Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 noiembrie 2015
procedural · retras
Alexandru Pereș
Discurs
## **Domnul Alexandru Pereș:**
Mulțumesc, domnule președinte. Onorat Senat,
Suntem în fața unei situații fără precedent. De 20 și ceva de ani, în Senat, niciodată puterea nu a făcut un gest, hai să spun – poate este un cuvânt greu – mișelesc, cum încearcă să facă acum.
Puterea propune ca arma sau una din armele opoziției politice să fie scoase de pe ordinea de zi de mâine cu o subtilitate debordantă. Moțiunea simplă, conform Constituției și Regulamentului Senatului – după care încercăm din când în când să ne mai ghidăm –, dacă va fi adoptată, nu are ca efect demisia ministrului analizat și acest lucru dumneavoastră îl știți bine, pentru că nu este prima moțiune care trece prin Senatul României, dar produce efecte obligatorii pentru Guvern cu privire la problemele sesizate în textul moțiunii.
Or, asupra folosirii excesive a coloanelor oficiale de către înalții demnitari ai statului este – sau cel puțin era – momentul de a se discuta și de a limpezi odată pentru totdeauna cine, cum și unde va putea folosi coloanele oficiale. Le vedem și noi. Le vedem și la știri externe. Începând de la președintele Obama și până în Moscova, sigur că da, demnitarii circulă cu aceste coloane oficiale. Dar în cazul nostru considerăm că am făcut sau s-a făcut un abuz, iar acest lucru era, oarecum, sesizat, era obiectul acestei moțiuni simple.
Desigur, plenul este suveran, votul dumneavoastră va decide dacă este acum sau nu momentul oportun pentru a dezbate o problemă periferică, dar oarecum importantă acum și pentru viitorul nostru, al oamenilor politici.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.