãþi ale unor comunitãþi sau ale particularilor, care, aºa cum cere legislaþia europeanã, trebuie sã participe financiar, trebuie sã investeascã în proiecte ºi în deschiderea ºantierelor. Aceasta este mentalitatea ºi aºa se lucreazã în Europa pe ºantierele de patrimoniu, ºi nu cum se lucreazã la noi, unde se cer bani pentru ºantierele de patrimoniu numai de la statul român.
Celelalte resurse de finanþare sunt prevãzute în lege, dar ele sunt relativ importante, pentru cã taxa pentru monumente istorice nu ºtiu câþi bani va aduce, pentru cã, dupã experienþa pe care o avem cu alte taxe de timbru, rezultatele nu sunt satisfãcãtoare.
ªi aceastã finanþare continuã de la stat, începutã cu Decretul din 1990 care este, de fapt, nenorocirea acþiunii de restaurare, este în mare discuþie.
Deci iatã ce elemente importante lipsesc, dupã pãrerea mea, din aceastã lege.
Aº putea continua cu foarte multe argumente, dar mã opresc aici, precizând cã e nevoie de organe de control ministerial, cã este nevoie de o descentralizare realã, de posibilitatea intervenþiei la nivel de judeþe, de angajarea acolo a unor oameni competenþi, ceea ce înseamnã alocãri de sume. Actualul sistem administrativ privind modul în care patrimoniul este protejat ºi în care poate fi restituit prin restaurare este extrem de deficitar.
Ar fi trebuit o mai bunã coroborare cu Legea administraþiei locale. Ea nu existã încã. Cine le va citi în paralel va vedea cã ele nu funcþioneazã aºa cum trebuie.
Vã vorbesc în numele unei experienþe de 3 ani de zile la Ministerul Culturii ºi Cultelor ca secretar de stat, timp în care am avut foarte mari dificultãþi ºi un impact extraordinar cu o anumitã categorie de specialiºti care au revendicat poziþia de unici deþinãtori ai adevãrului, ai ºtiinþei în legãturã cu patrimoniul, dar vreau sã vã spun cã asta nu-i impiedicã sau nu-i scuteºte de a rãspunde de consumurile financiare.
Sunt foarte multe ºantiere începute, ele nu sunt terminate ºi totul devine ”o vacã de mulsÒ pe banul public.
Unde existã în acest proiect de lege locul, articolul, alineatul prin care se poate condiþiona finalizarea, prin care se poate stabili controlul? Nicãieri. Deci ne aflãm în faþa unei legi care ne ridicã foarte mari probleme ca senatori ºi ca rãspundere, pentru cã trebuie sã avem o lege de protecþie a monumentelor istorice, este bine cã acest proiect, pânã la urmã, a fost introdus Ñ dupã pãrerea mea Ñ forþat ºi grãbit în lucru, dar lacunele lui nu sunt rezolvate prin multele amendamente fãcute ºi acceptate în comisie, dupã cum nici chiar prin cele fundamentale pe care domnul Marius Constantinescu, colegul nostru, le-a fãcut ºi pe care eu le susþin.
Sunt douã amendamente respinse sau, dacã nu mã înºel 3, unde este vorba despre control ºi este vorba despre tipul de instituþii, pentru cã Ñ ºi cu asta vreau sã închei Ñ ciudãþenia este cã existã un minister care, chipurile, se ocupã de patrimoniu, dar el nu poate sã controleze, de fapt, ce se întâmplã. El are doar datoria sã arunce bani în poala firmelor de patrimoniu. Este verificat. Comisia de monumente istorice are legãturã cu firme de patrimoniu, membrii comisiei au legãturã cu aceste firme, uneori sunt rude ºi, de fapt, operaþiunea se face
Ñ ca în foarte multe alte sfere de lucru Ñ prin înþelegeri care depãºesc protecþia, deci intenþia ºi scopul protejãrii patrimoniului.
Vreau sã spun cã aceastã lege protejeazã mai mult pe proprietari decât patrimoniul ºi cã unul din motive a fost de a îi ajuta pe proprietarii de edificii, proprietãþi particulare, de a-ºi reface aceste edificii pe banii statului, dar obligaþiile, marile obligaþii, între care chiar finanþarea parþialã nu existã.
Nu a fost, dupã pãrerea mea, un motiv de a prelua noul ministeriat acest proiect de la ministeriatul Caramitru. Nu este, dupã pãrerea mea, justificatã preluarea ºi trebuia sã fie o lege nouã.
Ne aflãm în faþa unui proiect supus atenþiei dumneavoastrã prin votul ºi voinþa comisiei.
Eu am cerut respingere, am votat împreunãÉ Îi mulþumesc domnului Radu Feldman Alexandru, care a votat alãturi de mine. Îmi menþin punctul de vedere. Este o lege slabã, o lege cârpitã, o lege care nu va da posibilitatea factorului executiv ºi Parlamentului sã afle ceea ce se întâmplã acolo.
Raportul întocmit în sesiunea trecutãÉ Pardon! Éîn legislatura trecutã de domnul Corneliu Bucur, dã seamã despre niºte anomalii peste care nu trebuia sã se treacã ºi care trebuia sã fie avute în vedere de acest proiect.
Mai mult decât atât. Se înfiinþeazã peste judeþe comisii zonale. Este un fel de a masca centralizarea, pentru cã aceste comisii zonale nu au nici un rost ºi trebuie sã se stabileascã o relaþie mult mai funcþionalã, un mecanism mult mai bun, dupã model european Ñ modelul italian, de pildã Ñ, decât cel care existã în aceastã lege.
Repet, acolo existã intendenþi la faþa locului care pot opri acþiunea de restaurare atunci când se încalcã normele stabilite, de ordin profesional, pe diverse paliere: de zidire, de refacere a picturii sau de refacere a fundamentelor ºi aºa mai departe sau de cheltuialã economicã. Acolo existã un întreg sistem de lucru cu monumentele istorice, cu restaurarea, ºi vã daþi seama de ce acest model nu a fost luat la noi. Funcþionarul de la judeþ, pe care am reuºit sã-l introducem în 1996, la sfârºit, pentru o perioadã de 3 luni, pentru a începe descentralizarea, acest funcþionar nu are la ora actualã împuternicire realã de intervenþie de sancþionare ºi legea nu dã aceastã satisfacþie.
Închei spunându-vã cã legea prezintã foarte mari deficienþe, cã acesta este punctul meu de vedere. O sã-l susþin în faþa oricui, de aceea credeam cã o sã avem aici prezenþe mai importante de la minister. Nu le avem, aºa cã ceea ce vã spun în final este cã e nevoie de o asemenea lege, cã cea pe care o avem este stufoasã, este incompletã, cã are goluri mari ºi cã votul rãmâne la latitudinea dumneavoastrã.
Vã rog însã sã þineþi seama de amendamentele respinse, amendamentele domnului Constantinescu, prin care se încearcã umplerea a douã lacune ale legii, care privesc modul în care se poate, totuºi, coordona activitatea mai realist ºi introducerea unor mijloace, a unor mijloace, a unor pârghii de control.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.