Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 mai 2018
other · adoptat tacit
Robert Marius Cazanciuc
Discurs
Mulțumesc.
Stimați colegi,
După mai multe discuții în Comisia juridică, am dat un vot unanim pentru un raport de admitere, cu amendamente admise și amendamente respinse.
Au trecut doi ani de la momentul la care ordonanța a produs efect, timp în care au fost și alte modificări normative, a trebuit să corelăm ceea ce a intervenit între timp. Spunea doamna secretar de stat că trebuia să corelăm cu dispoziții
din legile de organizare. Da, așa este, dar, din păcate, nu din vina noastră acest proces a fost întârziat.
Lucrurile sunt mai degrabă minore, nu afectează ceea ce credem noi că am reușit să găsim în final – acest text de lege –, un echilibru între nevoia statului de a se apăra printr-o structură specializată împotriva crimei organizate și nevoia fiecăruia dintre cetățenii României de a fi protejat atunci când se pune problema de drepturi fundamentale.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.