Adrian Păunescu

## **Domnul Adrian Păunescu:**

Mă apropii, doamnă, cu pași grăbiți.

Mai fac următorul anunț: asociația evreiască numită „Centrul pentru monitorizarea și combaterea antisemitismului” a trimis o scrisoare de protest către ministrul sănătății prin care solicită ca Institutul de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice – de la București, firește – să nu mai poarte numele savantului român, doctorul de geniu Nicolae Constantin Paulescu, descoperitorul insulinei, pentru că, zice scrisoarea: „ideologia și militantismul politic, și etica profesorului Paulescu au fost profund viciate de xenofobie, rasism și antisemitism. Ce exemplu uman moral poate reprezenta pentru tinerii de astăzi din România, țară europeană care și-a asumat valorile și principiile democrației, numele acesta, Paulescu?” Nu știu cum va soluționa Ministerul Sănătății Publice această scrisoare. Personal, cred că este o nerușinare să batjocorești numele unui asemenea savant, și asta nu pentru că Paulescu n-ar fi avut excesele lui, cum le avem și noi, cum le au – se vede de la distanță – și cei care scriu scrisoarea. Nu, eu aș fi vrut să ni se precizeze în scrisoare și un alt aspect, și anume că toți cei ce-l atacă pe Paulescu s-au lăsat de insulină în momentul în care s-au îmbolnăvit de diabet în semn de protest față de descoperitorul ei. Asta da forță morală!

Dacă sunt așa de indignați și dacă e o rușine că un român a descoperit insulina – iar faptul este disputat și i s-a și furat între timp acest brevet –, atunci să o facă până la capăt, să-i văd cum se întind pe jos și zic: „Ne-am săturat de descoperirile acestui xenofob nenorocit, nu mai vrem insulina. Mai bine moartea! Dați-mi zahăr!”

Un asemenea fundamentalism cu accente chiar xenofobe, antiromânești, e timpul, cred eu, să se termine. Acest mod ticălos, indiferent din partea cui ar veni, de a se amesteca în istoria științei unui popor, nu mai vorbesc de istoria politică, unde uneori amestecurile sunt și mai grosolane, este deprimant. Există și un astfel de fundamentalism.

Și închei cu următoarea problemă: am văzut în „România Liberă” de azi, de altfel un ziar în plină dezvoltare, o pagină dedicată Fundației Gojdu. Dumneavoastră țineți minte discuțiile care au avut loc aici. Colegii din Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și din Comisia pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă țin minte cu cât elan și cu câtă dăruire, și cu câtă disperare m-am bătut în comisii în ședințele pe care le-am avut inclusiv cu domnul ministru Răzvan Mihai Ungureanu, care avea o poziție foarte proastă, o poziție capitulardă, o poziție de trădare a interesului național — și o spun acum pentru că se discută despre dumnealui, să se știe, băiat deștept, figură interesantă, dar în chestiunea Gojdu a fost cinic —, i-am spus: „Domnule, informează-l pe prim-ministru că așa ceva nu se face.” L-am rugat și pe Teodor Meleșcanu, i-am zis: „Domnule Meleșcanu, dumneata ești ardelean, ești moț. Nu te simți jenat de faptul că guvernele de la Budapesta și de la București pun mâna pe Fundația Gojdu și pe banii ei, care sunt miliarde de euro, și pe casele Gojdu și așa mai departe, și noi stăm aici și facem nuanțe cum să le dăm ceea ce vor ei să ia? Și, în schimb, guvernele fac ele altă Fundație Gojdu, cu același nume, să dea unora dintre copiii acestei țări și dintre copiii Ungariei niște bursișoare. Fundația Gojdu are niște reguli precise și Biserica Ortodoxă Română nu trebuie să rămână pasivă. Este un lucru inadmisibil ce se întâmplă. S-au vândut și s-au făcut _mall-_ uri în casele lui Gojdu de la Budapesta.