Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 aprilie 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Șerban Nicolae
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi,
Întrucât, ca urmare a decalării programului prin moțiunea simplă depusă și dezbătută astăzi... și votată astăzi în plenul Senatului, am decalat programul obișnuit de vot final pe legi organice, vă propun ca la acest moment să trecem la cele opt propuneri legislative care erau inițial programate pentru vot final astăzi, în așa fel încât, în program, să apucăm să dăm votul final pe propunerile legislative care au făcut obiectul dezbaterilor în săptămânile precedente.
Ele sunt deja pe rolul de astăzi, votul final va merge repede, cu legi organice. Programul inițial l-am planificat până la ora 19.00.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.