Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 mai 2007
other · adoptat
Adrian P„unescu
Discurs
## **Domnul Adrian P„unescu:**
Doamn„ pre∫edint„ de ∫edin˛„, m„ apropii cu toat„ sfiala de finalul cuv‚ntului meu.
A∫ vrea s„ Ónchei cu reamintirea faptului c„ printre noi au tr„it oameni extraordinari, ∫i c„ au fost oameni extraordinari o dovede∫te Ómprejurarea de a ni-i aminti atunci c‚nd avem nevoie m„car de Óntreb„ri, dac„ nu ∫i de solu˛ii.
Sigur, v-a∫ spune, am mai spus o dat„, dar e extraordinar„ o replic„ pe care, Óntr-o carte pe care a scris-o ca gazetar ∫i scriitor t‚n„r, Ón 1970, Marin Preda spunea c„ tat„l s„u avea o replic„ (a pus-o ∫i Óntr-o carte de proz„), acesta fiind ˛„ran rom‚n din C‚mpia Dun„rii, care venea la Bucure∫ti, iarna, pentru c„ la Bucure∫ti iarna era mai cald, Óntre timp s-a produs egalizarea satului cu ora∫ul, e la fel de frig peste tot. Tat„l lui Marin Preda se trezea diminea˛a la trei, cam c‚nd se culca Marin Preda, iar Marin Preda Ói striga de
Mul˛umesc, doamn„ pre∫edint„ de ∫edin˛„.
Da˛i-mi voie ca, Ónainte de a-mi sus˛ine declara˛ia politic„, s„ protestez, de la acest microfon, Ómpotriva celor care au avut o atitudine nedreapt„, incorect„ fa˛„ de colegul nostru, distinsul senator P„unescu, referitor la modalitatea de desf„∫urare a ∫edin˛ei comisiei parlamentare privind monitorizarea timpilor de anten„. Pentru cei care au avut cuvinte r„ut„cioase ∫i nedrepte, sus˛in cu t„rie aici c„ a fost o ∫edin˛„ supercorect„, Ón care domnul pre∫edinte ales de c„tre noi, ∫i eu am f„cut parte din aceast„ comisie, a avut puterea ∫i Ón˛elepciunea s-o conduc„ extraordinar, chiar de multe ori uit‚nd de propriul vot ∫i ˛in‚nd cont Óntr-adev„r de voturile noastre, ale celorlal˛i componen˛i ai comisiei.
M„ sim˛eam dator s„ sus˛in acest protest, pentru c„ prea a fost zarva mare ∫i mi s-a p„rut total incorect.
Doamnelor ∫i domnilor senatori, ac˛iunile din ultima vreme, culmin‚nd cu mitingurile de la Constan˛a, Pite∫ti, Cluj-Napoca, chiar ∫i Ia∫i, ieri, m-au f„cut s„ rememorez anumite evenimente din trecutul apropiat.
Œn primul r‚nd, resping cu vehemen˛„ afirma˛ia c„ ideologia P.N.L. este ho˛ia.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 71/24.V.2007 P.N.L. a f„cut Rom‚nia Mare, P.N.L. a f„cut istorie frumoas„. Traian B„sescu face parte din istoria ur‚t„. Ar fi ca o compara˛ie dintre civiliza˛ie ∫i barbarii care distrugeau ∫i d„deau foc. Dac„ ar fi fost s„ vorbim despre ho˛ie, m„ pot Óntreba unde este flota, casa din Mih„ileanu sau terenul de la Snagov. Discursul pre∫edintelui suspendat Traian B„sescu, Ón care se consider„ justi˛iarul Rom‚niei ∫i reformatorul institu˛iilor rom‚ne∫ti, se termin„ cu o fraz„ pe c‚t de demagogic„, pe at‚t de hilar„. îAm gre∫it?! Pute˛i s„-mi spune˛i de ce am fost suspendat de cei 322?“
Dac„ Traian B„sescu nu-∫i recunoa∫te gre∫elile, eu voi enumera c‚teva episoade din care putem spune dac„ am gre∫it sau nu.
Da, am gre∫it. Am gre∫it c‚nd pe 28 septembrie 2003 am semnat Protocolul Alian˛ei îDreptate ∫i Adev„r“, Ómpreun„ cu P.D.-ul condus de Traian B„sescu, pentru a forma o alian˛„ de partide care s„ lupte Ómpotriva corup˛iei, a v‚rfurilor de interese favorizate de P.S.D.