Adrian Pãunescu

## **Domnul Adrian Pãunescu:**

## Domnilor colegi,

## Domnule preºedinte de ºedinþã,

Sunt, ca ºi dumneavoastrã, marcat de ziua în care ne desfãºurãm activitatea, o zi sfântã, o zi pe care suntem între puþinele instituþii ale României care o transformã sau încearcã sã o transforme în lucrare. Iatã, Camera Deputaþilor îºi începe mâine activitatea; noi, Senatul, lucrãm azi.

În aceasta eu vãd însã nu o întâmplare, ci un sens. Este, de fapt, ºi substanþa declaraþiei mele politice.

Cred cã se cuvine, în aceastã a treia zi a Paºtelui tuturor creºtinilor, coincidenþã fericitã, care ar trebui forþatã sã rãmânã printre noi, sã spunem cã Învierea trebuie sã devinã lucrare. Simpla proclamare a Învierii la orele miezului nopþii dinspre duminicã ºi continuarea mizeriei umane imediat dupã proclamarea Învierii nu rezolvã lucrurile.

Trebuie ca intelectualii unei comunitãþi Ñ ºi se întâmplã sã fim ºi noi intelectuali ai acestei comunitãþi Ñ sã transforme aceastã Înviere în lucrare, sã transforme aceastã Înviere într-un prilej de meditaþie ºi de regenerare. Adevãrul este cã nenorocita obiºnuinþã ne-ar putea face sã credem cã toate sunt normale în România. Din nefericire, aceastã obiºnuinþã ne ia gradele înalte ale acuitãþii ºi am ajuns sã trãim într-un climat de eroare, într-un climat de dezumanizare, într-un climat de lipsã de solidaritate omeneascã ºi de lipsã de milã, ca ºi când ar fi normal sã fie aºa. Sigur cã ori de câte ori vorbim despre acestea toate trebuie sã ne gândim ºi la posibilitatea de a le rezolva ºi singura posibilitate de a rezolva cât de cât aceste lucruri grave ºi de a impune rezolvarea radicalã a acestor lucruri grave, în perspectivã nu prea

îndepãrtatã, este _lucrarea_ , ieºirea din contemplare ºi intrarea în militantismul pentru cauza unei democraþii acoperite de fapte, a unei democraþii care sã-ºi îngãduie ºi acest capriciu omenesc al solidaritãþii Ñ dacã este capriciu omenesc.

Toate aceste zile ne-au arãtat ce mare distanþã este între faptul divin al Învierii ºi moartea noastrã de fiecare zi, asupra cãreia nici nu mai avem reacþia de tulburare pe care s-ar cuveni sã o avem, spre a încerca sã-i impunem rigorile Învierii. _”Ce-i rãu nu-i rãul meu ºi nu-i nici rãul tãu, ci cã ne-am învãþat cu acest rãuÒ_ Ñ scriam în urmã cu un sfert de veac.

Noi, aici, lucrãm la niºte legi a cãror acþiune asupra societãþii este, din pãcate, mult întârziatã, dacã nu, uneori, inexistentã.

Lucrãm la învieri parþiale, dar ”Marea ÎnviereÒ întârzie sã se arate.

Cuvântul meu de astãzi în faþa Domniilor voastre este o încercare de sensibilizare în primul rând a mea, dar ºi a dumneavoastrã asupra ideii cã nu este zadarnic sã continuãm sã sperãm ºi sã lucrãm asupra poporului nostru, forþându-i Învierea.

Unul dintre marii oameni ai Istoriei Românilor, românul basarabean Constantin Stere, spunea undeva cã: _”Nici o picãturã de energie moralã nu se risipeºte în zadar!Ò_ Dacã nu astãzi, mâine, dacã nu mâine, poimâine, dacã nu poimâine, mãcar în eternitate din faptele noastre de azi, cu condiþia ca ele sã fie realizate, se va rãsfrânge asupra vieþii oamenilor.