O anumit„ stare de lips„ de s„n„tate m-a Ómpiedicat s„ fiu prezent la ni∫te dezbateri privitoare la raporturile Senatului cu presa.
A∫ vrea s„ m„rturisesc de la Ónceput c„ nu sunt un entuziast al Ónc„ier„rii dintre omul politic ∫i omul de pres„ ∫i nu cred c„ este nici Ón folosul omului politic, nici Ón folosul omului de pres„ cursul pe care ar p„rea c„ o iau lucrurile aici, Ón Senatul Rom‚niei.
Sigur, exist„ ∫i oameni de pres„ impruden˛i, exist„ ∫i oameni de pres„ mai pu˛in instrui˛i, exist„ ∫i oameni de pres„ mai pu˛in talenta˛i, dar **nu poate fi Óndep„rtat„**
**presa ca atare, presa care Ói cuprinde ∫i Ói dep„∫e∫te pe cei despre care vorbeam, presa care reprezint„ o for˛„, reprezint„ o istorie vie, cu erorile de transmisie, cu erorile de auzire, cu erorile de comunicare corespunz„toare fiec„rei epoci, presa care trebuie s„ stea al„turi de omul politic ∫i s„-l fac„ mai apropiat de poporul s„u ∫i s„ dea, prin str„lucirea voca˛iei ei de Óndeletnicire public„, m„sura epocii.**
Ne-am angajat, cred, pe un drum pierz„tor, cert‚ndu-ne cu ni∫te oameni care nu sunt, uneori, dec‚t paznicii adev„rului, oameni care Ó∫i fac datoria **Ón ni∫te contexte,** nu de sine st„t„tori. Nu sunt oameni care schimb„ cursul evenimentelor Ón felul cum le reflect„ ziarul sau televiziunea la care lucreaz„, ci oameni de travaliu.
De aceea a∫ face un apel la mintea noastr„ mai rece, de dup„ duminic„, ∫i, l„s‚nd la o parte ∫i copil„riile, ∫i teribilismele, ∫i eventualele ∫icane pe care ni se pare c„, uneori, ni le face un om de pres„, eu cred c„ trebuie s„ revenim la sentimente mai bune ∫i s„ pled„m pentru demnitatea omului de pres„, demnitate, Ón primul r‚nd, Ón raport cu noi, cei care suntem oamenii politici ai momentului.
Este foarte adev„rat c„ nimeni nu a c‚∫tigat nici o b„t„lie Ómpotriva presei, dar e tot at‚t de adev„rat c„ nici nu e nevoie de b„t„lii Ómpotriva presei. Noi avem s„ ne batem cu ceilal˛i oameni politici, de alte orient„ri, care sunt mai la mod„ dec‚t noi, cei ce facem parte din partidul de guvern„m‚nt, pentru c„ totdeauna opozi˛ia va fi mai la mod„ dec‚t partidul de guvern„m‚nt.
Totdeauna partidul de guvern„m‚nt va fi ˛inta principal„ a tuturor atacurilor. Sigur, exist„ ∫i publica˛ii care reprezint„, pur ∫i simplu, meschine interese economice sau politice ale unor oameni din penumbra vie˛ii publice, dar, Ón esen˛„, eu cred c„ trebuie s„ ne apropiem, s„ ne reapropiem de oamenii de pres„ ∫i de pres„, Ón genere.
Este trist ca b„t„liile s„ fie nu Óntre oamenii politici care au abord„ri diferite fa˛„ de situa˛iile prin care trece ˛ara sau trece lumea, ci s„ fie Ónc„ier„ri Óntre oamenii de pres„ ∫i oamenii politici.
A∫a cum observa˛i, eu nu acuz pe nimeni, eu Óncerc s„ g„sesc foarte sub˛irele numitor comun care s„ ne poat„ face compatibili unii cu al˛ii. ™i asta o spun ∫i Ón calitate de om de pres„, indiferent de celelalte meserii pe care le-am f„cut sau de celelalte roluri ∫i rosturi pe care le-am avut. S„ nu ne Óndoim de misiunea presei!
Pe 13 decembrie se vor Ómplini 20 de ani de la moartea absurd„ a unuia dintre marii poe˛i ai limbii rom‚ne, Nichita St„nescu.
Sunt 20 de ani de c‚nd cel mai curajos ∫i mai pur dintre oamenii de litere ai vremii a plecat dintre cei vii, l„s‚nd o oper„ ∫i, mai mult dec‚t o oper„, l„s‚nd o mentalitate schimbat„ Ón literatura rom‚n„.
**Nichita St„nescu r„m‚ne, dup„ p„rerea mea, Ónt‚iul clasic al literaturii poetice rom‚ne∫ti de dup„ Al Doilea R„zboi Mondial.** Sigur c„, Ónainte de el, sunt mari scriitori, sunt mari poe˛i, dar care Ó∫i Óncepuser„ cariera
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 162/18.XII.2003
Ónainte de r„zboi, ei fiind Ónt‚i umili˛i, unii Óntemni˛a˛i, cei mai mul˛i interzi∫i o vreme, pentru ca, dup„ 1964—1965, s„ revin„ la lumina tiparului ∫i la lumina binef„c„toare a vie˛ii: Geo Dumitrescu, Beniuc, Jebeleanu, Stelian, Doina∫, Caraion, Tonegaru.
Nichita St„nescu a avut Óns„ un alt rol. Œn plin„ epoc„ de confuzie ∫i de literatur„ de natur„ rudimentar„ — îHai noroc! S„ tr„ie∫ti, m„i tovar„∫e Plan!“ ∫i a∫a mai departe —, Nichita a venit cu strig„tul s„u care umplea orizonturile arse de seceta ideologic„ a vremii: **îAve, maree-a luminilor, ave!/Calul meu salt„ pe dou„ potcoave,/Coama mea blond„ arde Ón v‚nt“.**
Nichita St„nescu nu era, desigur, un fruct de sine ∫i pentru sine al unui copac care a expirat o dat„ cu fructul. Nu! Nichita St„nescu venea Ón prelungirea unei serii de mari poe˛i dintre cele dou„ r„zboaie mondiale. El recupera o genealogie Óntreag„, el se Óntorcea la izvoarele poeziei populare, el inventa poezia argotic„ ∫i el d„dea chef de lupt„, chef de ie∫ire Ón lume unei genera˛ii Óntregi, dintre care cei mai mul˛i poe˛i Ói datoreaz„ acel clic ini˛ial, acel start gr„bit ∫i decisiv.
Peste moarte, iat„, la 20 de ani de c‚nd Nichita St„nescu nu mai este, Ói exprim recuno∫tin˛a mea ∫i a promo˛iei mele, care a fost cu 10 ani mai t‚n„r„ dec‚t el, pentru ca, ast„zi, s„ fiu cu 10 ani mai b„tr‚n dec‚t el.
Nichita St„nescu a introdus Ón jurul s„u, acolo unde a tr„it ∫i a lucrat, un mod foarte rar de a se manifesta ∫i de a fi Ón rela˛ie cu ceilal˛i scriitori, ∫i anume **modul iubirii.**
Nichita St„nescu, Grigore Vieru, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Nicolae Dabija, Ion Gheorghe, Cezar Iv„nescu, Romulus Vulpescu ∫i at‚˛ia al˛i mari poe˛i, Ana Blandiana, Constan˛a Buzea, Leonida Lari, Mircea Dinescu, Emil Brumaru, au reu∫it Ón acei ani s„ scrie f„r„ s„ se urasc„.
Sigur c„, Óntre timp, lucrurile s-au mai deteriorat ∫i ura a ap„rut ca o consecin˛„ (mai degrab„) a politicii dec‚t a literaturii. Dar focarele de cultur„ din epoc„, unul la **îRom‚nia Literar„“** a lui Geo Dumitrescu ∫i unul care contrazicea pe acesta, la **îLuceaf„rul“** lui Eugen Barbu, au reprezentat principalele vetre de rena∫tere a fl„c„rii na˛ionale. Chiar dac„ s-au contrazis, chiar dac„ au polemizat, cele dou„ grup„ri au reu∫it s„ creeze Óntre ele o atmosfer„ de respect, o atmosfer„ de c„r˛i, nu de fapte literare ur‚te, iar literatura care a ie∫it din confruntare e viabil„.
Ei bine, la 20 de ani de la moartea lui Nichita St„nescu, printr-un fapt cu care m„ m‚ndresc, ∫i anume lectura Óntregii lui opere, de la Ónceput p‚n„ la sf‚r∫it, ca ∫i lectura operei lui Marin Sorescu, ca ∫i lectura operei lui Ioan Alexandru, din ei to˛i eu f„c‚nd o lucrare de doctorat — **îGenera˛ia ’60“** —, lectura operei lui Nichita St„nescu mi-a procurat satisfac˛ii la fel de mari ∫i a trezit Ón mine prospe˛imi ale g‚ndului ∫i cuv‚ntului la fel de tinere ca ∫i Ón anii Ón care Nichita St„nescu venea la **îRom‚nia Literar„“** ∫i, parc„ tr„ind Ón alt„ lume, se pomenea c„ intr„ Ón birou s„-i aduc„ ni∫te versuri o
doamn„, Ón plin„ var„, ∫i el Ói spunea, repet, de pe alt„ lume: îV„ rog s„ v„ dezbr„ca˛i ∫i s„ v„ a∫eza˛i“, ca s„-∫i dea seama cur‚nd c„ e var„ ∫i c„ nu mai e nevoie de aceste am„nunte.
Nichita St„nescu a reu∫it s„ impun„, dup„ opinia mea, ∫i o solidaritate a tuturor artelor. Œmpreun„ cu el, cu Nicolae Breban, cu Eugen Simion, cu Nicolae Manolescu, cu Cezar Baltag ∫i cu al˛i scriitori ai epocii am descoperit eforturile de similitudine ale genera˛iei de mari muzicieni, ca Tiberiu Olah, Niculescu, Miereanu ∫i ceilal˛i, eforturile pictorilor ∫i sculptorilor cu care eram contemporani, Ón frunte cu Sabin B„la∫a ∫i George Apostu.
Se Ónt‚mpla, o dat„ cu acest an, 1960, ∫i cu debutul lui Nichita St„nescu Ón literatur„, se Ónt‚mpla un miracol. Un miracol simplu ∫i pe care numai copiii ∫tiu s„-l tr„iasc„, s„-l adevereasc„ ∫i s„-l consfin˛easc„, ∫i anume **reÓnceperea construc˛iei lumii.** A˛i observat gimnaste de 14—15 ani care fac recorduri extraordinare, pe care la 20 de ani nu le mai pot face. Cel mai mult le blocheaz„ nu faptul c„ Ómb„tr‚nesc, astea sunt consecin˛e, le blocheaz„ mentalitatea. Ele, la 14 ani, **sunt mai libere.**
A∫a era Nichita St„nescu. **Nichita St„nescu a fost un om liber.** A tr„it ca un om liber ∫i ne-a f„cut pe noi, cei care Ól citeam cu o Ónt‚rziere de 10 ani, pe care o a∫ezam Óntre noi, s„ r‚vnim s„ scriem al„turi de el. Nop˛ile glorioase ale scrisului Ómpreun„ ori la Ilie Constantin acas„, ori acas„ la Constan˛a Buzea, undeva, pe Drumul G„zarului, Óntr-o cas„ de chirpici, ori Ón diverse localuri Ón care fiecare Ó∫i lua c‚te ceva de scris ∫i f„ceam Óntreceri sportive din care r„m‚ne c‚te ceva, acele glorioase nop˛i ne-au unit, iar pe unii, cum ar fi Petru Popescu, i-au lecuit de poezie. Petru Popescu, dup„ o noapte Ón care Nichita scrise mult, eu scrisesem mult, Ilie Constantin scrisese dou„ strofe, dar geniale: î **Veghe de tine,/ Veghe de lun„./ V‚slele galbene/ Se despreun„./ Bate-o or„/ At‚t de tare,/ C„ se rup foile/ Din calendare** “. Dup„ o asemenea noapte, Petru Popescu a zis: î **Eu voi continua cu proz„. M-a˛i s„turat** “. Nop˛ile acelea glorioase vor trebui descrise c‚ndva.
Se afl„ aici, l‚ng„ mine, unul dintre cei mai importan˛i istorici literari ai perioadei, domnul Mihai Ungheanu, care, Ón c„r˛ile sale, a Óncercat s„ demonstreze ∫i, dup„ p„rerea mea, a reu∫it Ón mod str„lucit, toate nenorocirile, toate piedicile, toate obstacolele puse Ón fa˛a acestei genera˛ii ca s„ nu poat„ reÓnnoda firul cu marea tradi˛ie a literaturii rom‚ne.
A∫ vrea s„ le mul˛umesc tuturor criticilor literari care s-au ocupat de noi, care au crescut cresc‚ndu-ne, de la Eugen Simion la Mihai Ungheanu, de la Nicolae Manolescu la Lucian Raicu, de la S. Damian la Valeriu Cristea, ∫i s„ nu uit s„ spun c„, Ónaintea lui Nichita St„nescu, ap„ruse ∫i disp„ruse, instantaneu, poetul de geniu Nicolae Labi∫, poet pe care nu era cazul s„-l trecem prin toate remu∫c„rile noastre ideologice ∫i s„-l scoatem din c„r˛i, c„ e prea comunist.
Dar toate acestea se estompeaz„ o dat„ cu trecerea vremii ∫i a∫ vrea s„ nu mai vorbesc despre nimic altceva. Mi se pare c„ e destul s„ Ónchei cu Nichita
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 162/18.XII.2003
St„nescu. Œn experien˛a mea de mai mul˛i ani, dar ∫i Ón ultimele zile pe care le-am tr„it la Craiova ∫i la Arad, la Craiova, la audien˛e, ∫i la Arad, la Teatrul de Stat, care a pus Ón scen„ o dramatizare din versurile mele de dragoste ∫i am fost prezent acolo, mi-am dat seama c„ lucrul cel mai grav nu este r„ul obiectiv cu care avem de luptat. **Lucrul cel mai grav este r„ul pe care ni-l facem noi nou„.** Cu „sta e cel mai greu ∫i cel mai p„c„tos de luptat.
Voi Óncheia lumin‚ndu-v„ orizontul cu acele versuri care mie mi-au vorbit ∫i despre apartenen˛a ˛„rii mele la marea civiliza˛ie a Romei ∫i mi-au vorbit ∫i despre puterea poe˛ilor de a p„stra chiar ∫i ceea ce civiliza˛iile nu mai pot s„ p„streze ∫i r„m‚ne numai un s‚mbure de cultur„, acele versuri pe care vi le-am mai spus o dat„ ∫i care sunt absolut extraordinare: **îAve maree-a luminilor, ave!/Calul meu salt„ pe dou„ potcoave,/Coama mea blond„ arde Ón v‚nt.“**
Dumnezeu s„ ˛in„ vie amintirea marilor poe˛i rom‚ni ∫i, Óntre ei, amintirea lui Nichita St„nescu, Óncep„torul acestui drum cu adev„rat luminos al culturii rom‚ne!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.