Este interesant cã aceastã moþiune, care pune în discuþie caracterul democratic al regimului politic din þarã, apare în contextul intensificãrii eforturilor României pentru aderarea la NATO ºi Uniunea Europeanã, a semnalelor pozitive care existã din aceastã direcþie.
În acest context, examinând cu toatã grija posibilã conþinutul moþiunii, constatãm cã acolo unde Guvernul încearcã sã clãdeascã statul de drept, prin domnia legii, prin exercitarea autoritãþilor statale, fãrã condiþii ºi fãrã compromisuri, autorii moþiunii vãd cã Ñ citez Ñ ”Executivul condus de domnul Adrian Nãstase a transformat în doi ani unica putere legiuitoare în stat dintr-o instituþie democraticã, reprezentativã într-un organism decorativ, pe care îl subordoneazã într-o manierã incalificabilã.Ò Am încheiat citatul.
Cu o asemenea descriere a raporturilor Executiv Ñ Legislativ, cred cã nimeni nu poate sã-ºi închipuie altceva decât cã în România s-a instaurat din nou dictatura, iar Parlamentul este un oarecare element vegetal, cu rol decorativ.
Cum se poate ca un grup parlamentar, într-o moþiune cu rol de control parlamentar, sã califice instituþia din care face parte ca fiind o anexã a Guvernului, fãrã a þine seama cã, pe de o parte, aceasta descalificã instituþia Parlamentului din care face parte, iar, pe de altã parte, cã toate celelalte grupuri, inclusiv ale opoziþiei, considerã raporturile dintre Parlament ºi Guvern ca desfãºurându-se în limitele constituþionale?
Dacã ceea ce se afirmã ar fi adevãrat, aceasta ar constitui, indiscutabil, un motiv de retragere a încrederii Guvernului pe calea moþiunii de cenzurã, ºi nicidecum pe calea unei moþiuni simple.
Dar, pentru a clarifica lucrurile, cred cã se impune, în primul rând, sã vedem de unde am plecat la 28 decembrie 2000, data la care, prin votul sãu, Parlamentul a acordat încredere Guvernului asupra Programului de guvernare pentru perioada 2001Ð2004 ºi a listei echipei guvernamentale.
Constatãm atunci cã, la finalul legislaturii 1996Ð2000, întregul mecanism de guvernare se caracteriza prin deteriorarea sistemului politic ºi instituþional al statului de drept, instabilitate legislativã, slãbirea rolului ºi autoritãþii statului.
Aceste fenomene puneau în evidenþã o stare de legalitate scãzutã, ilustratã prin ignorarea sau încãlcarea Constituþiei ºi a legilor þãrii, nu numai de cãtre autoritãþile publice, dar ºi de cãtre cetãþenii care au intrat în conflict cu legea.
Practic, am asistat tot ma frecvent la rãsturnarea valorilor ºi principiilor autentice ale statului de drept ºi înlocuirea acestora cu interese personale sau partizane, de grup politic, la scãderea autoritãþii publice ºi a forþei dreptului.
Guvernul s-a angajat, ºi considerãm cã, în bunã parte, a reuºit, sã restabileascã raporturile constituþionale dintre Executiv ºi Legislativ, având drept urmare repunerea Parlamentului în rolul sãu de reprezentant suprem al poporului român ºi de unicã autoritate legiuitoare a þãrii.
Este util, poate, sã ne reamintim câteva evaluãri ale Comisiei Europene, din Raportul de þarã pentru România pe anul 2001, referitor la Parlament, în capitolul intitulat ”Criterii politice Ñ Democraþia ºi statul de dreptÒ, în care se afirmã Ñ citez: ”Eficienþa puterii legislative, identificatã drept o problemã deosebitã în rapoartele precedente, s-a îmbunãtãþit considerabil [É]. Înaintea alegerilor, corpul legis-lativ se gãsea în stare de paralizie, ca urmare a slãbiciunii coaliþiei de la putere.
Una dintre primele iniþiative ale noului Parlament a fost reformarea funcþionãrii celor douã Camere, cu scopul accelerãrii procesului legislativ [É]. S-au luat o serie de mãsuri de îmbunãtãþire a relaþiilor dintre Legislativ ºi Executiv [É]. Numãrul de legi adoptate de Parlament a crescut semnificativ de la începutul anului [É].Ò
În raportul Comisiei Europene pe 2002 privind progresele României în procesul de aderare se aratã cã, de la ultimul raport ºi pânã în prezent, Ñ citez: ”România a fãcut progrese în consolidarea ºi adâncirea stabilitãþii instituþionale, care garanteazã democraþia, statul de drept, drepturile omului, protecþia ºi respectarea minoritãþilor. România continuã sã îndeplineascã criteriile politice de la Copenhaga.Ò Am încheiat citatul.
Doamnelor ºi domnilor senatori,
Cu toate cã ºi de data aceasta semnatarii P.R.M. ai moþiunii nu au respectat cerinþele Regulamentului Senatului, care, la art. 148, spune cã ”moþiunea exprimã poziþia Senatului într-o anumitã problemã de politicã internã sau externãÒ, Guvernul a considerat cã trebuie sã-ºi prezinte poziþia, punctual ºi în ordine, la toatã multitudinea de probleme enunþate, pentru a nu fi acuzat cã se sustrage controlului parlamentar.
Prima problemã pe care semnatarii moþiunii o pun în discuþie vizeazã raporturile constituþionale dintre Parlament ºi Guvern pe planul legiferãrii ºi al controlului parlamentar sub forma moþiunilor, întrebãrilor ºi interpelãrilor.
Se afirmã de cãtre autorii moþiunii cã Ñ citez: ”În România, puterea legislativã este Guvernul, ºi nu ParlamentulÒ, cã ”Executivul a transformat în 2 ani unica putere legiuitoare în stat dintr-o instituþie democraticã, reprezentativã, într-un organism decorativÒ. Am încheiat citatul.
Critica privind relaþia dintre Guvern ºi Parlament, ca unicã autoritate legiuitoare a þãrii, legatã de legiferarea ordonanþelor aflate pe agenda Camerelor Parlamentului, se bazeazã pe o vãditã confuzie. Pe de o parte, în momentul preluãrii guvernãrii erau în proces de legiferare peste 700 de ordonanþe emise în legislatura anterioarã, ca urmare a abdicãrii autoritãþii legiuitoare din perioada acelei legislaturi de la exercitarea competenþei sale constituþionale faþã de ordonanþele respective.
Pe cale de consecinþã, Guvernul a prezentat celor douã Camere punctul sãu de vedere asupra acestora, în concordanþã cu mãsurile stabilite prin Programul sãu de guvernare aprobat de Parlament la învestiturã.
Pe de altã parte, ordonanþele emise în temeiul unei legi de abilitare sunt în executarea acelei legi, nefiind
astfel în nici un fel contrare obligativitãþii Guvernului de a-ºi realiza politica legislativã prin supunerea Parlamentului a mãsurilor normative preconizate pentru guvernarea þãrii.
Delegarea legislativã reprezintã o modalitate de colaborare între Parlament ºi Guvern, esenþialã pentru realizarea procesului de guvernare, pentru asigurarea unei guvernãri dinamice ºi eficiente.
Totodatã, ordonanþele emise de Guvern se supun controlului parlamentar ºi, prin legiferare, exprimã concepþia autoritãþii legiuitoare, Constituþia rezervând dreptul Parlamentului de a le modifica, aproba sau de a le respinge.
Moþiunea îºi întemeiazã critica pe o concepþie nu numai de mult depãºitã, dar niciodatã realizatã în practica guvernãrii Ñ concepþia monopolului legislativ Ñ, care nu este a nici uneia dintre autoritãþile legiuitoare din regimurile constituþionale ale þãrilor democrate moderne, europene.
Pe de altã parte, Executivul a iniþiat noi proiecte de acte normative, în diferite domenii de activitate, necesare punerii în practicã a angajamentelor luate pentru armonizarea legislaþiei naþionale cu cea comunitarã.
Astfel, de la învestiturã ºi pânã în prezent, Guvernul ºi-a exercitat dreptul la iniþiativã legislativã prin transmiterea la Parlament a unui numãr de peste 700 proiecte de lege.
Este adevãrat cã în cadrul procesului de legiferare,am uzat ºi de instituþia delegãrii legislative, dar cu respectarea prevederilor constituþionale ºi regulamentare. Motivele principale care au determinat emiterea ordonanþelor au fost întemeiate, aºa cum s-a arãtat în expunerile de motive pentru aprobarea proiectelor de lege care au fost înaintate Parlamentului.
Þinem sã menþionãm cã la nivelul Guvernului existã preocuparea pentru reducerea numãrului de ordonanþe, cu precãdere a ordonanþelor de urgenþã, acestea emiþându-se numai în situaþii cu totul deosebite. În restul cazurilor, Guvernul a transmis ºi va transmite Parlamentului, spre dezbatere ºi adoptare, doar proiecte de lege, în formele prevãzute de Constituþie.
Domnilor senatori ai Partidului România Mare, ne acuzaþi cã nu tratãm cu suficientã decenþã moþiunile promovate de dumneavoastrã, cã la unele dintre ele s-au prezentat în plenul Camerelor care le-au dezbãtut alþi membri ai Guvernului decât primul-ministru. De ce pretindeþi altora sã acorde moþiunilor dumneavoastrã mai multã consideraþie decât dumneavoastrã înºivã le-o daþi, dupã ce le încãrcaþi cu tot felul de supoziþii, unele de-a dreptul ridicole, ºi apoi le faceþi publice? De ce ne obligaþi sã vã reamintim cã moþiunea de cenzurã ”Frigul ºi foameaÒ, la care faceþi trimitere ºi care vã aparþine, nu a fost votatã nici mãcar de toþi semnatarii ei?!
La fel de falsã ºi neadevãratã este aserþiunea cã Guvernul trateazã controlul parlamentar prin întrebãri ºi interpelãri ca pe un act de clemenþã fãcut parlamentarilor. Pentru a nu greºi, lãsãm statistica sã vã prezinte realitatea.
Exercitarea controlului parlamentar asupra Guvernului prin întrebãri ºi interpelãri s-a concretizat, în perioada 1 februarie 2001Ñ25 septembrie 2002, într-un numãr total de 2.214 întrebãri ºi interpelãri transmise Executivului de cãtre deputaþi ºi senatori.
Dintre acestea, 2.058 întrebãri ºi interpelãri au fost adresate de parlamentarii celor douã Camere pânã la data de 30 iunie 2002, iar numãrul rãspunsurilor scrise sau verbale prezentate de Executiv, inclusiv în luna septembrie, a fost de 2.051.
La Camera Deputaþilor, în intervalul 2001Ð2002, reprezentanþii Grupului parlamentar al P.R.M. au adresat Executivului un numãr de 699 întrebãri ºi interpelãri, reprezentând 52,2% din total, iar la Senat, un numãr de 490 întrebãri ºi interpelãri, adicã 54,3% din total.
Adresarea acestui numãr mare de întrebãri ºi interpelãri a fost posibilã prin repetate încãlcãri ale Regulamentelor celor douã Camere, care impun, dupã cum se cunoaºte, atât condiþii, cât ºi restricþii de care nu þineþi seama.
Au fost frecvente situaþiile în care un singur parlamentar a adresat mai multe întrebãri ºi interpelãri în aceeaºi ºedinþã, dintre care unele vizau domeniul de activitate al mai multor ministere. Chiar aºa fiind, nu s-a înregistrat nici un refuz al reprezentanþilor Guvernului de a rãspunde la toate solicitãrile adresate.
ªi prin conþinutul lor, unele întrebãri ºi interpelãri formulate de parlamentarii P.R.M. nesocoteau grav prevederile regulamentare.
În repetate rânduri s-au cerut imperios Guvernului informaþii care fãceau obiectul unor cauze aflate pe rolul instanþelor de judecatã sau, pur ºi simplu, intervenþii ale membrilor Guvernului în soluþionarea unor procese.
Rãspunsul formulat în acest sens a generat, uneori, interpretãri injurioase ºi tendenþioase din partea autorilor întrebãrilor sau interpelãrilor respective.
Deºi Regulamentele celor douã Camere definesc în mod clar întrebãrile ºi interpelãrile, sunt situaþii în care unii parlamentari nu fac distincþia regulamentarã între acestea, ceea ce constituie un alt motiv pentru care autorii nu primesc rãspunsurile dorite la timpul potrivit.
Din situaþiile semnalate nu trebuie nici un moment sã se înþeleagã cã Executivul ignorã problemele prezentate de parlamentari prin intermediul întrebãrilor sau interpelãrilor, ci numai necesitatea utilizãrii acestor instrumente de control parlamentar în cazul reglementãrilor în vigoare.
Cât priveºte prezenþa membrilor Guvernului la ºedinþele Senatului consacrate întrebãrilor ºi interpelãrilor, aceasta s-a fãcut cu respectarea prevederilor art. 159 din Regulamentul Senatului.
Putem afirma, fãrã putinþã de tãgadã, cã la toate întrebãrile ºi interpelãrile ce i-au fost adresate, în condiþii regulamentare, de parlamentari primul-ministru a rãspuns în scris, tratând cu o grijã deosebitã aceastã modalitate de control parlamentar asupra Guvernului ºi asupra membrilor acestuia.
Ne oprim acum asupra pasajului absolut inadmisibil din moþiune prin care se aduc ofense primului-ministru, invocând fanteziste intervenþii de blocare de cãtre acesta a procesului legislativ sau de transformare a Parlamentului în ”serviciul logistic al Guvernului pentru a identifica un nou sediuÒ.
Stimaþi senatori ai Grupului parlamentar al Partidului România Mare, nu primul-ministru a blocat procesul de mediere în cazul Legii dreptului la replicã, pentru cã aºa ceva nu este posibil. De soarta unui proiect intrat în procedurã legislativã poate dispune numai Parlamentul, deci ºi dumneavoastrã ca formaþiune parlamentarã.
Cât priveºte scrisoarea pe care primul-ministru a adresat-o preºedinþilor celor douã Camere ale Parlamentului ºi pe care o etichetaþi, în limbajul propriu, ”ipocritã ºi fals curtenitoareÒ, s-a avut în vedere faptul cã Guvernul României este validat de Parlament. S-a þinut seama de bunele relaþii existente între cele douã autoritãþi ale statului, precum ºi de faptul cã Parlamentul nu poate rãmâne indiferent faþã de condiþiile în care Executivul îºi desfãºoarã activitatea. Expertiza ºtiinþificã realizatã încã din legislatura anterioarã relevã faptul cã structura de rezistenþã a actualului sediu prezintã un risc ridicat de prãbuºire în cazul producerii unui cutremur relativ puternic.
De altfel, în afarã de Grupul parlamentar al Partidului România Mare ºi Grupul parlamentar al Partidului Naþional Liberal, celelalte grupuri parlamentare reprezentate în Birourile permanente ale celor douã Camere au înþeles sensul scrisorii ca un sprijin al Parlamentului în identificarea unei soluþii care sã asigure Guvernului condiþii normale de lucru.
Afirmaþia cu privire la practica ”replicilor trimise în plicÒ parlamentarilor P.S.D. pentru a reacþiona la criticile opoziþiei, replici care, în opinia semnatarilor moþiunii, ar fi fabricate de un grup de reacþie coordonat de ministrul informaþiilor publice, este nu numai o exagerare, dar în totalã contradicþie cu realitatea.
Niciodatã nu s-a pus problema ca Guvernul sã coordoneze intervenþiile sau reacþiile membrilor Grupului parlamentar P.S.D. la diversele critici care sunt adresate Executivului.
Vã asigurãm, domnilor senatori ai Partidului România Mare, cã P.S.D.-ul are o politicã de resurse umane eficientã ºi nu se pune problema ca parlamentarii sãi sã aibã nevoie de sprijinul Guvernului pentru a da o replicã pe mãsura competitorilor politici.
Situaþia este similarã ºi în cazul miniºtrilor care ºi-au asumat individual responsabilitatea de a elabora ºi de a prezenta rãspunsul la diversele interpelãri ale parlamentarilor opoziþiei.
În sfârºit, ministrul informaþiilor publice a vorbit, într-adevãr, de un grup de reacþie rapidã, nu de chemare la ordine sau de dãdãcire a parlamentarilor P.S.D. Reacþia rapidã nu se referea la altceva decât la un act banal de optimizare a relaþiilor dintre administraþie ºi mass-media din punct de vedere comunicaþional.
Urmãtorul punct din moþiune l-aþi intitulat ”Justiþia românã, redusã la rolul de executant al comenzilor GuvernuluiÒ.
Fãrã îndoialã, este întotdeauna bine venitã în Parlament o discuþie despre complexa problematicã a unui domeniu atât de important precum justiþia. Însã, pentru ca o astfel de discuþie sã fie utilã, este necesar ca ea sã se poarte în cunoºtinþã de cauzã, cu bunã-credinþã ºi maximã rigoare ºtiinþificã ºi, nu în ultimul rând, într-un limbaj adecvat, condiþii care nu sunt îndeplinite de textul dumneavoastrã, stimaþi semnatari ai moþiunii.
În debutul acestui simulacru de analizã, faceþi trimitere la aprecierile cuprinse în Raportul privind justiþia românã, elaborat de Agenþia pentru Dezvoltare Internaþionalã, din care citaþi urmãtoarele: ”Justiþia a devenit o piesã a economiei negre, care favorizeazã corupþiaÉ În ceea ce-i priveºte pe procurori, influenþa se poate face pe faþã, pentru cã sunt subordonaþi Executivului.Ò
De asemenea, faceþi referire ºi la recomandarea cuprinsã în Raportul de þarã al Comisiei Europene în sensul garantãrii independenþei sistemului juridic de cãtre autoritãþile de la Bucureºti.
Pentru o corectã prezentare a stãrii de fapt trebuia sã precizaþi cã rapoartele din care aþi citat se referã la situaþia anterioarã anului 2001, mai exact la situaþia existentã la preluarea mandatului de cãtre actualul Executiv, ele fiind publicate la finele anului 2001 sau la începutul acestui an.
Este jenant faptul cã pentru susþinerea unei cauze politice se face apel la documente învechite, fãrã corespondent în realitãþile prezentului. Aceasta nu denotã decât grava crizã de inspiraþie a autorilor moþiunii în lipsa unor subiecte reale, demne de a fi criticate.
## **Domnul Dumitru Badea**
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.