Adrian Pãunescu

## **Domnul Adrian Pãunescu:**

Mã rog. Nu era Miron Cozma. El lucra, sãracul, înãuntru. Dar nu glumesc eu cu un chinuit.

Ultima problemã: seriozitatea statului ºi a legislaþiei. Existã un anumit comportament incoerent, de ani ºi ani de zile, un comportament pe care l-aº numi ºi mofturos, fiecare guvernare parcã închipuindu-ºi cã de la ea începe istoria, România vrând sã devinã un nou stat în fiecare etapã. Nu numai diferit, ci ºi, adesea, opus celorlalte state care fusese România. România fusese toate acele state.

Sigur, sunt necesare modificãri suple de legi. Sigur cã noi chiar asta facem, suntem fabricã de legi, dar trebuie, cred eu, ca, în esenþã, sã ne supunem acestei concepþii a statului român. Nu se poate întâmpla nici mãcar ceea ce voiau unii dintre cei ce revendicau o istorie pe care n-o trãiserã ºi voiau sã înceapã totul de la ei, de la eliberarea lor de coºmarul prin care trecuserã, anume: sã se anuleze 40Ñ50 de ani de istorie. Cât lipsiserã ei. Atunci n-a fost nici culturã, n-a fost nici ºtiinþã, n-a fost nimic, nimic, nimic, nimic ºi ar fi fost, pur ºi simplu, gheþarul numit România. Ei, nu! ªi în acea perioadã au existat lucruri excepþionale. A existat mare culturã, a existat mare ºtiinþã, a existat economie, aºa cum a fost ea. Dar, ceea ce e grav e cã noi, ºi în perioada pe care o numim democraticã, schimbãm prea des legile. Oamenii ajung sã nu mai aibã încredere în legi ºi în noi.

De aceea, am sã mã refer strict la o problemã privind casele vândute chiriaºilor. Situaþia în care sunt aceºti chiriaºi este imposibilã. Am sã mã refer ºi la un fapt, pur ºi simplu, concret. E vorba de casa în care (pe lângã remarcabilul poet ºi ziarist Nicolae Dragoº) stau opt familii, în Bucureºti, strada Paris nr. 45. ªi care, pur ºi simplu, se vãd în situaþia de a fi traºi în judecatã, pentru cã nu au aflat suficient de atent ºi de adânc Ñ de la cine, nu se ºtie, pentru cã li se vânduse oficial, prin lege, de cãtre statul român ceea ce li se vânduse Ñ, nu au aflat cã respectivele case vor fi cândva, adicã în perioada noastrã, cerute ºi retrocedate. Orice proces de acest fel trebuie sã aibã în vedere oamenii ºi, într-adevãr, cum spunea poeta Constanþa Buzea: ”Mã vindec de rana-mi, cu o ranã mai mare.Ò

Am încercat sã vã spun câte ceva despre felul cum gândeºte un coleg al dumneavoastrã diverse provocãri ale istoriei ºi ale politicii.