Adrian Pãunescu

## **Domnul Adrian Pãunescu:**

Domnule preºedinte de ºedinþã, Domnilor colegi,

Declaraþia mea politicã de astãzi se referã la un fenomen cu douã teritorii de manifestare.

Fenomenul se numeºte _înstrãinare,_ iar teritoriile de exprimare a lui sunt: _teritoriul concret_ ºi _teritoriul moral._

O sã mã refer, iniþial, la teritoriul moral pe care-l resimþim ca bolnav. Sub ochii noºtri o generaþie, menitã renaºterii României la acest început de mileniu, e lãsatã de izbeliºte. În toþi aceºti ani, e lãsatã înstrãinãrii, e

lãsatã demonizãrii, e lãsatã iluziilor fãrã acoperire, ºi în loc sã producem valori care sã relanseze aceastã þarã ºi sã dea, sã dedice energia lor ºi Europei, la care þinem cu toþii atât de mult, aceastã generaþie este bombardatã în permanenþã de mizerie, de lipsa de criterii, de inutilitate, de pierderea identitãþii, de spãlarea creierului ºi de transformarea într-o armatã aberantã de numere fãrã nume.

Presa românã este plinã de asemenea exemple. Prostituþia ºi abrutizarea, drogurile ºi lipsa de educaþie acþioneazã permanent asupra tinerilor, iar noi, din pãcate, am început sã ne obiºnuim cu acest dezastru.

Îl observãm din când în când ºi acþionãm împotriva a ceea ce observãm (mai ales prin autoritãþile de resort): crima.

Constatãm cã un tânãr de 12Ñ13 ani îºi omoarã bunicul ºi facem toatã gesticulaþia de rigoare pentru a-l pedepsi pe cel vinovat. Sigur, dacã rudele gãsesc ceva bani, îl ºi înmormânteazã creºtineºte pe nefericitul care ºi-a primit pedeapsa cã este bunic, de la nepotul sãu, trimitem în puºcãriile din ce în ce mai pline pe vinovat ºi, eventual, un complice, doi. Dar complicitatea cea mare este a societãþii, pe care noi, în realitate, o reprezentãm ºi o conducem. Noi suntem complicii.

Nu se face, de ani ºi ani, nimic în fond pentru salvarea acestei generaþii drogate, pentru salvarea acestei generaþii înstrãinate, pentru salvarea viitorului nostru. Pentru salvarea acestei generaþii care nu mai are patrie, nu mai are criterii morale, nu mai are pãrinþi, nu mai are bunici, nu mai are sentimentul prieteniei ºi solidaritãþii ºi ceea ce continuã sã se întâmple apare, finalmente, în carnetul nostru de economii ºi consemnaþiuni morale.

Vom plãti toate acestea dacã nu vom ºti sã le oprim la timp.

A le opri la timp înseamnã, în primul rând, a conºtientiza ideea cã toate aceste nenorociri existã.

Sigur cã putem spori la nesfârºit forþele de represiune. Putem spori tribunalele, putem spori producþia de lanþuri, putem spori chiar atitudinea fermã faþã de aceste nenorociri, dupã ce ele se petrec.

Dar chestiunea de fond este sã ne adresãm izvorului care este supus bolii, este lipsa de mijloace pe care o au oamenii de spirit, atât în învãþãmânt, cât ºi în religie, cât ºi în culturã, pentru a interveni la bazã, acolo unde se mai poate face ceva esenþial pentru îndreptarea lucrurilor.