Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 martie 2025
Declarații politice
Adrian Câciu
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
## **Domnul Adrian Câciu:**
Mulțumesc mult, domnule președinte.
Partidul Social Democrat va susține adoptarea acestui proiect de lege.
Aș vrea să fac câteva referiri și la ceea ce înseamnă auditul public intern sau ce ar trebui să însemne și cum ar trebui să se aplice el.
Se vorbea mai devreme despre cât de prost funcționează instituțiile statului – bineînțeles, cele care nu sunt ocupate de..., probabil, oameni simpatizați de colegii de la USR –, dar aș fi vrut să se facă un audit intern, extern, de care vreți..., mondial, universal, galactic, nu știu cum să-i spun, la Primăria Capitalei, care a pierdut două miliarde de euro – apropo de ce spunea colegul meu, domnul deputat Gal, legat de fonduri europene pentru termoficare –, două miliarde de euro din exercițiul 2014-2020, care nu face nimic, din perspectiva modului în care este administrat Bucureștiul, dar care pretinde
să fie Președintele României. Cred că auditul acesta, dacă vreți, dincolo de sfera publică, poate și de bun-simț, auditul bunului-simț în România, ar trebui să nu lase accidente, cum a fost „pantalonaș roșu” până aseară, dar nici matematicianul închiriat – sau de chirie –, care pretinde că va conduce o țară după ce a distrus o capitală*.
Vă mulțumesc.