Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 martie 2018
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Cătălin Daniel Fenechiu
Discurs
Mulțumesc frumos, domnule președinte.
Suntem într-o situație extrem de interesantă. Acum, eu nu discut aici raționamentul în esență, dar eu pun în discuție următoarea problemă: acest amendament este rezultatul activității unei comisii, o comisie care, după ce forma propunerii venite de la Curtea Constituțională a fost aprobată de plenul Camerei Deputaților, a intrat în comisia specială, formată din deputați și senatori, cu un regulament – da? –, a adoptat un număr de amendamente. Și aici avem două probleme care cred eu că sunt foarte importante.
Domnul Șerban Nicolae ne spune că comisia a excedat puțin deciziei Curții. Păi, să mă ierte Dumnezeu, nu ar fi vorba de o primă situație în care s-a întâmplat așa ceva! Comisia de mai multe ori a intervenit pentru că, în ultimă instanță, Parlamentul este liber să intervină. Da?
Deci argumentul că a depășit puțin poziția Curții nu mă interesează.
Relativ la faptul că ar fi vorba de o eroare, în situația asta eu nu pot să cred că este vorba de o eroare, pentru că acest text a fost aprobat de o comisie. Deci, din punctul ăsta de vedere, faptul că ne spune un membru al comisiei, neavând în spate hotărârea comisiei – lăsând la o parte că eu nu mă îndoiesc de opinia domnului Șerban Nicolae –, nu mă poate face să-l cred că e poziția comisiei, pentru că poziția comisiei se exprimă prin vot. Nici chiar dacă ar veni președintele comisiei nu aș fi obligat să-l cred. Dacă aș avea un vot al comisiei în care să se spună: „Da, am greșit, toate bune și frumoase!”, e în regulă.
Față de această situație, eu cred că noi nu putem supune la vot această propunere. În situația în care se insistă că este vorba de o eroare, vă propun să trimitem textul la comisia specială, care să se pronunțe prin vot, și miercuri o tranșăm. Așa mi se pare corect și regulamentar. Altminteri, o să spună domnul Nicolicea că în alt articol mai este o eroare de genul acesta – am dat un exemplu, nu că aș avea ceva cu Nicolicea – și am deforma, pur și simplu, scopul comisiei speciale.
Deci, tehnic, tehnic, asta este procedura: e o eroare? Trimitem la comisie, comisia rezolvă eroarea, se întoarce în plen și votăm.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.