Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 iunie 2010
procedural · respins
Adrian Țuțuianu
Discurs
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Declarația politică de astăzi am intitulat-o „Eminescu, ieri, despre flecarii de astăzi”.
Stimați colegi,
Deși ar putea trece neobservată din cauza vremurilor tulburi, a tensiunilor sociale care au atins cote alarmante și a situației disperate în care se află românii, nu trebuie să uităm că mâine, 15 iunie, celebrăm 121 de ani de la trecerea la cele veșnice a poetului național și universal Mihai Eminescu.
În urmă cu câteva luni, îl celebram pe dramaturgul dâmbovițean Ioan Luca Caragiale și susțineam în fața dumneavoastră o declarație pe tema actualității scrierilor sale. Nu putem să nu vedem și în poeziile lui Eminescu aceeași viziune clară, același simț ieșit din comun al realității transpuse peste vremuri.
Deloc întâmplător, moțiunea de mâine începe cu două versuri ale poetului, extrem de elocvente pentru timpurile pe care le trăim: „Azi, când fraza lustruită nu ne poate înșela,/Astăzi, alții sunt de vină, domnii mei, nu este-așa?”.
Revenind la actualitatea scrierilor lui Mihai Eminescu, primul gând îmi zboară la falnicul nostru ministru al educației, cercetării, tineretului și sportului Daniel Funeriu, școlit pe oriunde, numai prin România nu, dar care, odată revenit, s-a opintit să transforme învățământul autohton peste noapte. Niciun bai că propunerile lui nu au legătură cu realitatea școlii de pe la noi. El vrea musai să schimbe, că nu degeaba s-a preumblat prin „cele străinătățuri”.
Funeriu se identifică până la virgulă cu tinerii lui Eminescu, cei care „(...) la Paris învață/La gât cravatei cum se leagă nodul/Ș-apoi ne vin de fericesc norodul/Cu chipul lor isteț de oaie creață.”
Oi crețe ar mai fi, slavă Domnului, prin acest Guvern de tristă contemporaneitate și fac tot ce pot să se dea în stambă. Luați-i pe rând, începând cu clasicii, continuând cu cealaltă grupare oranj, în jurul doamnei cu poșete și pantofi asortați, și terminând cu catastrofele naturale Șeitan și Vlădescu, și veți avea senzația că versurile lui Eminescu parcă au fost scrise cu dedicație pentru ei, fără să uităm însă de cel mai general patriot din Guvern: „Și această ciumă-n
lume, și aceste creaturi/Nici rușine n-au să ieie în smintitele lor guri,/Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,/Îndrăznesc ca să rostească pân’ și numele tău, țară!”. Ăștia-s „fonfii și flecarii, găgăuții și gușații,/Bâlbâiți cu gura strâmbă, stăpânii acestei nații.”
Tot răsfoind un volum de versuri semnat Eminescu, încercând, firește, să mă pregătesc pentru declarația de azi, mi-a atras atenția următorul fragment.
Vă las pe dumneavoastră să identificați persoana căreia i se potrivește cel mai bine scriitura. Cred că n-o să aveți mari dificultăți. Nici eu nu am avut.
Iată ce spunea Eminescu: „Negru, cocoșat și lacom, un izvor de șiretlicuri,/La tovarășii săi spune veninoasele-i nimicuri (...)/Și deasupra tuturora, oastea să și-o recunoască,/Își aruncă pocitura bulbucații ochi de broască.” Stimați colegi,