Adrian Păunescu

## **Domnul Adrian Păunescu:**

Exact! Dacă nu-mi sufla prietenul nostru, nu știam. 14 miliarde de euro li s-au oferit ungurilor și ei n-au vrut. Noi, repede, am dat PETROM-ul, care era nițel mai puternic și decât O.M.V.-ul, și decât M.O.L.-ul, cu 1,4 miliarde euro, din care s-au primit vreo 600 de milioane!

Când e de lăudat un gest de demnitate, îl laud, pentru că este un exemplu pe care ar trebui să-l urmăm și noi. Ne vindem pe doi bani! Nu avem răbdare să dezbatem și să ne apărăm drepturile.

Polonezii ne dau, din când în când, acest exemplu de atitudine verticală. Poate că este excesiv, uneori, acest exemplu pe care ni-l dau polonezii, dar partea bună ar trebui luată și de noi. La noi sunt aceste încăierări permanente, la vârf, între președinte, premier, partide, Parlament, și din asta nu rezultă, cum ar trebui, o poziție de mare demnitate și de interes național bine apărat. Fiecare își face rolul lui. Se ajunge la situații pe care le evoca aici colegul Funar, ca, de dragul unor voturi nenorocite, niște oameni să proiecteze sau să accepte să dărâme, să programeze dărâmarea statuii lui Avram Iancu, din Cluj-Napoca, cică din motive estetice. Estetica îi mână pe ei în luptă?! Vai, vai, vai! Ce ipocrizie! Toate acestea fac parte, după părerea mea, din climatul abuziv, din climatul de iresponsabilitate în care trăim și în care, repet, mor oameni cu zile. Iată, a murit, astăzi, David Ohanesian, una dintre marile voci ale României. Nu observați că nu ne mai clintește și nu ne mai atinge nimic? Nu observați că ne bestializăm pe zi ce trece și că punem platoșă între noi și lume? Și ne mirăm doar când ajungem noi subiect al unei lacrimi refuzate, că nimeni nu se uită la noi.

Am pus în acest Senat de câteva ori — de trei ori, în mod explicit, la 2 aprilie, la 16 aprilie și la 21 mai — problema cetăților dacice. L-am rugat pe prim-ministru să se implice. I-am explicat și faptul că ele sunt cel puțin la fel de importante ca și cetățile grecești și am făcut aluzie la ascendența sa maternă grecească și la faptul că ar trebui să participe la apărarea cetăților dacice care se distrug în fiecare zi. De trei ori i-am cerut prim-ministrului, de trei ori mi-a răspuns ministrul, mai degrabă, „sinistrul culturii”, că nu se poate face nimic, că jandarmii... La un moment dat, într-un dialog aprins pe care l-am avut la telefon, pornind de la o altă fărădelege pe care era gata s-o comită, i-am spus și-i spun: „Domnule, hai să facem împreună o lege pentru apărarea cetăților dacice! Pe dumneata nu te interesează că noi avem trecut, și-l batjocorim?! Din ce eprubetă ai venit dumneata?”. Mi-a răspuns că nu se poate. Bun! Am predat la Senat o propunere legislativă privind cetățile dacice și aflu că e blocată pentru că și Guvernul vrea să facă o lege a cetăților dacice. Va să zică, așa cum am mai spus, m-a împiedicat câtă vreme n-a fost conștient de ceea ce înseamnă catastrofa prin care trec cetățile dacice, de unde se fură, de unde se cară, de unde pleacă valori, se înlocuiește piatra veche — și acum, și în regimul trecut —, se înlocuiește cu țiglă ordinară, cu gresie ordinară și așa mai departe, „ca să fie modern”. Așa spunea un dobitoc. Ei bine, sinistrul acum mă împiedică din cealaltă perspectivă, că vor ei să facă. Păi, până să vrea ei să facă, rămânem cu cetăți slave în locul cetăților dacice, și anume, cu niște tancuri părăsite. Protestez în mod vehement împotriva acestui abuz colorat în două feluri, o dată colorat împotrivă și o dată colorat pentru, tot ca să se blocheze această idee.