Mă aflu astăzi în fața dumneavoastră pentru a vă vorbi de dosare. Nu de dosare energetice, nu de dosare geostrategice, nu de mari proiecte pentru viitor.
Ei bine, este vorba, din păcate, de aceleași compilații cu acuzații nefondate, lansate din laboratoarele DNA și, așa cum știți, DNA-ul a trimis Parlamentului o cerere de aprobare a începerii urmăririi penale împotriva mea în două cauze. Ambele fuseseră anterior examinate de Înalta Curte de Casație și Justiție.
La acea dată, domnul Morar nu ceruse aprobarea Parlamentului și, pentru că actele i-au fost declarate nule de 24 de judecători de la Curtea Supremă, el încearcă să acopere acum ilegalitățile pe care le face de patru ani.
Cu puține zile în urmă, la Palatul Cotroceni, Traian Băsescu impunea celor mai înalți reprezentanți ai puterilor statului din Parlament, Curtea Constituțională, Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul General să fie rezolvat cazul Năstase întocmai și la timp. Sigur, indicații de acest gen excedează cadrului democratic și constituțional, dar cine să judece acest lucru, mai ales cine să acuze, când toți reprezentanții statului stăteau în poziție de drepți.
Cu același prilej, a spus celor prezenți că a văzut probe din dosarele mele și că știe ce este în ele. Cu asemenea garanții, eu cred că nici nu mai era nevoie de votul de astăzi al Parlamentului sau de pronunțarea instanțelor.
O să vă rog acum să-mi permiteți să încalc uzanțele și să încep cu finalul discursului meu.
Vă voi solicita, doamnelor și domnilor deputați, să ignorați prevederile Constituției și să acceptați cererea procurorilor de a permite începerea urmăririi penale, în așa fel încât, în final, justiția să se pronunțe.
De fapt, știu, și știți și dumneavoastră, că dosarele vor fi trimise înapoi domnului Morar, care le va trimite în instanță când și dacă va avea nevoie Traian Băsescu. Dar probabil că acesta este doar un amănunt.
Sunt conștient că făcând acest lucru le cer multora dintre dumneavoastră să acționeze împotriva propriilor convingeri. Până acum, urmând prevederile legale, mulți dintre dumneavoastră ați votat împotriva cererilor nefundamentate ale DNA.
Dacă am discuta doar despre lege, acesta ar fi probabil votul cel mai firesc și acum, aici, în plen.
Știu că argumentele juridice par complicate, greoaie. Din acest motiv, nici nu voi apela astăzi la argumente juridice, pentru că în fapt aceste dosare sunt politice. Ar fi trebuit, spre exemplu, să comentez afirmațiile domnului deputat Călian, care fundamenta această cerere și votul de astăzi pe art. 72 din Constituție, care se referă la cu totul altceva – este vorba de imunitatea parlamentarilor și de eventuale fapte penale ale deputaților, respectiv senatorilor –, pe când aici discutăm, de fapt, de o altă instituție, instituția răspunderii ministeriale, reglementată în Constituție prin art. 109 și care are ca sediu de materie, pentru discuția noastră de astăzi, alin. (2).
De aceea, nici Statutul deputatului și senatorului nu este relevant în această discuție, pentru că acolo nu sunt prevăzute reguli referitoare al răspunderea ministerială, și nici art. 193 din regulament, care preia, de fapt, regulile din art. 72. Dar acestea sunt chestiuni strict tehnice, juridice, care nu au niciun fel de importanță, cum n-au avut importanță, de fapt, nici prevederile constituționale sau legale sau regulamentare în această discuție.
Așadar, nu voi vorbi despre prevederile Constituției sau ale legilor, ci de nevoia unui semnal politic, iar acest semnal politic trebuie dat.
Vreau să subliniez foarte clar că nu eu am tărăgănat luarea unei decizii în Parlament.
De altfel, după cum știți, o altă creație a DNA, dosarul despre pixurile și brichetele din campania electorală din 2004, a ajuns în fața instanței abia acum, după patru ani, deși nu s-a cerut acordul Parlamentului, care, fie vorba între noi, ar fi fost necesar.
Acest dosar este încă o dovadă că nu s-a dorit clarificarea acuzațiilor ce mi se aduc. S-a întâmplat ceva cu acest dosar? Există vreo evoluție? S-a demonstrat cumva vreo vinovăție a
mea? Nu! Fiindcă în acele dosare nu există nimic. Doar 972 de martori, propuși de DNA, ce vor trebui audiați în următorul deceniu, probabil în ordinea vârstei, pentru a asigura posibilitatea ca în acest lung interval de timp fiecare dintre ei să se poată prezenta în fața instanței.
De fapt, cui îi este cu adevărat frică de clarificarea acuzațiilor? Cu siguranță nu mie.
Există însă oameni în România care au câștigat voturi și putere promițând că vor impune în țară legea și ordinea. Din păcate, în acest moment, țara este în dezordine și în fărădelegi mai mari ca oricând. Acestor oameni le este frică. Le este frică pentru că, dacă nu ar exista subiecte artificiale, precum dosarele mele și, ocazional, spionii detonați la comandă, lumea s-ar uita mai atent la neîmplinirile lor, la gargara permanentă, la promisiunile lipsite de suport.
Cerându-vă să adoptați această conduită, sunt conștient că, într-o anumită măsură, eu însumi încalc legea sau îndemn la încălcarea ei.
A venit însă momentul în care nu mai vreau să fiu... și nu mai vreau să ofer, de fapt, combustibil demagogiei întreținute de Traian Băsescu și de corul său antic de lăudători.
Suntem în al cincilea an în care Traian Băsescu este președinte și vedem cum mereu dă vina pe altcineva pentru ce se întâmplă în țara pe care o conduce. Ani de zile, eu am fost prezentat românilor drept principalul motiv al lipsei de performanță din mandatul său.
La alegerile parlamentare, Traian Băsescu nu și-a asumat nimic din starea în care se află țara. Mai mult, chiar colegii mei din PSD au acceptat să-și asume responsabilitatea să rezolve o bună parte din problemele pe care Băsescu le-a produs țării în ultimii ani.
Știu că sunt idealist, dar sper ca măcar la alegerile prezidențiale să se poată discuta, în aceste condiții, despre rolul pe care l-a avut Traian Băsescu în stagnarea și involuția ultimilor ani în România.
S-a vorbit până la sațietate despre faptul că aceste dosare sunt piatra de hotar dintre România săracă și subdezvoltată și cea bogată și modernă. S-a spus că de soluționarea lor depind: integrarea europeană a țării, oprirea monitorizărilor, imaginea țării și a fiecărui român în parte, reforma clasei politice și multe alte enormități.
Oamenilor li s-a oferit un discurs halucinant despre cum lipsa de performanță și de eficiență din România sunt rezultatul blocajului luptei anticorupție în dosarele mele. A fost un joc în care oficiali și neoficiali români au implicat și Comisia Europeană.
„Așa este politica!”, vor spune mulți.
„Așa este un anumit tip de politică!”, voi răspunde eu, pentru că poate să existe, în opinia mea, și o altă politică, așezată nu între copertele dosarelor fabricate despre mine sau despre alții, o politică așezată cu fața spre realitate.
Iar realitatea, stimați colegi, este din ce în ce mai înfricoșătoare, și nu mă refer doar la criza economică. Măcar despre ea știm sigur că e un fenomen de care noi, românii, nu suntem direct răspunzători, chiar dacă suntem obligați să-i suferim consecințele multă vreme de acum înainte.
Dar, spre deosebire de majoritatea statelor occidentale care înfruntă criza cu instituții solide, bazate pe tradiții și pe reguli clare și respectate, România intră în această nenorocire având o foarte serioasă criză de sistem și de atitudine, o criză care, spre deosebire de toate jocurile de imagine, construite cu migală în acești ani, produce efecte palpabile, directe și dureroase pentru majoritatea românilor ce intră în contact cu ea.
Instituțiile noastre au tradiții rele. Sunt slăbite. Se bazează pe reguli cețoase și mereu negociabile. Descentralizarea, începută cu ani în urmă, se transformă într-o feudalizare care scapă de sub controlul oricui.
Reformele, începute în urmă cu câțiva ani, s-au blocat după intrarea în Europa, fiindcă ele nu sunt nici simpatice și nici aducătoare de voturi pe termen scurt. Modernizarea sistemului, proces în plină desfășurare la începutul anilor 2000, s-a transformat dintr-o acțiune politică într-una de imagine.
Președintele Băsescu ne-a arătat cum se face politica televizată: cum se recuperează jurnaliștii răpiți, cum se conduce fără atribuții constituționale Guvernul, cum se dau ordine procurorilor și cum se fac glume proaste, cum se trăiește și cum se dansează la televizor. Problema cu acest stil de politică este că, deși aduce voturi, el nu rezolvă niciodată nimic.
Dacă în perioada în care economia creștea acest model de a conduce era amuzant și inofensiv, acum el are o mare problemă: nu ajută pe nimeni. România are probleme majore, grave. Criza economică face să scadă veniturile și nivelul de trai, aduce înapoi FMI-ul, locurile de muncă sunt în pericol, oamenii chiar sunt omorâți pe străzi, bătrânii chiar sunt batjocoriți.
Pentru românii care ne-au votat, noi ne-am asumat acum guvernarea. Riscăm însă să plătim pentru probleme pe care nu noi le-am creat și pe care nu vom avea puterea să le rezolvăm în actuala formulă, iar la final, când vom trage linie, vom vedea că Traian Băsescu va spune din nou, probabil începând de săptămâna viitoare, de aici, din Parlament, că nu el este responsabil.
Din păcate însă reformele și ieșirea din criză nu se mai pot face doar la televizor. În acest timp, criza economică generează condițiile pentru apariția de noi dificultăți în țară. Microbii unui stat slab acum se dezvoltă odată cu germenii unor mișcări de extremă, reflectând dezorientarea tinerilor și lipsa locurilor de muncă. Primele simptome le vedem deja în cel mai violent început de an de după 1989.
Ani de zile, în loc să ne ocupăm de problemele reale ale acestei țări, am acceptat agenda pe care ne-a impus-o Traian Băsescu. Sistemul pe care el îl conduce este cel care a permis să apară pe străzi criminali, să vedem lupte de stradă între bande de infractori, să se fure arme și secrete din armată. De patru ani, criza de sistem din România s-a accentuat pentru că nu ne-am ocupat de ce trebuia, pentru că ne-am ocupat de dosarele adversarilor politici.
Vă întreb însă, dragi colegi, cui i-a folosit toată această agitație?
Astăzi, România se află în plină epocă a dezordinii, dar principalul vinovat nu este nici criza, nici istoria, nici Adrian Năstase. Vinovatul este cel care o hrănește zi de zi, fiindcă dezordinea este singurul său proiect.
Acesta este nu doar un drum foarte periculos la vreme de criză economică, acesta este și un drum aproape clasic spre statul totalitar.
Când instituțiile menite să facă ordine sunt slabe și dezordinea devine cronică, terorizând cetățeanul, când clasa politică se luptă fratricid, apare imediat un om care spune cu lacrimi în ochi, desigur, că patria e în pericol și care insistă pe ideea că soluția înseamnă mai multă putere, concentrată în aceleași mâini apte să facă ordine.
Chiar dacă pare că situația dosarelor mele mă privește doar pe mine, atunci când vorbim de aplicarea legii, niciodată nu este implicată doar o persoană. Niciodată nu vorbim doar
despre cel în cauză, ci și – sau mai ales – despre principiul în cauză.
Dacă personalizăm de fiecare dată, creăm precedente periculoase.
Aș vrea să vă întreb, stimați colegi, sunteți mulțumiți de felul în care s-a modificat Legea răspunderii ministeriale special pentru mine, de modificarea de ieri, în procedură de „turbo-urgență”, a Regulamentului Camerei, astfel încât astăzi să se voteze mai confortabil?
Aveți în regulament numeroase exemple în care hotărârile Camerei se iau cu votul majorității tuturor deputaților, nu cu votul celor prezenți. Este și cazul alegerii, spre exemplu, a președintelui Camerei. Președinta Camerei a fost aleasă conform art. 21 alin. (2) pe o prevedere care, în opinia Curții, nu respectă un principiu constituțional.
Pentru votul de astăzi, special pentru mine, a fost modificată procedura prevăzută de regulament, stabilindu-se o majoritate și mai redusă: majoritatea deputaților prezenți. Inutil să vă spun că hotărârea de desemnare de către Parlament a judecătorilor Curții Constituționale, cei care au interpretat Constituția în acest sens, prevede – poate neconstituțional – „votul favorabil necesar al majorității din numărul total”, și nu din numărul parlamentarilor prezenți: un mic paradox pe care doresc să vi-l semnalez tocmai pentru a arăta farmecul acestor proceduri care au un obiectiv foarte bine stabilit, pe care sper că, în ordine, disciplinat, la timp, îl vom împlini împreună, pentru a rezolva o problemă care, iată, de foarte multă vreme, stă pe agenda problemelor nerezolvate ale președintelui Traian Băsescu.
M-au deranjat și chemările la ordine ale unor colegi din Grupul pentru minorități, acuzați că nu au votat corespunzător la Comisia juridică, și îmi cer scuze pentru eventualele neplăceri pe care le-au avut.
Dragi colegi,
Până acum am preferat să insist pe aplicarea și pe respectarea legii. Am decis însă ca astăzi să vă cer un vot diferit. De ce fac acest lucru? Din două motive: primul este dat de criza economică și de dorința de a nu fi folosit cazul meu pentru a justifica lipsa de performanță și de eficiență a guvernării.
Al doilea motiv ține de noua relație dintre PSD și PD-L, o relație care stă la baza funcționării noului Guvern și de care depinde trecerea cu bine a României prin acest an greu. Nu vreau să se afirme că prin aceste dosare stau în calea unei coabitări armonioase între PSD și PD-L.
Doamnelor și domnilor deputați,
Acceptând cererea mea, corul antic al demagogiei va trebui să găsească alte teme. Domnul Băsescu va trebui, poate, să se ocupe și de problemele reale ale țării.
Personal, nu voi accepta să rămânem – eu și atâtea alte persoane din jurul meu, familie, prieteni, colaboratori – ținte vii ale abuzurilor unei administrații politice și ale unui DNA devenit „Departamentul anti Năstase Adrian”.
Nu voi accepta să ne transformăm în exemple vii de intimidare și amenințare la adresa adversarilor politici sau în sperietori că n-o să ne mai iubească Uniunea Europeană și nu o să ne mai dea bani din acest motiv.
Ca om al dreptului, dar și ca om politic, sunt pregătit să lupt în continuare pentru a-mi afirma opiniile, și mai ales nevinovăția, în ciuda hărțuielilor de tot felul care vor fi folosite împotriva mea de mașinăria condusă de la Cotroceni.
Sunt convins că toate aceste lucruri nu vor putea dura și că cei răspunzători pentru ele, în final, vor plăti într-un fel sau altul.
Ca bun român, îmi doresc ca țara să aibă măcar de acum înainte un președinte care să se preocupe de viața românilor loviți de criză, și nu de fugărirea adversarilor politici.
Votul dumneavoastră poate echivala cu o revoluție, îl poate elibera pe Traian Băsescu de obsesia dosarelor mele și atunci, poate, vom avea șansa unui președinte mai bun: acesta sau, mai probabil, următorul.
Și acum, stimați colegi, în încheiere, am o rugăminte practică – că au fost diverse comentarii privind eventuale declarații de formă și intenții ascunse, negocieri de tot felul. Aș vrea să vă rog să-mi faceți o favoare, chiar dacă nu aveți niciun fel de element pentru a decide începerea urmăririi penale în ceea ce mă privește. Nu cred că ați primit un raport din care să înțelegeți despre ce este vorba. Cei care au făcut raportul nici măcar nu s-au uitat în dosarele respective, nu știu care din probele din dosare sunt nule și care, eventual, nu sunt nule.
Nu am fost audiat la comisie. Raportul vizează două cauze care sunt complet diferite, și dumneavoastră veți vota în bloc, în devălmășie, începerea urmăririi penale pentru ambele, fără să faceți o eventuală diferențiere. Eu nu știu de ce nu s-a făcut o cerere generală, în care să se spună, să se voteze astăzi începerea urmării penale în orice dosar s-ar putea face de acum înainte împotriva mea de către DNA. O astfel de chestiune ar fi rezolvat, poate, momente delicate în viitor, în care poate că ar trebui să ne reîntâlnim pentru aceeași procedură și să ascultați aceste discursuri ale mele, pe care le veți considera prea politice într-o chestiune atât de tehnică.
Doresc însă, pentru a evita orice fel de neclaritate în legătură cu votul pe care-l veți exprima în aceste condiții, un vot pe care să-l dați în cunoștință de cauză, citind, recitind art. 109, care vă dreptul să hotărâți dacă sunt argumente pentru începerea urmăririi penale sau nu, în condițiile în care procurorul general n-a dorit să clarifice aceste lucruri, deși Regulamentul Camerei îl obliga să facă acest lucru.
Eu cred că lucrul cel mai firesc este să votați începerea urmăririi penale, pentru că un astfel de vot arată forța parlamentarismului în România, capacitatea parlamentarilor de a asigura un echilibru în ceea ce privește viața politică din România, faptul că Parlamentul nu este o secțiune a Palatului Cotroceni. În felul acesta veți dovedi, acceptând începerea urmăririi penale, că parlamentarii reprezintă o forță de echilibru în sistemul puterilor statului din România.
Și pentru ca acest lucru să poată să fie făcut în așa fel încât să nu apară comentarii din partea unora sau altora, eu fac apel în primul rând la colegii mei din Grupul parlamentar al PSD să voteze cu bilele la vedere, ca să nu existe niciun fel de neclaritate, stimați colegi.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.