Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 mai 2003
other · respins
Alexandru Athanasiu
Discurs
## **Domnul Alexandru Athanasiu:**
S-a re ˛ inut, doamna secretar de stat. Sunt dator, dup„ procedur„...
Domnule senator,
Am s„ v„ dau cuv‚ntul. Sunte ˛ i coautor la un amendament. ™tim bine dosarul proiectului de lege. V„ rog, lua ˛ i loc, c‚nd v„ vine r‚ndul, ve ˛ i avea cuv‚ntul.
S-a f„cut o cerere, de c„tre domnul senator Paul P„curaru ca, Ón conformitate, ca temei juridic, nu l-a indicat d‚nsul, dar acesta este singurul posibil, art. 100 din regulament, s„ se restituie la cele dou„ comisii sesizate Ón fond Óntruc‚t, spune d‚nsul, pe de o parte, cvorumul a fost nu chiar la nivelul maxim ∫i datorit„ lipsei d‚nsului, evident, iar pe de alt„ parte, Asocia ˛ ia Nev„z„torilor l-a solicitat pe domnul P„curaru, dac„ am Ón ˛ eles eu bine, pentru alte amendamente.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.