Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 aprilie 2009
procedural · adoptat tacit
Alexandru Pereș
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Domnule senator Frâncu, vă reamintesc că v-am lăsat să vă exprimați și pe dumneavoastră, și pe alți colegi senatori din alte grupuri parlamentare până la limita maximă. Nu este nicio problemă de o asemenea natură.
Dar, de data asta, există o propunere de retrimitere la comisie, iar domnul senator Vasile Nedelcu poate foarte bine să-și prezinte pledoaria atunci când apare raportul
suplimentar. Atunci s-ar putea să aibă mai multe puncte și mai multe subiecte pe care să ni le supună atenției. Există această posibilitate.
Nu am limitat și nu i-am tăiat microfonul, ci doar l-am atenționat că există această posibilitate de a interveni pe raportul suplimentar și de a spune chiar mai multe lucruri.
Vă rog să mă înțelegeți. Dacă nu exista această propunere, îl lăsam, sigur, să se exprime până la sfârșit. Procedură, doamna senator Doina Silistru. Microfonul 2.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.