Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 martie 2005
procedural · respins
Adrian N„stase
Adoptarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Adrian N„stase:**
## V„ mul˛umesc, domnule deputat.
A∫ vrea s„-i rog pe parlamentarii care desf„∫oar„ activitate peripatetic„ parlamentar„ s„ ia loc Ón b„nci. Fa˛„ de vremea lui Socrate, s-au inventat b„ncile. V„ rog s„ lua˛i loc Ón b„nci.
Stima˛i colegi,
Œn primul r‚nd, vreau s„-l rog pe domnul deputat Bolca∫ s„ accepte c„, dac„ ar fi f„cut obiec˛ia de procedur„ Ón momentul Ón care am anun˛at punctul pe ordinea de zi, probabil c„ lucrurile ar fi fost mai simplu de tran∫at, Ónainte de a pune la vot componen˛a comisiei.
Pe de alt„ parte, domnul deputat are dreptate atunci c‚nd cere ca plenul s„ se pronun˛e, Ón final, asupra formulei pe care Parlamentul o dore∫te a fi utilizat„ Ón ceea ce prive∫te activitatea de anchet„. Sigur, putem s„ interpret„m Óntr-un fel sau altul activit„˛ile premerg„toare,
dar, Ón definitiv, propunerea domnului deputat este Ón baza art. 86, de a decide dac„ activitatea de anchet„, care a fost considerat„ a fi util„ ∫i necesar„, va fi efectuat„ de c„tre cele dou„ comisii, cum sugereaz„ Domnia sa, sau de c„tre o comisie special„.
™i, de aceea, supun aceast„ propunere a domnului deputat Bolca∫ votului dumneavoastr„, propunerea, repet, Ón baza art. 86, efectuarea verific„rii ∫i, de fapt, ancheta s„ fie efectuat„ de c„tre comisiile permanente ale Camerelor, ∫i nu de c„tre o comisie special„, pe care s„ o constituim ad-hoc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.