Sunt bucuros ca în aceastã zi de 3 martie 2003 sã pot adresa de la tribuna Senatului gândurile mele bune preºedintelui României, domnul Ion Iliescu, la sãrbãtoarea zilei sale de naºtere.
În ciuda unor dezacorduri, pe care eu le consider fireºti într-o viaþã politicã normalã, cu unele din ideile Domniei sale, mai ales privind fiscalitatea ºi altele, dar tocmai pentru cã în substanþã mã simt apropiat de idealurile domnului preºedinte Iliescu ºi sunt un om lucid care observã acþiunea sa întru binele general ºi întru armonia societãþii, chiar sacrificând prietenii ºi apartenenþe mai vechi, îi doresc toate cele bune ºi reafirm în Senat ceea ce am spus la BBC în urmã cu câteva zile ºi, din pãcate, mi s-a cenzurat Ñ pe neaºteptate ºi contra obiceiurilor pe care acest important post al libertãþii le acreditase Ñ, mi s-a cenzurat ºi spun aici, cred cu sinceritate cã toate controversele existente astãzi între preºedintele þãrii ºi primul-ministru al þãrii sunt normale ºi dau dreptul la o democraþie de realã transparenþã. Ne îngãduie sã participãm la aceastã dezbatere chiar dacã, sigur, în România orice dezbatere de idei devine ºi o luptã personalã cu farmecul ºi cu excesele ei de limbaj.
Totuºi, eu cred cã e foarte important cã s-a trecut de la democraþia de cabinet, de la democraþia ”de cumetrieÒ Ñ ca sã-l parafrazez pe preºedintele Iliescu Ñ la o democraþie într-adevãr a transparenþei. Ideal ar fi sã gãsim acele puncte în care genul proxim sã se poatã, de asemenea, aºeza în drepturile lui ºi sã ne uneascã în aceste momente complicate ºi oarecum noi pentru þarã,
toate cele importante ºi mari, nu numai pe dumnealor, pe domnul Nãstase ºi pe domnul Iliescu, ci ºi pe noi toþi. Avem, într-adevãr, multe de fãcut. Ceea ce nu înseamnã cã nu trebuie sã aducem elogiul meritat diferenþei, chiar ºi diferenþei dintre cei doi lideri.
Aflu cu stupoare ºi cu durere din site-ul ziarului naþional independent ”AdevãrulÒ cã, printr-o corelare de inexactitãþi ºi de enormitãþi, din cauza unei ordonanþe din 8 aprilie 1999, prin care se prelungeau cu cinci ani contractele chiriaºilor statului cu cei ce intraserã în posesia locuinþelor, de fapt cei ce intraserã în proprietatea locuinþelor, peste 80.000 de familii vor fi evacuate din case pe 8 aprilie 2004. Ziarul ”AdevãrulÒ susþine Ñ ºi n-am nici un motiv sã nu-l cred Ñ cã la aceastã situaþie nenorocitã, pe care trebuie s-o avem în atenþie ºi cãreia trebuie sã-i gãsim o rezolvare ºi noi, dar mai cu seamã Executivul, citez din ”AdevãrulÒ: ”la aceastã situaþie a contribuit decisiv ºi votul de dupã 2000 pe care maºina de vot P.S.D.Ò Ñ zice ziarul ”AdevãrulÒ Ñ ”l-a dat acelei ordonanþeÒ, care îºi sãvârºeºte viaþa, ca lege de aceastã datã, pe 8 aprilie 2004. Trebuie fãcut din vreme ceva pentru ca respectivii chiriaºi, 80.000 de familii, sã fie în afara pericolului de a rãmâne în stradã. ªi cu aceastã ocazie salut vigilenþa ziarului ”AdevãrulÒ faþã de aceastã situaþie inacceptabilã.
Cum trãim vremea restituirilor ºi retrocedãrilor, cer celor în drept sã restituie cele trei degete pe care statuia lui Ion-Heliade Rãdulescu din Piaþa Universitãþii le-a pierdut în lupta cu poluarea Capitalei. Sper sã nu fie degetele cu care scria.
De asemenea, atrag atenþia asupra pericolului ca una dintre cele mai importante ºi vechi reviste româneºti, ”ContemporanulÒ, sã disparã din cauza sistemului încã foarte complicat prin care statul susþine sau nu susþine aceste reviste de culturã. Sunt bani pe care statul român îi dã Ñ ºi bine face Ñ unor reviste de altã limbã decât limba românã, de exemplu unor reviste ale fraþilor noºtri maghiari din România, dar cred cã statul trebuie sã susþinã ºi (nu în ultimul rând, totuºi) marile reviste care au fãcut gloria literelor române, cerându-le, desigur, un efort nou spre calitate, dar nelãsând sã piarã nici revistele naþionale de culturã, nici revistele provinciei, revistele provinciale nu în sensul calitãþii, ci în sensul reprezentativitãþii geografice. E greu de conceput Ardealul fãrã ”TribunaÒ. E greu de conceput oricare din provinciile româneºti fãrã revistele sale de culturã, care nu au forþa economicã de a se susþine, pentru cã, în vremea noastrã, nu sunt la modã faptele de culturã. Dar statul, din puþinul sãu, trebuie sã le dea acestor reviste ceea ce au nevoie spre a respira.
## Doamnelor ºi domnilor,
Am primit de la Chiºinãu un text din partea unui important scriitor ºi gazetar român, Andrei Strâmbeanu, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, un text pe care Domnia sa m-a rugat sã vi-l aduc la cunoºtinþã. O fac, simþind cã mult mai normal ar fi fost ca Andrei Strâmbeanu ºi toþi oamenii de valoare ai culturii române din Basarabia ºi Bucovina de Nord sã se poatã adresa direct Parlamentului neamului lor, în România tuturor.
Iatã ce spune Andrei Strâmbeanu: ”Interzicerea de cãtre actuala conducere comunistã de la Chiºinãu a emisiunilor Televiziunii Române pe teritoriul Basarabiei poate fi comparatã doar cu înstrãinarea unui copil de maicã-sa. Prutul, din nou, a devenit mai lat decât lung, malurile lui din nou s-au ascuns dupã orizont ºi cei doi nefericiþi, mama ºi copilul, nu se mai aud, nu se mai vãd unul pe altul. Nu este cazul sã mai explic ceea ce cunoaºte o lume întreagã, Republica Moldova se aflã în pragul dezmembrãrii ºi chiar a dispariþiei de pe harta lumii. Sovietizarea ºi rusificarea sufletului nostru se fac în mod deschis, prin toate mijloacele posibile, inclusiv prin ocuparea spaþiului de emisie, în proporþie de aproape sutã la sutã, de cãtre posturile de radio ºi televiziune din Rusia. Nu ne mai mirã insultele sistematice ale oficialitãþilor noastre, proruse, la adresa României. Sunt aceleaºi din 1812.
Ne mirã însã când un frate de sânge de la Iaºi, Spineanu, scrie în presã cã ÇBasarabenii sunt niºte pãduchioºi. Înainte de a ne uni, ei va trebui sã treacã prin etuvãÈ.
Ne mirã cã un alt frate de sânge, Nicolae Manolescu, nu oboseºte sã ne dispreþuiascã, afirmând, tot în scris, cã Çscriitorii basarabeni nu se vor integra niciodatã în literatura românãÈ.
Dar, dacã Manolescu ºi Spineanu, ca persoane particulare, mai pot fi scuzaþi, nu poate fi scuzat, pentru declaraþii similare, un preºedinte de partid, deputat în Parlamentul României, cum este Mãdãlin Voicu. Acest Mãdãlin Voicu, pe care nu-l putem numi domn, în seara zilei de 17 februarie, la postul de televiziune ÇAcasãÈ, ºi-a amintit de un sfat înþelept al lui taicã-sãu, care i-ar fi zis: ÇSã ai treabã cu þiganii, cu ungurii, cu oricine, dar sã te fereºti de basarabeni.È Cu timpul, a înþeles cã tatãl a avut dreptate.Ò (Este un citat pus între ghilimele de Andrei Strâmbeanu. Ñ _N.M.A.P._ )
”Dupã aceastã declaraþie, curat fascistã, care i-a uns la inimã pe adepþii unei naþiuni neromâne, aici, între Nistru ºi Prut, ne întrebãm dacã mai are rost sã luptãm pentru readucerea Televiziunii Române în casele noastre?! Sã mai aducem ºi alþi maeºtrii ai dezbinãrii?! Oare nu ne ajung cei pe care-i avem?! Recunoaºtem, ºi prin pãdurile noastre existã destule uscãturi, dar nu admitem cã noi, basarabenii, în general, nu ºtim sã deosebim ÇgâscaÈ de ÇlebãdãÈ.
Poetul Grigore Vieru a protestat vehement, în publicaþia ÇLiteratura ºi artaÈ de la Chiºinãu ºi în publicaþia ÇFlacãra lui Adrian PãunescuÈ de la Bucureºti împotriva acestei înjurãturi ca la uºa cortului a lui Mãdãlin Voicu. Maestrului Vieru i s-a alãturat toatã suflarea româneascã de la noi, toþi cei care au vizionat acea emisiune oribilã. Dovadã, nenumãratele sunete la telefoanele Ambasadei române de la Chiºinãu.
S-ar putea spune multe pe marginea acestei provocãri politice. Noi însã încheiem aici, sugerându-i lui Mãdãlin Voicu sã nu viziteze Basarabia înainte de a-ºi prezenta scuzele de rigoare în cadrul aceleiaºi emisiuni, la acelaºi post de televiziune.Ò
Eu, Adrian Pãunescu, aº adãuga: ºi în aceeaºi zi, la aceeaºi datã, dacã se poate întoarce în trecut!, ºi dacã a fãcut ceea ce spune Andrei Strâmbeanu cã a fãcut!
”Cu respect ºi dragoste frãþeascã faþã de dumneavoastrã toþi, faþã de toþi românii, Andrei Strâmbeanu, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova.Ò
Am ridicat aceastã problemã ºi ieri, în cadrul noii mele emisiuni de televiziune de la Realitatea TV, ”O dupã-amiazã cu Adrian PãunescuÒ. Am avut acolo, între oaspeþi, pe maestrul nostru, pe marele spirit care este domnul Mircea Ionescu-Quintus, pe marele poet naþional Grigore Vieru, care atât a apucat sã spunã în emisiune, cuvinte de indignare ºi de stupefacþie în faþa acestui nedemn atac. Eu aº vrea sã facem mai mult decât atât. Eu aº vrea sã gãsim soluþia ca mãcar în culturã sã ne regãsim, mãcar în acel spaþiu pe care noi îl putem stãpâni. Pentru a fi componenþi vii ai culturii române nu ne trebuie decât aprobarea lui Dumnezeu.
Am mai spus aceasta, o repet acum, aici, în faþa dumneavoastrã: dacã realitatea politicã este, astãzi, determinatã, vai, ca ºi în trecut, de cei care au putere, de arme ºi de desfãºurãrile de dincolo de cortinã, din culise, realitatea cea mai profundã ºi singura care poate determina, în perspectivã, ºi realitatea politicã sã se conformeze adevãrului istoric ºi etern este realitatea culturalã, spiritul unitãþii naþionale. Suntem dezuniþi pe harta lumii, dar suntem aceiaºi, suntem un singur popor în ºi întru Eminescu.
În numele apartenenþei noastre comune la neamul românesc, prin apartenenþa la Eminescu, poetul a reuºit ceva ce, niciodatã, nici o armatã de ocupaþie ºi nici o laºitate localã nu au reuºit sã despartã, Eminescu, cel la care Grigore Vieru se ruga într-o celebrã poezie a sa ”sã ne judeceÒ astãzi, când primãvara iar ne amãgeºte. Închei cu acele versuri din Eminescu pentru care s-a murit în puºcãriile Þãrii Româneºti: ”De la Nistru pânÕ la Tisa, tot Românul plânsu-mi-s-a.Ò
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.