Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 noiembrie 2001
other · respins
Adrian Severin
Discurs
## **Domnul Adrian Severin:**
Domnule preºedinte, Domnilor colegi, Doamnelor ºi domnilor miniºtri, Domnilor miniºtri,
Am sã încerc, la rândul meu, înspre finalul acestei ºedinþe, o abordare cât se ploate de echilibratã ºi de neutrã.
Primul punct. De ce cred cã aceastã moþiune este neconstituþionalã? Pentru cã indiferent cum am citi-o, indiferent cum am cita-o, ea tinde sã formuleze un mandat imperativ Guvernului României în negocierile pe care le poartã cu Federaþia Rusã pentru încheierea tratatului de bazã.
Un atare mandat imperativ este contrar prevederilor constituþionale exprese care aratã în ce constã diviziunea competenþelor între diferitele puteri ale statului cu privire la încheierea de tratate ºi, în al doilea rând, este neconstituþionalã întrucât contravine spiritului Constituþiei,
Constituþie care consacrã principiul separaþiunii puterilor în stat.
Aceste lucruri s-au mai spus ºi doresc sã le reafirm pentru cã, desigur, putem sã avem aspiraþii legitime ºi nobile, însã calea pe care o urmãm în promovarea lor trebuie sã fie ºi ea una corectã ºi în orice caz conformã principiilor ºi normelor Constituþiei ºi celorlalte legi derivate direct din Constituþie.
Al doilea punct. De ce se poate considera cã aceastã moþiune este nocivã? În primul rând, ea este nocivã întrucât tinde sã facã public conþinutul mandatului de negociere al Guvernului. Nici un guvern nu poate negocia ºi n-a înþeles vreodatã sã negocieze în baza unei strategii ºi unei tactici de negocieri fãcute publice, astfel încât ele sã fie contracarate de partenerul de negociere.
În al doilea rând, este nocivã pentru cã ea deschide calea unui precedent de naturã a deranja toate guvernele ºi nu numai acest guvern, toate guvernele care vor veni: calea îngrãdirii capacitãþii de negociere a Guvernului. Din acest punct de vedere, cred cã nu e vorba despre un partid sau altul în discuþie, ci este vorba de a pãstra intactã capacitatea Guvernelor României de a fi flexibile în negocieri ºi de a avea impactul tuturor argumentelor pe care le pot aduna la un moment dat, de asemenea, de a alege cãile pentru promovarea intereselor naþionale, cãi care sunt diverse, sunt complexe ºi care nu se pot reduce niciodatã la un singur tratat.
În al treilea rând, este nocivã pentru un motiv care a fost enunþat aici fãrã sã fie explicat. Dacã aceastã moþiune ar trece, atunci cred cã s-a demonstrat deja, mâinile negociatorilor noºtri ar fi legate ºi asta nu este în interesul naþional. Dacã aceastã moþiune nu va trece s-ar putea ca unii sã eploateze sensul unui asemenea vot ºi sã considere cã, de fapt, noi am vrut sã renunþãm la anumite drepturi la care nu vrem sã renunþãm ºi nu putem sã renunþãm. Din acest unghi de vedere, din nou negociatorii noºtri ar fi slãbiþi în negocieri.
De aceea, indiferent de unele vociferãri, privesc în ochii celor din partea aceasta a sãlii ºi spun cã regret sincer cã moþiunea a fost formulatã aºa ºi acum. Nimeni, cred, nu poate fi pentru renunþarea la anumite drepturi, cel puþin nu la drepturile despre care se vorbeºte în conþinutul acestei moþiuni, însã nu putem sã periclitãm drepturile, aspiraþiile, obiectivele strategice ale României printr-o dezbatere prematurã, printr-o dezbatere în afara prevederilor constituþionale ºi care în orice ipotezã conduce la slãbirea capacitãþii de negociere a pãrþii române.