Adrian Pãunescu

## **Domnul Adrian Pãunescu:**

Mulþumesc, domnule preºedinte.

Voi vorbi, domnilor colegi, domnule preºedinte de ºedinþã, despre un fapt care mi se pare extrem de important în clipa de faþã, ºi anume: nevoia de a apãra capitalismul românesc, atâta cât este el ºi cât ar trebui sã fie. Cred cã trãim o perioadã complexã, plinã de amintiri ale trecutului ºi de reconstrucþii mentale ale unor perioade de echilibru, dar de echilibru la un nivel la care nu ne mai putem întoarce, într-un fel politic, în care þara nu mai poate nici gândi, nici trãi.

Sar în apãrarea capitalismului românesc, pentru cã mi se pare cã existã tendinþe destule, ºi nu totdeauna justificate, de punere sub acuzaþie a chiar mecanismelor capitalismului ca societate ºi a celor ce construiesc respectiva societate.

Dacã va rãmâne o þarã a promiscuitãþii criteriilor ºi a unei organizãri-amfibie, despre care unii cred cã este o organizare care merge ºi în capitalism, ºi în feudalism, ºi în socialismul de tip monocolor, România nu va putea rezista în competiþia cu capitalismul din ce în ce mai performant al þãrilor dezvoltate din lumea de azi ºi al unora din þãrile care ne înconjoarã.

Mi se pare cã, în anii din urmã, ºi Rusia a fãcut paºi mai hotãrâþi, condusã cum e, de un fost ofiþer KGB, luminat, printr-o organizare fãrã atât de multe prejudecãþi ca a noastrã, în direcþia unui capitalism care sã îi dea compatibilitate cu marile state capitaliste ale lumii.

Mi se pare absurd ca, în fiecare etapã istoricã în care ne aflãm, în loc sã ne ocupãm de ceea ce avem de fãcut în direcþia limpezirii ºi consolidãrii construcþiei la care participãm, sã avem mereu nostalgia a ceea ce a fost ºi (chiar mai mult decât atât) sã ni se parã cã este posibil sã revenim la ceea ce a fost ºi sã dãm jaloane în aceastã direcþie.

Nu se poate ca România sã ajungã un stat poliþienesc! Nu se poate ca România sã fie un stat care sã îºi controleze cetãþenii ºi care sã porneascã, în toatã lupta sa de supravieþuire ºi dezvoltare, de la ideea cã toþi oamenii sunt vinovaþi ºi cã pentru a putea sã fie consideraþi cetãþeni onorabili ei trebuie sã îºi dovedeascã zil-

nic nevinovãþia. Lucrurile stau exact invers într-un stat de drept! Trebuie doveditã de cãtre cei ce acuzã vinovãþia, nu trebuie doveditã de cãtre cetãþeni, în fiecare dimineaþã, pe inima goalã, nevinovãþia lor!

Trãim un climat de suspiciune generalã. El nu þine de un guvern, în nici un caz, de actualul Guvern, nu þine de un parlament, þine de o naivitate a unor forþe politice ºi a unor forþe publice care cred cã, aruncând un virus, cum este suspiciunea, într-o comunitate, virusul respectiv va alege numai duºmanii personali sau politici ai celor ce aruncã virusul respectiv. Or, este evident: orice boalã de acest fel este endemicã, orice virus aruncat într-o societate a devãlmãºiei ºi a lipsei criteriilor, într-o societate tulbure, va ataca pe toatã lumea ºi nu se ºtie dacã producãtorii ºi propagatorii de viruºi nu îºi vor înmormânta pãrinþii, copiii ºi rudele atacate de acel virus pe care l-au introdus între noi ca sã îºi distrugã duºmanii politici.