Ast„zi, domnule pre∫edinte, doamnelor ∫i domnilor colegi, a venit vremea s„ ne amintim de o tr„s„tur„ fundamental„ a spiritualit„˛ii rom‚ne∫ti, s„ Óncerc„m s„ observ„m c„, la 15 iunie 2005, se Ómplinesc 116 ani nu de la moartea lui Eminescu, ci de la asasinarea lui Óntr-un ospiciu din Rom‚nia.
Insist asupra acestei deosebiri de fond Óntre moarte ∫i asasinare, pentru c„ mi se pare c„ atitudinea fa˛„ de Eminescu, Ón acea clip„ ∫i Ón acea vreme, reprezint„ parc„ un model al atitudinii mai generale fa˛„ de cultur„ Ón vremea pe care o tr„im. Cultura r„m‚ne — iat„ — s„ se chiverniseasc„ singur„, Óntr-o perioad„ istoric„ Ón care at‚tea dintre lucrurile care au putut participa la exprimarea spiritual„ a unui neam s-au stins ∫i oamenii de v‚rf ai spiritualit„˛ii na˛ionale mor, pe r‚nd, parc„ Óntr-o necunoa∫tere general„ a mor˛ii lor.
De ce ne intereseaz„ Eminescu la 116 ani de la plecarea lui dintre noi? Dintr-un motiv simplu ∫i direct, pentru c„ el face parte din structura neamului rom‚nesc, el face parte din felul nostru de a fi, el ne-a dat, Ónseninat„ ∫i curat„, limba rom‚n„ pe care o vorbim ast„zi ∫i pe care nu reu∫im s„ o st‚lcim, Ón m„sura Ón care am putea-o st‚lci dac„ modelul eminescian ar fi mai pu˛in important pentru noi. Limba rom‚n„ sun„ eminescian ∫i g‚ndirea noastr„ este Óndatorat„ lui Eminescu.
Acolo unde istoria ∫i geografia nu se pot Ómplini, iat„, la R„s„rit ∫i la Nord, spre Basarabia ∫i Bucovina de Nord, acolo unde realit„˛ile statale contrazic realitatea fiin˛ei rom‚ne∫ti, Eminescu ˛ine loc de istorie ∫i geografie. Œn Eminescu ne reg„sim cu tragicii poe˛i ai Bucovinei de Nord, h„itui˛i, Ónsingura˛i ∫i uita˛i de Bucure∫ti; Ón Eminescu ne reg„sim cu marii poe˛i ai Basarabiei ∫i unirea cea profund„ Ón Eminescu este realizat„.
Atunci c‚nd nu putem vorbi despre Rom‚nia Óntreag„, ne Óntoarcem la Eminescu ∫i acolo, printr-o compensa˛ie istoric„ ∫i destinic„, o reg„sim Óntreag„, îDe la Nistru p‚n’la Tisa“. Probabil c„ va r„m‚ne nostalgia tuturor genera˛iilor care vor veni acest vers, simplu ∫i tragic, al lui Eminescu: îDe la Nistru p‚n’la Tisa“ ∫i probabil c„ se va auzi mereu acel pl‚ns, pe care el l-a auzit Ónt‚iul ∫i care a fost at‚t de puternic ∫i at‚t de conving„tor pentru na˛ia sa Ónc‚t tratatele de pace Ón genunchi pe care Rom‚nia a trebuit s„ le suporte au interzis, Óntre altele, ∫i realitatea marii poezii îDoina“ a lui Mihai Eminescu.
De aceea ne Óntoarcem la Eminescu ori de c‚te ori avem de str„b„tut un impas, de aceea ne Óntoarcem la Eminescu ori de c‚te ori avem de mers c„tre continentul firesc al m„rcii noastre stilistice, c„tre Europa, pentru c„ Eminescu, ∫i Ón aceast„ privin˛„, a fost un Ónaintemerg„tor ∫i a scris reportajul de geniu al ie∫irii
noastre Ón lume, numai c„ el a fost mereu atent la pozi˛ia Ón care rom‚nul iese Ón lume, pozi˛ia de demnitate care este elementar„ pentru oricare dintre na˛iile lumii ∫i, cu at‚t mai mult, este elementar„ pentru un popor lovit de at‚tea ori Ón istorie, din puncte cardinale diferite.
Am str„b„tut cu to˛ii perioada contest„rii lui Eminescu. Œn urm„ cu c‚˛iva ani era o mod„ de a se afirma a unor oameni nu destul de substan˛iali Ón ei Ón∫i∫i. Ei f„ceau apel la atacul Ómpotriva lui Eminescu pentru a ie∫i la lumin„.
I-au m„surat picioarele ∫i unii s-au referit la cantitatea de p„r de pe picioarele lui Eminescu. Œn dizgra˛ioase pamflete l-au f„cut protolegionar, ∫i asta numai pentru c„ l-a preocupat ideea na˛ional„. L-au f„cut paranoic, de fapt, a∫a cum Ól f„cuser„ ∫i pe Mihai Viteazul.
Sigur c„ toate au trecut ∫i c„, poate, ecua˛ia Óntoarcerii la o lectur„ a lui Eminescu, Ón condi˛iile noului mileniu, se bazeaz„ ∫i pe Óncercarea de a polemiza cu detractorii lui.
Poate c„ vom reg„si prospe˛imea de a-i spune lui Eminescu: îbun venit Ón acest nou mileniu“, pentru c„ el este poetul eternit„˛ii rom‚ne∫ti, Ónsum‚nd suferin˛a rom‚neasc„ ∫i aspira˛ia rom‚neasc„.
Œn momentul cel mai inspirat al apropierii mele de Eminescu, am scris un poem care se nume∫te îRemu∫carea Eminescu“ ∫i care este, cumva, descrierea st„rii noastre de spirit de dup„ momentul Ón care Eminescu a fost l„sat s„ fie lovit de o piatr„ Óntr-un sanatoriu din Bucure∫ti.
Sigur c„ nimeni nu este vinovat, p‚n„ la urm„, de Ónt‚mpl„ri pe care cel ce le-a provocat, acel nebun care le-a provocat, nu le Ón˛elegea.
Totu∫i, eu v„d un simbol Ón felul de a se afla al poetului na˛ional Ón fa˛a primejdiei ∫i cred c„ trebuie s„ ferim cultura na˛ional„ din fa˛a primejdiei. Cred c„ nu ar mai trebui s„ ne zg‚rcim la t„r‚˛e, cred c„ nu ar mai trebui s„ ne batjocorim oamenii de cultur„ prin indiferen˛„, ci s„ facem gesturile pe care le putem face pentru a le tempera moartea care, ∫i a∫a, vine prea repede pentru to˛i p„m‚ntenii.
Ziceam c„ am scris acest poem, îRemu∫carea Eminescu“; fire∫te, niciodat„ nu este timp pentru lucruri esen˛iale; am s„ v„ citesc doar c‚teva strofe din el, pentru c„ el a sublimat Óntreaga mea g‚ndire despre el.
## _Remu∫carea Eminescu_
Peste nebunia verii, urc„ nebunia lumii, Peste lacrimile ˛„rii, urc„ lacrimile mumii, E-o confuzie total„, ∫i Ón fapte, ∫i-n criterii, Peste nebunia lumii, urc„ nebunia verii.
Sunt amestecate toate ∫i nimic nu se discerne, Ca ocna∫, poetul sap„-n sarea lacrimii materne, Œn zadar el scrie carte la ne∫tiutori de carte, Moare iar„∫i Eminescu Óntr-o ˛ar„ numai moarte.
Œn zadar el dovede∫te c„ Rom‚nul pl‚nsu-i-s-a, C‚nd Rom‚nu-ncet dispare, de la Nistru, p‚n-la Tisa, Clopotele se-mpreun„, Óntr-un c‚ntec trist cu toaca, E v‚ndut„ ˛ara noastr„, nu se ∫tie cui, s„raca.
14 MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 83/20.VI.2005
Teorii Ón∫el„toare ˛in b„rba˛ii ei de frunte, Cre∫te Doina, ca o boal„, de la Mare, p‚n-la Munte ™i, Ón ornicele toate, vine iar aceea∫i er„, Moare iar„∫i Eminescu, Óntr-o clinic„ mizer„.
Mor valorile Óntruna, pe c‚nd mama le tot na∫te, Paradoxul Œnvierii mai proclam„ Zi de Pa∫te, Geniul neamului se stinge, Ón risipa criminal„, C„m„tari de pretutindeni ∫i localnici ne Ón∫al„.
S-au deschis mai multe c‚rciumi ca l„ca∫uri de cultur„,
Curg otr„vuri, protejate Ón g‚ndire ∫i-n natur„, Moare iar„∫i Eminescu ∫i bezmeticii Ól latr„, Capul lui, cu geniu-ntr-Ónsul, e izbit din nou de-o piatr„.
Este piatra blestemat„ ce love∫te-n tot ∫i-n toate, Zuruind pe scara ˛„rii, gong al treptelor v‚nate, ™i, din clipa c‚nd poetul a c„zut sub for˛a pietrei, Au pl‚ns pietrele cu jale, pe at‚˛ia kilometri.
™i, mereu, aceast„ mam„, genial„ ∫i s„rman„, Are de-mp„cat o lume ∫i de vindecat o ran„. C‚te unul dintre fiii, care geniul ei Ól poart„, Are-un accident de via˛„, are un pr„p„d de soart„.
Tot ce-a fost nisip ∫i st‚nc„, grohoti∫uri ∫i statuie, A sim˛it un gol Óntr-Ónsul, care-n nici o piatr„ nu e, De aceea, monumentul, ce pe el Ól poart„-n ere, Are-n sine sl„biciune, remu∫care ∫i durere.
De la piatra imbecil„, care l-a lovit Ón frunte, Se simt ast„zi vinovate toate pietrele din munte ™i vitraliile sfinte ∫i ferestrele de case Se resimt de vina pietrei ∫i a crimei tic„loase.
O-ntrebare ne-asupre∫te, hai s-o spunem, cu Óncetul: Ce f„cea aceast„ ˛ar„, c‚nd murea Ón ea Poetul? Ce invidii ordinare l-au l„sat u∫oar„ prad„ La nebunii din ospiciu, incapabili ∫i s„-l vad„?
Cine a trimis un geniu Ón noroaiele vulgare? Unde-a fost con∫tiin˛a noastr„, c‚nd a fost lovit cel mare?
Ce mai poate s„ repare, la nivel de neam, regretul, C‚nd acela∫i neam Ó∫i las„ de izbeli∫te Poetul?
™i-ntr-o curte de ospiciu, care-i ultima lui vatr„, Un nebun, spre Eminescu, a ∫i azv‚rlit o piatr„, Nici nu ∫tie el ce face, nu g‚nde∫te s„-l Ónfrunte, C„ci incon∫tien˛a noastr„ d„ cu piatra-n sf‚nta frunte.
Noi ne omor‚m Poetul, zi de zi, prin nep„sare ™i, de-un pic din acea piatr„, vinovat e fiecare ™i, c‚nd moartea cople∫e∫te rana eminescian„, Condamnat„-i poezia la acela∫i fel de ran„.
™tirea senza˛ional„ risipe∫te-n ˛ar„ groaz„: îVai, dar cum a fost posibil?“ — ˛ara reac˛ioneaz„. Indign„ri apar, ca iarba, prin regretele postume, Ieri, complet indiferent„, pl‚nge, azi, Óntreaga lume.
Pe o strad„ oarecare, dintr-o ˛ar„ oarecare, P„r„sit, uitat ∫i singur, Eminescu, iar„∫i, moare, Doina lui colind„ ˛ara, de la Nistru p‚n-la Tisa, Doina lui Ónl„crimata, urm„rita, interzisa.
Bocetele sunt cinstite, parc„ el le-a fost o rud„, Chiar dac„, fiind Ón via˛„, n-a vrut nimeni s„-l aud„, Eminescu redevine, dintr-o mie de motive, Numele sonor ∫i tragic al regretelor tardive.
C„ci acesta-i obiceiul, prin aceast„ ˛ar„ moart„, Ei, cu geniile ˛„rii, tot mereu a∫a se poart„, Le omoar„ f„r„ preget, cu pl„cere le omoar„ ™i se pun pe pl‚ns, pe urm„, ∫i e jale mare-n ˛ar„. Autentici ∫i-n regrete, autentici ∫i Ón crime, Omor‚ndu-∫i, prin uitare, pe cei gata s„-i exprime, Naturali Ón gelozie, naturali Ón remu∫care,
Mor cei mici de dorul celui omor‚t c-a fost prea mare.
Piatra aruncat„-ntr-Ónsul a r„nit mortal norocul, De e jale ∫i e moarte ∫i e pl‚nset, Ón tot locul. Eminescu ne arat„ toat„ tragicomedia:
Cum se moare-n Rom‚nia, c‚nd e∫ti, Ónsu˛i, Rom‚nia!
E-un blestem, ce nu sf‚r∫e∫te s„ lucreze niciodat„, Remu∫carea Eminescu, Ón acela∫i fel, se-arat„, Cu valorile-n deriv„, Óns„∫i ˛ara e-n deriv„, Ce cu moarte, toat„ via˛a, geniile Ó∫i cultiv„.
N-a fost unul s„ g„seasc„ Ón˛elegere acas„, A plecat mereu o piatr„ c„tre d‚nsul, furioas„, Astfel, mediocritatea a produs mereu otrav„ ™i a fost torent de pietre, Ón invidia grozav„.
C„tre capetele ˛„rii, Ón isterica risip„, Caracuda veti∫an„ nu s-a potolit o clip„, Peste lacrimile ˛„rii, urc„ lacrimile verii, Iar„∫i, piatra e la mod„, iar„∫i, au c„zut criterii.
Iar„∫i, pleac„ trist Poetul, dintre oameni, printre astre, Œn ospiciul plin de pietre al indiferen˛ei noastre, Iar„∫i, spumeg„ noroiul ce, Ón loc de s‚nge, bate, Iar„∫i, moare Eminescu, p„r„sit de to˛i ∫i toate.
Iar„∫i, moartea celui mare, mor˛ii ˛„rii s-a adaos, Iar„∫i, totul e posibil, Óntr-un imposibil haos. ™i, Ón rest, frumos e totul. ™i ce muzic„ de∫teapt„: Pietrele Ón a∫teptare zuruie, din treapt„-n treapt„.
E-o serbare popular„ ∫i, ca neam, ne reprezint„, To˛i rom‚nii-nva˛„ ast„zi cum se d„ cu piatra-n ˛int„. Nu mai credem Ón cuvinte, c„ sunt urlete sau ∫oapte. Eminescu, geniul nostru, e s„rb„torit prin fapte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.