Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 octombrie 2011
other · respins
Vasile Blaga
_In memoriam_Ion Diaconescu 23
Discurs
Mulțumesc.
Aș vrea să fac niște precizări, ca să fie mai bine înțeles, față de ce propune Ministerul Administrației și Internelor aici. Și nu este pentru prima dată când o face. A făcut-o și în 2009 domnul Nica, dacă mai țineți minte. Adică, discutăm despre niște oameni care au un contract cu statul român. E clar că ei vor fi angajați. Au un contract, au fost școlarizați pe banii statului român. Mai mult, sigur, este nevoie de ei în sistem în acest moment, neexistând posibilitățile de a fi bugetată această acțiune de angajare a lor. Sunt, de altfel, în continuare într-un plin proces de evaluare a aparatului din structurile ministerului și nimeni nu spune că nu-i angajează, ci îi vor angaja pas cu pas, după 1 ianuarie 2012.
Aș vrea să vă spun – și de asta eu am fost mirat că destui reprezentanți ai ministerului chiar nu știau, ca să nu mai spun de conducători de alte instituții importante – de ce s-au angajat atâția oameni în 2010. În 2009 s-a venit cu un astfel de proiect de lege și s-a spus că se vor angaja și vor fi plătiți pe exercițiul bugetar 2010. Și așa s-a și întâmplat. Eu i-am angajat atunci la 1 decembrie 2009, dar au intrat în plată, practic, în 14 ianuarie, când era plata – nu mai știu cum e la minister –, motiv pentru care în 2010 am angajat trei promoții, nu una. De asta le aduc aminte și unora din minister, și altora, care conduc instituții importante în statul acesta, de ce au fost atâția angajați în 2010. Pe de o parte, promoția 2009, pe de altă parte, două promoții care s-au prins în 2010: ultima promoție cu patru ani și prima promoție cu trei ani. De aceea, am angajat trei promoții în 2010.
Eu v-aș ruga și pe colegii din Grupul parlamentar al PSD să fiți de acord cu acest proiect de lege, mai ales că, repet, și dumneavoastră tot așa ați procedat – și bine ați procedat – în cursul anului 2009.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.