Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 martie 2017
other · adoptat tacit
Adrian Țuțuianu
Discurs
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
## Mulțumesc mult.
Interpelarea este adresată domnului Viorel Ștefan, ministrul finanțelor publice.
Obiectul interpelării: „Solicitare și analiză a solicitării SC Invest Nikarom – SRL”.
## Domnule ministru,
Recent, am primit la cabinetul parlamentar o delegație a conducerii SC Invest Nikarom – SRL, companie care deține în proprietate societățile comerciale COS Târgoviște (1.300 de salariați), Ductil Steel Buzău (800 de salariați), Industria Sârmei Câmpia Turzii (350 de salariați), Laminorul Brăila (346 de salariați), Oțelu Roșu (cu active în conservare).
Din datele prezentate în cadrul audienței, rezultă că toate societățile din cadrul grupului se află în procedură de insolvență și sunt aprobate planurile de reorganizare judiciară (cu excepția SC COS Târgoviște, unde există litigii pe rol).
De asemenea, din informațiile furnizate de administratorii speciali ai grupului, rezultă că, în perioada 2013–2016, SC COS Târgoviște a plătit aproximativ 330 de milioane de lei cu titlu de taxe și impozite, deși se afla în insolvență.
Conducerea Invest Nikarom – SRL solicită Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de acționar al SC EximBank, sprijin pentru finanțarea operațiunilor de export, estimate la peste 50 de milioane de dolari pe an. Creditul solicitat este de minimum 10 milioane de euro, administratorii speciali ai grupului menționând că pot garanta acest credit cu active libere de sarcini sau cu stocuri de produse de circa 35 de milioane de euro.
Față de cele prezentate și având în vedere interesul menținerii locurilor de muncă și al continuării activității SC COS Târgoviște, combinat emblematic pentru municipiul Târgoviște și județul Dâmbovița, vă rog, domnule ministru, să analizați posibilitatea acordării sprijinului solicitat, precum și posibilitatea organizării unei întâlniri a reprezentanților Ministerului Finanțelor Publice și managementului EximBank cu conducerea Grupului Invest Nikarom – SRL.
Solicit, de asemenea, răspuns în scris și verbal. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.