I-a ajutat Dumnezeu? Vedeþi, Dumnezeu i-a pedepsit pe cei mulþi, nu pe cei care au hotãrât nedrept în numele celor mulþi.
Se întâmplã lucruri care complicã viaþa noastrã în mod inutil. Noi ºi aºa avem enorm de multe complicaþii, enorm de multe ascunziºuri în realitatea cu care ne confruntãm.
Tot o complicaþie cred cã este declaraþia preºedintelui Ion Iliescu cu privire la Ion Antonescu. O complicaþie ºi o simplificare!
M-a surprins uºurinþa cu care preºedintele Iliescu, într-un moment de mare inspiraþie pe care îl traverseazã ºi în care a fãcut lucruri excepþionale, s-a referit la un caz, cred eu, foarte complex ºi l-a expediat de parcã lucrurile se petreceau într-un moment de rãzboi, în care trebuie urgent sã dai o declaraþie. Nu era cazul.
Eu cred cã oamenii publici români ºi, cu deosebire, oamenii politici români au obligaþia de a livra partenerilor lor din lume adevãruri cât mai adânci despre istoria
naþionalã. Nu este destul astãzi sã spui despre Antonescu cã ”a fost criminal de rãzboi ºi rãmâne criminal de rãzboiÒ. Nu este destul, pentru cã lucrurile nu stau chiar aºa. Sigur, Antonescu e o figurã complexã a istoriei României, dar e o figurã atât de complexã, încât nu avea nevoie de aceastã simplificare care complicã. ªi când spui asta? Cred cã a fost un gest imprudent ºi neinspirat al preºedintelui sã spunã asta exact la aniversarea momentului în care România a declarat rãzboi Uniunii Sovietice pentru drepturile ei teritoriale absolut legitime.
Am toatã dragostea ºi toatã solidaritatea cu evreii din România ºi cu evreii din lume, pentru dreptul lor la existenþã, pentru dreptul lor la istorie, dar, tocmai de aceea, nu mã mulþumeºte faptul cã doi evrei americani, care sunt intoxicaþi de niºte doritori de complicaþii din România, considerã cã problema Antonescu poate fi epuizatã în douã clipe ºi cã membrii Guvernului Antonescu, care sunt diferiþi între ei ºi care au fãcut ºi lucruri pe care istoria le reþine, trebuie judecaþi scurt ºi cã trebuie Ñ aºa cum s-a întâmplat acum câþiva ani Ñ renunþat la recursurile în favoarea lor.
Avem mãrturii ale marilor lideri evrei ai perioadei, ale marilor lideri evrei Ñ nu este vorba de doi ziariºti doritori de scandal Ñ cã Antonescu a fãcut o politicã diferitã de cea a liderilor naziºti, fasciºti ºi a celor înrobiþi acestora, din lumea de atunci ºi din Europa Rãsãriteanã.
Avem mãrturia unui mare om de culturã, care este Raoul ªorban, mãrturie care spune cã, în perioada Antonescu, intelectuali români din Cluj ajutau, la cererea evreilor, pe evreii prigoniþi, pe evreii aflaþi sub teroare, sã treacã din Ardealul de Nord, ocupat de Ungaria, pe teritoriul României conduse de Antonescu. Or, este evident cã nu se poate vorbi despre o egalitate de comportament a liderilor României ºi a liderilor Ungariei în acel moment, din moment ce se venea, din Ardealul ocupat de Ungaria, în România condusã de Antonescu. De ce ºi-ar fi riscat evreii viaþa, trecând în România, dacã în România le-ar fi fost mai rãu ca în Ungaria?
Dar, iarãºi, adevãrul poate fi altul decât îl spun eu. Eu cred cã sunt obligat sã despovãrez bordul de probleme al þãrii mele, în mãsura puterilor mele, de aceste incriminãri care nu se susþin.
Am mai spus în acest Senat într-o searã: dacã astãzi doi palestinieni omoarã, printr-un gest incalificabil, niºte evrei nevinovaþi, statul Israel reacþioneazã omorând de 50 de ori mai mulþi palestinieni, în replicã, printr-un gest ºi mai incalificabil. Aceasta este legea nebunã, nedreaptã, urâtã, a rãzboiului. Acest mod de a privi trebuie aplicat ºi rãzboiului al doilea ºi nu putem spune ”Antonescu, la Odessa, a fãcut o crimã abominabilãÒ, fãrã a spune ce s-a întâmplat înainte de aceastã crimã, ce provocãri s-au petrecut, la adresa armatei române. ªi nu din partea unei etnii, ci din partea unei orientãri politice, a bolºevismului, care se ilustra prin niºte urcaineni, prin niºte ruºi ºi prin niºte evrei. Dar, vai, ºi cei ce ne atacau aveau raþiunea lor s-o facã!
Eu nu vreau sã justific nici o crimã, dar vreau sã vã spun cã e foarte uºor sã globalizezi, sã faci un mãnunchi de probleme care nu seamãnã una cu alta ºi sã spui: ”Antonescu rãmâne un criminal de rãzboiÒ. Nu rãmâne un criminal de rãzboi, pentru cã generaþia actualã trebuie sã
caute toate resorturile faptelor, comportamentului ºi finalului de carierã al acestui om.
Sigur, eu nu voi idiliza nici pe Antonescu. Nu sunt solidar cu erorile lui, cu crimele fãcute în vremea lui, dar nici nu pot sã accept aceastã simplificare fãcutã de un om care a avut puterea sã treacã peste multe, chiar peste propriile lui opþiuni din tinereþe Ñ e vorba de preºedintele Iliescu Ñ ºi sã se reconcilieze cu regele Mihai, nu are dreptul, cred eu, sã le spunã atât de uºor ºi atât de simplist, atât de neconform cu propria sa structurã analiticã ºi relativistã.
Nu vreau sã fac aici pamflet. Nu vreau sã fac nici mãcar polemicã. Vreau sã mã delimitez de un mod de a privi istoria, pentru cã sunt contemporan cu ceea ce se petrece ºi pentru cã nu pot participa, fie ºi prin tãcere, la repetarea unui loc comun nedrept. Cred cã reconcilierea pe care a început-o preºedintele trebuie sã se extindã ºi asupra trecutului marilor bãrbaþi problematici ai acestei þãri, în momentele lor de istorie.
În aceastã chestiune, cred cã o complicaþie pe care nu o mai putem suporta este cea de la Reºiþa. Noi nu ne putem face cã nu observãm cã în Caraº-Severin, la Reºiþa, se petrece o nenorocire. Pe prea puþini îi intereseazã acum cine sunt autorii acestei nenorociri ºi, evident, eu sunt obligat s-o spun: cei care au fãcut aceastã privatizare, din guvernarea trecutã, ºi au fãcut-o în felul dezastruos în care aratã ea azi, pentru cã ea intrã în acea categorie de fapte care se ilustreazã, nu în momentul în care se petrec, ci atunci când apar primele consecinþe. ªi ce dacã rostesc adevãrul acesta evident despre vinovaþi ºi vinovãþii?
Este o nenorocire, dar guvernul de astãzi trebuie sã înþeleagã o împrejurare simplã: el gestioneazã acum nenorocirile de pe pãmântul României, indiferent din ce moment al istoriei contemporane vin. ªi trebuie sã facã neapãrat ceva.
Nu putem privi ca la o expoziþie de picturã, deschisã undeva, într-o galerie, eventual, de minã, din România. ”Ei, bãieþii ãia fac ºi ei acoloÉÒ Oamenii aceia mor între timp. Oamenii aceia nu au soluþie ºi, de aceea, indiferent de natura ocupaþiilor noastre de fiecare zi, trebuie sã ridicãm ochii spre Reºiþa ºi sã cãutãm o soluþie. ªi sã gãsim o soluþie.
Sigur, înþeleg gestul primului-ministru, care a spus: ”Domnule, nu ne putem amesteca între un patron ºi niºte sindicaliºtiÒ. Este corect, dar, atunci când o ranã se vede de la distanþã, cu ochiul liber, pe pãmântul României, Guvernul trebuie s-o gestioneze, sã gãseascã soluþia. De aceea el este guvernul nostru.
În urmã cu ani ºi ani, un om politic român a fãcut un gest care a stârnit hohotul de râs al galeriei. ªi, mai ales, al galeriei politice. El a propus pe regele Mihai candidat la preºedinþie. ”Hã, hã, hãÉÒ am râs aproape toþi. ªi, iatã, un fost rege, dintr-o þarã mai de la sud, ajunge sã conducã un partid care învinge în alegerile din Bulgaria. Indiferent de hohotul nostru de râs de atunci, trebuie sã-l felicitãm acum, peste timp ºi înapoi în timp, pe inspiratul om politic Radu Câmpeanu, care a venit cu o soluþie ce s-a adeverit, este de precizat, în Bulgaria, dar care se putea adeveri ºi în România. Am râs atunci de aceastã soluþie, dar Cazul Simeon începe sã ne vor-
beascã mai expresiv decât hohotele noastre de râs de atunci.
O altã chestiune care face parte din aceste anomalii care se înmulþesc în progresie geometricã: existã o reglementare recentã cu privire la plantele medicinale. Plantele medicinale sunt, la ora aceasta, sub percheziþie. Marii vinovaþi ai situaþiei din România de azi aceºtia sunt: plantele medicinale.
Trãim în plin ridicol: ciuboþica cucului va fi chematã la poliþie. Nu vom mai putea bea ceai din plantele din grãdinã, pânã nu e reglementat de o autoritate de stat.
Sigur cã trebuie ordine în toate, trebuie criterii ºi trebuie apãratã viaþa omului, dar sã nu îmbrãþiºãm omul pânã acolo încât sã-l sufocãm. Problema plantelor medicinale trebuie rezolvatã într-un mod civilizat. Sã nu dãm cozii calului Ñ cea din zona plantelor medicinale Ñ mai mult decât reprezintã ea propriu-zis, în himerica luptã cu muºtele din imaginaþie.
Am auzit cã a fost eliberat muºeþelul. Se vede treaba cã muºeþelul va face paºi cãtre Ministerul Privatizãrii.
A fost eliberat muºeþelul! Este o mare victorie a forþelor progresiste! Iasomia are ceva probleme, cã e într-o legãturã directã de rãdãcini cu China. China e plinã de iasomie. Galbenã.
Aºa cã, sã ne ferim de ridicol ºi rog Ministerul Sãnãtãþii sã îºi punã problemele în aºa fel încât sã nu devenim surse de umor involutar.
Ultima problemã pe care vreau sã v-o ridic se referã la o situaþie de pe buletinele de identitate ale cetãþenilor români. Eu însumi am trecut prin ea. Am rezolvat-o pânã într-un punct, dar nu pânã la capãt.
Ce mã sesizeazã o doamnã care se simte jignitã de ce scrie în buletinul dânsei de identitate. Dânsa s-a nãscut în Basarabia. Pe buletinul dânsei de identitate scrie, de atunci încoace, URSS. Între timp, URSS a plecat în istorie, sã se întâlneascã neapãrat cu Vladimir Ilici Lenin, dar pe buletinul de identitate al amãrâþilor de români care s-au nãscut în Basarabia româneascã aflatã sub ocupaþie ºi teroare sovieticã scrie: ”Nãscut: URSSÒ.
Pe propriul meu buletin, pentru cã pãrinþii mei erau învãþãtori, trimiºi de acelaºi Antonescu (prietenul de nãdejde al domnului Ion Iliescu) sã facã reromânizarea învãþãmântului basarabean, la Copãceni Ñ Bãlþi, a scris ani ºi ani ”Copãceni Ñ URSSÒ. Maximum ce am putut obþine a fost, la un moment dat, sã scrie ”Copãceni Ñ azi URSSÒ, pânã într-un timp! Acum scrie ”Copãceni Ñ MoldovaÒ, ca ºi cum în vreun alt buletin al dumneavoastrã, al lui Grigore Zanc sau al prietenului Liviu Bindea scrie, mã rog, la Bindea, ”de IzaÒ, la Zancul ”de Câmpie Ñ ArdealÒ sau ”Copãceni Ñ Cluj, Turda Ñ Ò Ardeal .
Nu, la dânºii nu scrie ºi e bine cã nu scrie provincia, cã nu împãrþim Ñ deocamdatã Ñ þara pe provincii, dar problema asta trebuie rezolvatã în fond.
Cred cã trebuie ca autoritãþile de resort sã clarifice felul în care se inscripþioneazã numele, locul naºterii, pe buletinele de identitate, pentru cã, în momentul în care eu m-am nãscut, în 1943, 20 iulie, nu era acolo URSS ºi eu cred cã, mai mult decât atât, nici dacã era, normal era ºi este sã nu pãstrãm inscripþionãri trecãtoare pe actele noastre.
Aºadar, primiþi mulþumirile mele pentru rãbdare. V-a vorbit Adrian Pãunescu, senator român, nãscut în Uniunea Statelor Româneºti.
Cineva s-a grãbit sã zicã din salã: nãscut URSS. Nu anticipaþi. Mai e pânã la toamnã. Pânã la toamna planetei.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.