Adrian Pãunescu

## **Domnul Adrian Pãunescu:**

Da, cum a spus colegul ”mai cu pleºuvieÒ, aici, m-am ocupat, în Cenaclul ”FlacãraÒ, ani ºi ani, ºi cu rãspândirea marilor poezii române ºi unversale printre cititorii unor generaþii, unor generaþii care aveau nevoie de hranã. ªi una dintre aceste mari poezii a fost ºi rãmâne ”Mistreþul cu colþi de argintÒ. Vreau sã vã spun cã, printr-un exerciþiu permanent de educaþie, oameni care nu aveau nici un fel de alt reper educaþional, ajunseserã sã iubeascã poezia lui Doinaº, ca ºi alte poezii mari ale lumii ºi ale limbii române, ºi sã ºi-o doreascã în momentele de sãrbãtoare. Poate nu ºtiþi, dar poezia ”Mistreþul cu colþi de argintÒ se recita la nunþi, se recita la momentele în care se regãseau colegi dupã ani ºi ani de despãrþire, se recita pe stadioane, se recita în munþi, se recita în intimitate.

Sunt fericit cã, în ciuda faptului cã nu am avut niciodatã relaþii foarte apropiate cu marele poet, nu l-am atacat niciodatã ºi nu am pãrãsit niciodatã opþiunea mea pentru marea lui poezie, inclusiv în momentul în care a publicat o carte de traduceri foarte importantã pentru cultura românã, în urmã cu câteva luni, o carte de traduceri din care lipsea tocmai ceea ce mi se pare cã s-a împlinit acum, lipseau traducerile lui Shakespeare, Shakespeare cu care seamãnã acest episod din viaþa culturii române ºi din moartea culturii române, episodul celor doi iubiþi care pleacã împreunã din viaþã pe tãrâmul necunoscut. Parcã Doinaº a încheiat de tradus ceea ce multã vreme n-a îndrãznit, Shakespeare, un sonet absolut din care el ºi soþia lui a ales sã fie un distih, distihul final, 14 tãceri aliniate solemn ºi ei doi încheind sonetul acestei definitive tãceri! Aº spune, aºadar, aici, pe loc:

”Aceasta-i iubirea, în formã de ranã,

Un insuportabil destin ucigaº, Ca în tragedia shakespeareanã, Aºa au murit Irinel ºi Doinaº. Mistreþul cu colþi de argint peste arte, Nãvalnic porni, sã omoare discret, Cei doi logodiþi pe vecie în moarte

Sunt tragic distih dintr-un ultim sonet.Ò

În ceea ce priveºte partea de declaraþie cu adevãrat politicã vreau sã spun cã e urgent sã atragem atenþia de la tribuna Senatului, celor în drept, sã se ocupe de problema pâinii din toamna ºi din iarna care vin, pentru cã seceta în care ne zbatem poate fi catastrofalã, poate fi mortalã pentru România.

Zac utilaje nefolosite, se deterioreazã energii neluate în seamã ºi trece vremea cerealelor. E urgent! Este cel mai urgent! Seceta! Apa! Irigaþiile!

În urmã cu câtva timp o ziaristã din Timiºoara m-a sunat ºi mi-a spus cã ziarul ”BãnãþeanulÒ doreºte sã publice câteva rânduri despre un dosar pe care l-au gãsit la Parchetul Militar Timiºoara, dosarul fostului deþinut politic Constantin M. Pãunescu, tatãl meu.

Mi-a adus la cunoºtinþã câteva dintre filele acestui dosar, mi-a spus cã este zguduitã de ceea ce vede acolo ºi, sigur, era în acelaºi timp miratã ºi se pregãtea sã fie ºi consternatã cã nu am urmat drumul tatãlui meu, fostul militant liberal, învãþãtorul Constantin Pãunescu. Eu despre acestea voi mai vorbi, pentru cã ele sunt fapte care mã preced ºi probabil mã ºi determinã, mã îndrumã, chiar dacã nu am urmat calea tatãlui meu.