Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 iunie 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Ion Hadârcă
Discurs
Domnule președinte al Senatului, Onorat prezidiu, Onorat Senat,
Domnule ministru,
Dacă ar fi să ridiculizăm formularea stângace a moțiunii – ceea ce nu e în natura mea să o fac –, ar fi să-mi exprim nedumerirea despre cum poate o piesă de mobilier să manifeste incompetență și chiar să falimenteze ceva.
Citez: „În an de centenar, economia țării este în impas. Fără viziune, fără reguli, strategii, fără economie, actuala economie de piață este o barcă în derivă.” În primul rând, precizăm, Anul Centenarului Marii Uniri se scrie, de obicei, de regulă, cu majusculă.
Cât privește programul de guvernare PSD–ALDE, place ori nu place opoziției fără guvernare, fără program, alianța de guvernare există, are program și are strategii.
Cât privește barca în derivă, privind mai atent la ceea ce se întâmplă în rândurile opoziției, se creează impresia că deriva amenință periculos cu totul alte bărci.
Ca să vorbim mai detașat, ar trebui să renunțăm la atacurile la persoană, care nu aduc niciun beneficiu nimănui, fiind de importanță minoră, și să ne orientăm spre acceptarea unor adevăruri evidente.
Indicii economici ai anului 2017 arată o creștere economică de circa șapte procente și, evident, contribuția Ministerului Economiei nu este una de neglijat în acest context.
Apropo, vorbim de un ministru instalat doar de câteva luni în fruntea unui minister care a moștenit toate tarele de decenii ale ministerelor precedente.
## Domnilor senatori,
În calitatea mea de membru al Comisiei comune pentru integrarea europeană a Parlamentului României și Republicii Moldova, am participat săptămâna precedentă, la Chișinău, la cea de-a 7-a reuniune a comisiei. În cadrul numeroaselor dezbateri în comisiile parlamentare, la Ministerul Economiei, Guvernul Republicii Moldova, s-a constatat rolul deosebit al Guvernului Republicii..., Guvernului României, în special al ministrului economiei române, în procesul de accelerare a integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană, pe calea stimulării unor direcții economice și de investiții importante oferite prin parteneriatul părții române în diverse ramuri ale economiei Republicii Moldova.
Este vorba, așa cum se stipulează și cum s-a spus aici, în declarația comună a comisiei comune, de asigurarea securității energetice a Republicii Moldova, prin abilitarea companiei române Transgaz în continuarea și definitivarea până la 1 ianuarie 2020 a conductei de gaz TârguMureș–Iași–Ungheni–Chișinău. Este vorba de demararea lucrărilor de infrastructură a drumului european TârguMureș–Iași–Ungheni. Este vorba de identificarea unor noi linii de comunicare transpruteană: poduri, vămi comune, căi ferate. Este vorba de stimularea investițiilor în domeniul public-privat, de deschidere a filialei Băncii Transilvania la Chișinău și altele.
În cadrul reuniunii de la Chișinău am participat la inaugurarea celei de-a 845-a grădinițe la Ciuciuleni, Telenești... Ciulucani, Telenești, toate aceste grădinițe fiind modernizate și date în exploatare cu ajutorul Guvernului României.