Am să vă rog ca astăzi să-mi îngăduiți, poate, un pic mai mult decât ceea ce este în regulament, în sensul în care, dacă nu apuc să termin chiar tot ce am de spus, să-mi îngăduiți mai mult decât cele trei minute care sunt regulamentare.
Și încep prin a vă spune că mi-aș fi dorit din tot sufletul ca această discuție să fie la o distanță suficientă de campanie, în așa fel încât să nu mai văd niciun fel de încrâncenare în privirile colegilor, indiferent din ce partide suntem unii și alții, încrâncenare nu numai din partea colegilor care sunt pe cealaltă baricadă sau au fost pe cealaltă baricadă până acum, la alegeri, respectiv și din partea colegilor cu care am fost pe aceeași baricadă, și ceea ce este și mai grav, din punctul meu de vedere, este că există o oarecare obtuzitate în a asculta argumente și în a disputa pe lege și pe Constituție.
Și vreau să vă spun, stimați colegi, că nicio secundă nu v-aș fi pus în situația de a vota pentru mine, pentru încetare de mandat, dacă aș fi fost în vreun fel sau aș fi încălcat în vreun fel... și, dacă se putea aplica această sancțiune, aș fi plecat de mult. Dacă eram incompatibil cu calitatea de senator, plecam cu mult înainte ca cineva să fi cerut acest lucru sau chiar colegi din partid care au înțeles greșit și care, din păcate, nici nu au avut disponibilitatea de a asculta această situație juridică.
În decembrie 2012 am pornit pe un drum. Trebuie să vă spun, cu mâna pe inimă, că, deși la început nu am vrut să candidez, colegii din județul Mureș au insistat foarte mult să candidez, am vrut să-mi continui mandatul de consilier județean. Vreo două luni au insistat. În final, m-au convins că trebuie să plec la acest drum. Mi-am luat foarte în serios acest rol, așa cum am făcut cu toate celelalte funcții și poziții pe care le-am ocupat atât în public, cât și în privat. Întotdeauna am fost omul care am vrut să-mi fac treaba bine și foarte bine.
De aceea, pornind pe acest drum, durerea este cu atât mai mare în momentul în care constat că se pune în discuție o asemenea ilegalitate, și eu, în acest moment, nu știu ce să le spun celor 24.000 de alegători ai mei care mi-au dat încredere la votul din decembrie 2012 pentru a-i reprezenta în Parlament. Și vreau să spun, cu toată tăria, că am luat în cel mai serios mod cu putință acest mandat și am pornit la muncă cu acest mandat de senator. Și este o onoare pentru mine să fiu aici, în Senatul României, și să reprezint cetățenii României!
Aș începe, dacă-mi dați voie, cu raportul Comisiei juridice.
Vreau să vă spun că am avut discuții cu colegi din Comisia juridică, care la a doua ședință nu au mai participat. Nu au participat pentru că li se cerea să se facă un lucru absolut pe lângă lege – au spus explicit acest lucru și în prima comisie –, iar rezultatul raportului Comisiei juridice este
rezultatul unui vot politic – un vot politic care nu are niciun fundament legal.
Și fraza cu care încheie Comisia juridică raportul este că „..., dar constată că, prin Decizia nr. 418/3 iulie 2014, Curtea Constituțională a legiferat”.
Art. 60 din Constituție... Art. 61, mă scuzați, alin. (1): „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării.” De aceea, cred că apelul colegului nostru, Dorin Dobra, a fost ca un apel disperat în a ne lăsa pe noi, Parlament, să ne facem treaba în a legifera.
Constat că toată lumea face treaba altuia.
Constatăm eronat, conform Constituției, art. 61 alin. (1), că Curtea a legiferat. Nu a legiferat. Curtea s-a exprimat pe un punct din acest art. 25 alin. (2) teza a doua, și anume spune că este constituțional în măsura în care aceeași funcție se referă la toate funcțiile din art. 1 – asta înseamnă pentru Parlament o direcție de legiferare clară în viitorul apropiat. Deci, cu alte cuvinte, Parlamentul trebuie să modifice legea în sensul constituțional indicat de Curte, dar Parlamentul nu a făcut această modificare legislativă, deocamdată.
Deci, din punctul meu de vedere, concluzia raportului Comisiei juridice se fundamentează pe o concluzie și pe o bază eronate. Curtea nu are cum să legifereze și cred că trebuie să avem un minim respect cu noi, ca Parlament, ca totuși să nu spunem așa ceva, pentru că, până la urmă, înseamnă că ne desconsiderăm pe noi, înseamnă că noi, de fapt, nu legiferăm. Ce facem? Facem altceva.
Pe de altă parte, mai este un argument foarte serios și, din păcate, nu am apucat foarte subliniat să discutăm la Comisia juridică. Există o decizie a Curții de anul trecut, 460, din 13 noiembrie 2013, care se referă explicit la situația mea și care spune așa:
„Senatul urmează să hotărască în privința încetării sau nu a calității mandatului de senator al domnului Mora Ákos Daniel, după interpretarea legală a art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.”
Această condiție nu s-a îndeplinit. Deci noi, cu alte cuvinte, astăzi încălcăm și acea decizie a Curții din 2013. Noi n-am apucat să legiferăm, n-am apucat să modificăm această lege.
Tot în această decizie a Curții Constituționale din 2013 Curtea ne spune și cum trebuie făcut și ne dă trei variante la îndemână. Toate cele trei variante de modificare a legii sunt variante care nu au cum să producă efecte în trecut, produc efecte numai în viitor.
Tot mergând pe ideea raportului Comisiei juridice și dacă, teoretic, prin absurd, am accepta sau dacă am modifica Constituția și să spunem că nu numai Parlamentul este singura autoritate legiuitoare în țară, să spunem că și Curtea poate legifera, și dacă mergem pe această idee și atunci art. 147 din Constituție alin. (4) spune că deciziile Curții sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Noi nu putem să aplicăm o decizie a Curții și dacă a legiferat, încă o dată mergând pe această idee, în trecut. Deciziile Curții din iulie 2014 se aplică pentru situații juridice în viitor, adică din iulie 2014 încoace.
Sigur că nu ar trebui să insist foarte mult pe ceea ce înseamnă să aplicăm o decizie retroactiv, pe ceea ce-ar fi să aplicăm o lege retroactiv.
Din pură curiozitate, să știți că am căutat în legislație situații similare de retroactivitate a unei legi și am găsit Legea nr. 59 din 1974, de pe vremea comunistă, Legea fondului funciar, în care cetățenii români care plecaseră și care plecau în străinătate urmau să fie desproprietăriți de bunurile pe care le au în țară. Art. 15 al acestei legi spune că legea, prevederile prezentei legi se aplică și în trecut, și pentru cei care au plecat de multă vreme. Or, eu cred că nu ar trebui să fim în situația unor decizii atât de rușinoase de retroactivitate astăzi, în 2014, la 40 de ani distanță de acele momente rușinoase.
Vreau să mă înțelegeți, stimați colegi, că sunt de acord și pot să înțeleg și încrâncenarea unor colegi de-ai mei, în sensul în care se uită urât la mine – „De ce nu-ți dai demisia?” –, în condițiile în care știu clar că n-am greșit, în condițiile în care știu clar că toată povestea cu ANI a fost o poveste în care am fost tracasat din primul moment. Și, dacă aveți răbdare, vă spun în două secunde despre ce e vorba.
În anul 2009 a început prima oară ANI un raport împotriva mea și a tuturor celor opt consilieri județeni PNL care eram în Consiliul Județean Mureș. Toți opt de la PNL aveam rapoarte ANI. Am câștigat primul proces cu ANI. M-au acuzat de nenumărate lucruri: fals în declarații, că am completat ceva invers, că n-am declarat un garaj, tot felul de lucruri. Le-am clarificat pe toate, am primit NUP. A contestat NUP-ul ANI, în instanță am câștigat, în final, definitiv.
A doua zi, stimați colegi, am avut un al doilea raport ANI, care a preluat toate acuzațiile din primul dosar, la care a adăugat și alte acuzații și m-am trezit cu un raport foarte stufos. Sincer, n-am dat mare importanță și asta a fost greșeala mea, pentru că păreau, evident, lucruri care erau comandate și lucruri care erau direcționate în această direcție și am zis că cineva va observa. Am greșit. Trebuia să fiu mult mai puternic și să insist mult mai mult pe apărarea legii. Dar vreau să știți un lucru: din zecile de acuzații ale ANI n-a rămas decât una singură la Înalta Curte, aceea a semnării unui act adițional de prelungire a unui contract care nu a produs efecte niciodată.
Și există un principiu legal de bază, că legea se citește în sensul producerii de efecte, și nu al neproducerii de efecte. Din păcate, acest ultim lucru pe care nu am apucat să-l demontez din decizia ANI, din raportul ANI a fost pentru că la Înalta Curte n-am avut ocazia să scot un cuvânt. Nu eu, avocatul meu.
La primul termen am depus cerere de amânare pentru angajare de avocat, pentru că am rămas fără avocat înainte de proces, pentru că avocatul meu mergea pe aceeași idee pe care a mers în primul termen și mi-am dat seama că nu
mergem pe ideea bună, și am spus: „Haideți să schimbăm.” N-am putut, am rămas fără avocat, am depus o cerere cu confirmare de primire de la Înalta Curte. Cererea nici măcar nu s-a luat în discuție și, la primul termen, s-a decis respingerea recursului. N-am scos un cuvânt. Un senator al României n-a apucat să se apere în instanță și, cu toate acestea, a rămas această problemă, ca să zic așa, care n-a produs efecte niciodată.
Pe de altă parte, avem o situație... În ce sens? Și am studiat foarte bine legea. În această perioadă, de un an de zile, de când sunt murdărit în presă din toate direcțiile, am încercat să vorbesc cu mulți colegi și să știți că nu am avut mari șanse. De ce? Pentru că nu există o deschidere foarte serioasă pe acest subiect. Este un subiect destul de complicat – nu al meu neapărat, mă refer la al legii –, care are foarte multe lacune.
Dacă Mora mâine va fi sau nu va fi parlamentar este o discuție, dar legea rămâne și legea are foarte multe probleme.
De ce eu, dacă am 15 zile de clarificare la o problemă pe care o ridică ANI, ANI nu are niciun fel de termen? Poate să stea cât vrea cu rapoarte deschise și să ne poarte... și sunteți foarte mulți din sală în această situație, care vă plimbați și mai completați câte o hârtie. Ani de zile putem să stăm, nu avem niciun fel de termen. Și vreau să vă spun că am serioase îndoieli că unii dintre cei care trebuie să judece corect au, poate, și o îndoială, au, poate, acest mic clinchet al unui raport ANI existent, care poate să fie deasupra unui cap, atunci când judecă. Și sunt multe probleme în această lege. Dar, din păcate, încercăm să fugim după voturi, fără să stăm să discutăm pe fondul problemei. Și, din păcate, în această perioadă am picat în această capcană a votului și a discuțiilor populiste. Am ocolit subiectul pe fond și l-am discutat numai pe formă. Am spus că e incompatibil, nu am spus cu ce-i incompatibil.
Legea nr. 161/2003 stabilește setul de incompatibilități pe calități. Ar fi absolut aiurea să transferi incompatibilități de pe o calitate pe o altă calitate.
Noi trebuie să discutăm aceste lucruri foarte serios. Problema este să avem această deschidere și să încercăm să nu mai tratăm problemele: „da, este albastru sau e roșu, sau e galben”... de la cine vine această propunere.
Colegii mei liberali știu foarte clar că, din primul moment în care am venit în Senat, am spus că nu mă interesează cine este cel care inițiază un proiect legislativ, vreau să vorbesc pe fond.
Colegii mei din Comisia pentru buget, finanțe își aduc foarte bine aminte că i-am propus domnului președinte Nicula, care nu mai este astăzi – între timp a mers la Curtea de Conturi –, să șteargă inițiatorul, să șteargă inițiatorul legii, ca să pot să discut pe fondul problemei. Nu mă interesează cine este inițiatorul legii.
Am avut discuții contradictorii și în PNL cu colegii mei, în care singura discuție vizavi de un proiect de lege era dacă vine de la Guvern sau nu vine de la Guvern. Dacă-i bun și
are substrat, trebuie să-l discutăm serios. Dacă-i rău și slab, nu-l discutăm.
Asta este dorința mea. Așa am văzut eu activitatea parlamentară, așa văd eu că ar trebui să lucrăm în continuare, dar pentru asta avem nevoie de această deschidere clară, această deschidere clară de a discuta probleme, și nu într-un mod populist, ci într-un mod foarte serios și aplicat.
Astăzi, Parlamentul este chemat, în această situație a mea, să voteze încetarea de mandat cu încălcarea Constituției, art. 147 alin. (4), respectiv cu încălcarea Deciziei CCR nr. 460/2013.
Dacă asta se dorește și dacă acesta este comportamentul după 25 de ani de democrație, dragi colegi, nu am decât să vă spun: accept orice decizie a Parlamentului.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.