Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 octombrie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Radu Mihai Mihail
Discurs
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Acordul este extrem de important. Faptul că România a decis – și au trecut deja câțiva ani buni de atunci – să sprijine Republica Moldova este extrem de important. Este un semnal foarte puternic că într-adevăr vrem ca Republica Moldova să se integreze în familia europeană.
Așa cum a menționat și antevorbitorul meu, situația din Republica Moldova este foarte, foarte diferită de cea din momentul în care acest acord a fost semnat. Ratificarea protocolului trebuie făcută, acești bani trebuie să ajungă dincolo de Prut și să ajute la dezvoltarea republicii. Însă, așa cum Comisia Europeană a decis să sisteze acordarea primei tranșe din ajutor, cred că este momentul ca și noi să fim siguri că dăm banii unei Republici Moldova în dezvoltare. De unde propunerea Grupului USR să retrimitem la comisie această lege până pe 1 martie 2019, să așteptăm să vedem că într-adevăr Republica Moldova este un actor democratic și să sprijinim această dezvoltare democratică prin modul în care acordăm ajutorul de la bugetul românesc.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.