Adrian Pãunescu

## **Domnul Adrian Pãunescu:**

ªi vestea pe care mi-a adus-o Mihai Cimpoi, preºedintele Uniunii Scriitorilor din Basarabia, cã a apãrut la Chiºinãu, în ciuda tuturor nenorocirilor, a dezastrelor, a înstrãinãrii, care au pus stãpânire pe Republica Moldova, a apãrut ediþia integralã Eminescu, îngrijitã chiar de Mihai Cimpoi. E una dintre acele puþine veºti bune ale perioadei pe care o trãim.

Doamnelor ºi domnilor senatori, vreau sã vã spun încã un lucru trist ºi care are partea lui de bucurie. De mai multã vreme, Mitropolitul Ardealului, Înalt Preasfinþia sa Antonie, este bolnav. ªi boala lui gravã îl izolase ºi îl convinsese cã nu mai are nici o soluþie. Am fost acum ºapte luni la Târgu-Mureº ºi am primit un telefon de la cei care îl însoþesc sã merg sã îl vãd, pentru cã are sã îmi spunã câteva vorbe de rãmas bun. Am mers ºi vãzând cã e vorba de o paralizie a pãrþii drepte l-am întrebat dacã nu ar fi de acord sã cãutãm o soluþie pentur dumnealui în medicina chinezã. Abia mi-a putut schiþa un ”daÒ, nu foarte convins. Am cãutat acea soluþie, am vorbit cu unul dintre prietenii adevãraþi ai României, care este ambasadorul Chinei la Bucureºti, remarcabilul domn Chen Delai. ªi a venit în România ºi se aflã la Piteºti, sub grija admirabilului nostru coleg, domnul senator Constantin Nicolescu, o doctoriþã chinezoaicã, Wang, care l-a tratat pe Înalt Preasfinþia sa Antonie în toatã aceastã perioadã. ªi pot sã vã spun cu bucurie cã, de la stadiul de om ieºit din timp, marele cãrturar ºi ierarh care este Antonie a redevenit un om cu care se poate discuta, un om care scrie, un om care gândeºte, îºi corecteazã cu mâna lui rubrica pe care o are, de câteva sãptãmâni, în ”Flacãra lui Adrian PãunescuÒ ºi rãspunde singur la telefon, deºi nu mai voia sã vorbeascã, la un moment dat, cu nimeni.

În afarã de mulþumirile mele cãtre aceºti oameni pe care i-am invocat aici ºi mai ales cãtre domnul Nicolescu, care se ocupã de viaþa ºi de organizarea unui centru de tratament la Piteºti pentru doctoriþa chinezoaicã, pentru cã altfel nu ar putea trãi, ºi de mulþumirile pentru ambasadorul Chinei, excepþionalul om al Chinei care este domnul Chen Delai, aº vrea sã semnalez un fapt foarte trist. Noi nu ne ocupãm de valorile noastre. Statul român se derobeazã de toate acestea. E un lucru înfiorãtor cã trebuie ca viaþa Mitropolitului Ardealului sã depindã de niºte particulari. Se putea ca eu sã fiu un om cu mai puþinã milã omeneascã ºi cu mai puþinã fraternitate, se putea ca ambasadorul Chinei sã fie atent la problemele Chinei, ºi nu ale Mitropolitului Ardealului, se putea ca domnul Nicolescu sã se ocupe de repararea maºinilor, ºi nu a oamenilor, la Piteºti.

Totuºi, trebuie creat un mecanism prin care marile valori ale acestui popor sã aibã acces la tot ce e mai important, mai bun, mai fecund, atunci când ajung la situaþii de boalã. Noi ne plângem cã Eminescu a fost lovit de un nebun, într-un sanatoriu din România, cu o piatrã ºi eu însumi am scris asta, cu amãrãciune, dar unde erau guvernanþii vremii, sã nu lase sã ajungã nebunul sã dea cu piatra în el? Dar cu valorile noastre din vremea noastrã ce facem? E posibil ca Antonie, care a fãcut atâtea pentru cultura româneascã ºi pentru biserica românã, ºi pentru pacea din Ardeal sã fie lãsat pe seama, e adevãrat, a unei minunate mãicuþe ºi a puþinilor sãi prieteni Ñ cum zicea Marx despre temperamentul unui Cenzor Ñ ºi a temperamentului unui om ca mine sau ca al domnului Nicolescu, e posibil? Statul român nu are chiar nici o obligaþie faþã de marile sale valori? Normal era sã se gãseascã o soluþie, sã meargã cu un avion în China ºi poate sã fie supus unui tratament intensiv de medicinã chinezã.