Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 decembrie 2017
Informare · retrimis
Adrian Mihăiță Todoran
Discurs
## **Domnul Adrian Mihăiță Todoran:**
Sigur, Partidul Mișcarea Populară va vota clar împotriva acestui sistem de split TVA, deoarece sistemul defalcat split TVA este introdus în programul de guvernare a PSD–ALDE după un model din Italia, doar că italienii au cerut o derogare Comisiei Europene pentru acest sistem, iar România nu a mai cerut.
Poate că dacă domnul Dragnea&Co. cerea o derogare de la ruși, ceream un raport și noi celor de la Uniunea Europeană. Nu suntem de acord, în primul rând, pentru că vor fi afectați atât cei care sunt corecți, cât și cei care nu sunt corecți în splitarea TVA.
Și vă dau câteva exemple.
Un contribuabil corect, care își plătește totul la timp, va trebui să mai angajeze o duzină de contabili să țină evidența și, mai cu seamă, un lucru foarte grav, aceste facturi se vor plăti de la un contribuabil care nu este în split TVA la un contribuabil cu split TVA, în două conturi: atât în contul curent, cât și în contul cu TVA. Ce înseamnă acest lucru? Un cost mai mare pentru orice firmă. Gândiți-vă că băncile, în momentul de față, au comisioane de tranzacție de până la 10 lei pe tranzacție.
Ei, în momentul respectiv, o firmă va trebui să plătească de două ori acest comision.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.