Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 noiembrie 2017
Informare · informare
Adrian Solomon
Discurs
## **Domnul Adrian Solomon:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Iată că în aceste vremuri, când parcă retrăim anumite vremuri din anii 1930–1940, când ura era la ordinea zilei și răspândită în fel de fel de medii, când extremiști de extremă dreapta, să zicem, luptă încă pe stradă în fiecare seară cu „ciuma roșie”, există colegi de-ai noștri care vin să ne mai liniștească puțin spiritul, să facă apel la ceea ce putem iubi cu adevărat în jurul nostru.
Și ce poate fi mai frumos decât limba maternă, limba mamei, cum o numesc vorbitorii de idiș? O limbă care este limbă maternă pentru câteva milioane de evrei, urmași ai ashkenazilor, locuitori ai Europei Centrale și de Răsărit, în secolul XIX și în secolul XX, până când, cu toții, au plecat spre Palestina, să făurească Statul Israel.
Suntem noi, ca români, beneficiari ai unei îndelungate tradiții, colaborări cu comunitatea evreiască, iar cei din Moldova, din Basarabia, au trăit printre vorbitori de idiș și au putut să vadă frumusețea spiritului evreilor, în primul rând, ascultând muzica idiș, și anume _klezmer_ , acea muzică pe care, dacă doriți, o puteți descoperi foarte ușor printr-un clic pe internet – muzică ce are la bază muzica populară românească, un stil de muzică care s-a creat, care a fiert într-un creuzet basarabean, unde s-au pus mai multe ingrediente, cel românesc..., cel moldovenesc fiind, în primul rând, dominant.
Pentru că trebuie să cinstim memoria celor care au trăit alături de noi sute de ani și au fost ferventul vieții economice, comerciale din târgurile românești, cred că merită să fim alături și de Silviu, cel care a inițiat acest proiect.
Și, dacă îmi este scuzată pronunția – sper să fie corectă –, vreau să vă citez două versuri dintr-un cântec, celebru odată – „Ale brider/Un mir Zaynen al brider” –, și, pentru egalitate de gen – „Un mir Zaynen al shvester”. Adică suntem frați și surori cu toții.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.