Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 august 2010
other · respins
Titus Corlățean
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Aș dori să adresez, pe scurt, o întrebare domnului prim-ministru.
V-am ascultat cu atenție, domnule prim-ministru, vorbind de necesitatea sacrificiilor care trebuie făcute în această perioadă, de lipsa de resurse și de necesitatea măsurilor, inclusiv cele de restructurare a sectorului bugetar, care conduc la pierderea a zeci și sute de mii de locuri de muncă.
În acest context, v-aș întreba dacă aceste măsuri de sacrificiu, pe care le considerați necesare, și lipsa de resurse invocată sunt compatibile cu darul anunțat, de două miliarde de lei, subvenție de sărăcie, comentată și încercată a fi explicată într-o manieră – spun eu – destul de penibilă, pe televiziuni, de liderul dumneavoastră de grup de la Camera Deputaților, acordată _per capita_ parlamentarilor uninominali PDL aleși în circumscripții.
Vă pun această întrebare pentru că există, din păcate, la nivelul Guvernului, mai mereu, o dualitate a discursului între declarație și realitatea în teren. Și dacă insistați pe această direcție, dacă nu..., și dacă chiar există resurse financiare, în ciuda celor afirmate, eu vă invit, domnule prim-ministru, cu deplin respect, să finanțați câte un proiect în fiecare circumscripție electorală și vă aștept cu interes în municipiul Săcele, la Brașov, acolo unde, este bine să știți, nu există decât o singură grădiniță cu program permanent, un apartament cu două camere, la o populație de 30.000 de locuitori. Grădinița cealaltă este în construcție de ani de zile, fără resurse. Vă aștept cu interes să luați din banii mulți ai PDL-iștilor și să-i dați la cei mulți, care au nevoie.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.